Autor: fara autor
Era un om, caruia i-a fost murit femeia cea dintai, si i-au ramas de la dansa un baiat si o copila; dara pentru ca era inca tanar, s-a insurat de-a doua oara si si-a luat o muiere, pe care o iubea foarte.
Aceasta mastie tinea foarte rau pe baietii cei ramasi de maica si imbia totuna pe barbatu-sau, ca sa-i alunge de-acasa sau sa-i piarda cumva, pentru ca nu-i putea suferi in ochi. Barbatu-sau insa nu vrea, pentru ca-i era fii drepti din sangele sau. Dara muierea tot nu inceta sa-i roada urechile ca sa-i prapadeasca, ca de nu i-a pierde, ea l-a lasa sin-a mai sedea cu dansul. El o avea foarte draga, ca ochii din cap, si pentru ca sa nu-l lase, i-a fagaduit ca i-a intra in voie. Dara ce sa faca cu dansii, ca de omorat, nu cuteza sa-i omoare?
Deci au inceput a se sfatui amandoi in ce fel sa-i prapadeasca si sa se coroata de dansii.
Dupa multe sfaturi s-au invoit la aceasta ca sa-i duca afund in padure si sa-i lase acolo si, neputand ei nimeri mai mult acasa, se vor curati asa de dansii. Cum s-au sfatuit, asa au si facut!
Intr-o zi s-a sculat omul acela des-dimineata si a poruncit femeii sa faca merinde, pentru ca are sa mearga cu baietii la padure dupa lemne. Femeia le-a facut merinde si le-a pus intr-o traista, cat sa aiba de ajuns pe ziua aceea. Cand sa se porneasca, a spus copiilor ca sa vie cu dansul ca sa-i ajute a strange lemne. Dara ei nu voiau sa mearga nicidecat, pentru ca copila, ca mai marisoara, avea un presimt rau si imbiase si pe frate-sau sa nu se duca; dara infricosandu-i mastia, ca va fi vai de dansiiacasa de n-or merge, n-au avut ce sa faca si s-au pornit si ei.
Cand insa la dus, a apucat copila, pe nevazute, o mana de cenusa de pe vatra si s-a luat dupa aceea catinel dupa dansii. Cum au ajuns in padure, a si inceput copila a presura cenusa pe urma sa, tot ici-colea, ca sa poata cunoaste drumul pe unde au mers.
Mergand ei asa pana hat afund in padure, au statut putin de-au facut foc si au mancat. Ce sa faca amu tata-sau ca sa se stearga de dinaintea lor si sa-i lase singuri aici? A chitit amu cat a chitit si pe urma le-a zis:
- Dragii mei! ramaneti voi aici si ma asteptati, ca eu m-oi duce, ia, mai incolo in padure si-oi face lemne si dupa aceea om merge iarasi acasa.
Copiii nu prea vroiau sa ramaie, zicand ca el s-a indeparta poate prea tare, si ca ei se tem singuri aici, dara sa mearga si ei cu dansul! Bietului om i se rumpea inima dupa copii, dara n-avea incotro, ca nevasta-sa ii spusese acasa, ca de i-a aduce indarat, apoi sa stie ca ea l-a parasi de buna seama; si de aceea a sfatuit tot cu binele pe copii ca sa ramaie acolo, ca el a veni indata si apoi or merge acasa. Bietii copii n-au avut ce face si au ramas acolo singuri, iar tata lor a luat securea cu sine si s-a dus intr-o parte in padure pana ce s-a pierdut din ochii lor.
Aici a legat doua lemne de un copac si cand batea vantul, se loveau lemnele unul de altul si tot faceau cioc! cioc! asa incat iti parea ca taie acolo cineva lemne. Copiii, auzind bontanitura si ciocanitura aceasta, credeau intr-adevar ca acolo se afla tata lor facand lemne. Ei dara au asteptat si-au asteptat ca sa inceteze a face lemne si sa vie la dansii ca sa mearga acasa, dara bontanitura nu inceta, nici tata lor nu se arata.
Ce sa faca ei acuma, ca-i mai prindea noaptea in padure? S-au luat si s-au dus catinel dupa vuietul acela de ciocanitura. Cum au ajuns aici si au zarit lemnele acelea legate de copac si bontanind, s-au speriat si au cunoscut ca tata lor i-a inselat numai si i-a si lasat aici singuri in padure in prada fiarelor! Ce sa stie ei a face? Au inceput a plange si a se vaieta si s-au intors, tremurand de frica, iarasi la acel loc unde i-a fost lasat tata lor.
