Newsletter · Concursuri · Adrese Utile

Fertilitate Sarcina Nastere Bebelusi Copii 1-3 ani Copii 3-6 ani Scolari Magazin Forum Comunitate
Danonino.ro
Beneficiile includerii brânzicii de vaci în alimentaţia zilnică a copilului tău Dincolo de aspectele care ţin de gust şi de preferinţa copiilor nostri, branzica este una dintre cele mai inspirate opţiuni in alimentatia lor. Dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic şi mental, întărirea imunităţii, formarea discernământului gustativ, capacitatea micutului de a digera alimentul sunt aspecte pe care toţi părinţii le au în vedere atunci când selectează produsele pentru masa copilului. Un aliment foarte potrivit a fi introdus chiar de la diversificare este brânzica proaspata de vaci, excelentă pentru copiii de vârste mici datorită conţinutului de calciu si proteine. Cunoastem toti importanţa critică a calciului (alături de fosfor), în dezvoltarea şi consolidarea sistemului osos şi a dentiţiei, în activitatea muschilor, ca şi în menţinerea echilibrului funcţional al sistemului nervos. Combinata in mod inspirat, brânzica îi ajută pe copii să mănânce mai multe alimente din grupurile recomandate (fructe, legume, cereale), savoarea acesteia putând cu uşurinţă fi asociată cu cea a caiselor (bogate în vitamina A), a portocalelor sau a afinelor (bogate in vitamina C). Vă mai amintiţi de şoricelul Remy din animaţia "Ratatouille", care gustă dintr-o căpşună şi dintr-o bucăţică de brânză, fiind încântat de senzaţiile gustative pe care i le provoacă această asociere? Imaginaţia mămicilor poate descoperi o mulţime de combinaţii, în care brânzica este "personajul principal", spre deliciul copiilor. Danone a creat, special pentru copii, Danonino Brânzică Natur, care poate fi consumat simplu, dar şi asociat cu alte alimente. Noul produs contine 65% brânzică proaspătă de vaci şi 35% iaurt, fără adaos de zahăr ori aditivi, fiind un produs 100% natural. In cadrul testelor de consumator facute chiar cu copii, am constatat ca branzica a fost foarte apreciata, datorită gustului placut şi texturii sale fine şi cremoase, Noua branzica natur de la Danonino este o sursa de Ca si vitamina D. Dupa cum stiti, vitamina D este un nutrient esenţial, care facilitează absorbţia calciului la nivel intestinal, permiţând fixarea acestuia în oase, pentru o crestere si dezvoltare normala a scheletului, structura de rezistenta a corpului nostru. Introducerea în piata a alimentelor îmbogaţite in vitamina D a permis, în ultimele decenii, reducerea drastica a numarului de copii cu rahitism, în multe ţări din lume. Naturală, hrănitoare şi gustoasă, produsa din materii prime de calitate si in conditii impecabile de igiena, Danonino Brânzică Natur reprezintă o opţiune la îndemână pentru mămicile preocupate să aleagă tot ce este mai bun şi mai sănătos pentru micuţul lor.
19 Septembrie
39,560
128,701
34,994
© 2011 copilul.ro Toate drepturile rezervate. Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea copilul.ro si nu pot fi preluate fara acord scris. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa de contact.