De aici s-au luat amandoi pe urma cea de cenusa indarapt, tot da, da, da, tot da, da, da, pana ce-au ajuns intr-o vreme de noapte acasa.
Aici a fost facut mastia lor fel de fel de bucate alese, tot placinte si scoverze, si s-au fost pus amandoi la masa si au ospatat. Cand la urma le-au ramas vro cativa carmoji. Atuncea zise femeia catre barbatu-sau:
- Ia de-ar fi acuma copiii acasa, ar manca si ei acesti carmoji si n-ar mai ramane!
Dara copiii, care venisera pana atuncea acasa, se temeau sa intre deodata in casa si de aceea s-au fost pus sub fereastra sa asculte ce fac parintii lor in casa si ce vorbesc ei. Auzind ei zicandu-se: "De ar fi acuma copiii nostri acasa, ar manca si ei acesti carmoji!", crezura c-au zis-o din inima buna si se raspunsera de sub fereastra:
- Iata-ne, maica! iata-ne, taica! Si au intrat repede in casa. Atuncea a incremenit numai femeia, si n-a stiut ce sa faca de manie asupra barbatului sau, si unde n-a inceput sa-l suduie si sa-l mustre, ca el a scos-o numai din minte si ca nu i-a dus in padure sa-i prapadeasca, ci ca i-a lasat undeva pe-acolea pe aproape ca sa poata nimeri acasa, si ca ea l-a parasi de buna seama, daca nu i-a duce maine afund tare in padure ca sa nu mai nimereasca acasa si sa se coroata de dansii!
Degeaba se dezvinuia bietul barbat inaintea femeii sale, ca ea nu voia sa-i creada nimica si-l ameninta tot din ce in ce mai tare, ca ea s-a duce de la dansul incotro or duce-o ochii, daca a mai vedea baietii acestia in ochi.
Cu asta data n-a avut ce sa faca si a chemat baietii in casa zicandu-le:
- Na! mancati si voi carmojii acestia si va culcati si dupa aceea sa va hodiniti, ca maine dimineata om merge iara la padure dupa lemne!
Auzind bietii copii aceste cuvinte s-au intristat foarte si au inceput sa zica ca ei n-or merge mai mult cu dansul la lemne, ca el ii inseala si-i lasa inapoi, si ca ei dupa aceea se tem si nu pot nimeri singuri acasa! Dara tata lor le spunea ca el nu-i de vina la patarania de astazi, ca el n-a voit sa-i lase acolo, ca i-a cautat, dara n-a putut da peste dansii, ca, cautandu-i, a ratacit si nu i-a putut nimeri, si de aceea a venit singur fara de dansii acasa, si ca el socotea ca ei au mers inainte si ca i-a afla acuma acasa!
Amagindu-se copiii cu aceste cuvinte magulitoare, si mangaindu-se cu viclesugul intrebuintat intaiasi data, au socotit in sine: "Ca de ne-a mai lasa tata si acuma indarat, noi tot om nimeri acasa cu acel viclesug ca si mai inainte!"
Cand dimineata la pornit, da copila sa ia iarasi cenusa din vatra, dar mastia a zarit-o si i-a dat cu vatrarul peste manute, cat n-a putut sa ia. Dara iesind afara a aflat biata copila in tinda un polobocel cu tarate si si-a umplut poalele cu dansele si a mers si ea dupa ceilalti. Copila a ramas si acuma ceva mai indarat si a inceput, ca si mai nainte, sa tot presure din taratele acelea in urma sa ca sa poata si acuma nimeri acasa, de s-a intampla cumva sa-i lase iarasi tata. Acuma au fost mers ei la padure prinr-alt loc, nu pe unde mersesera ieri.
Ducandu-se asa, au ajuns de la o vreme foarte afund in padure, intr-o desime nespus de mare, pe unde nu mai umblase picior de om.
Aice au stat ei, au scaparat, au atatat un foc si s-au hodinit putin. Dupa aceea a zis iarasi tata catre baieti:
- Ramaneti voi aici, dragii mei, la foc si incalziti fripturica aceasta, ca eu ma duc si-oi taia pan-atunci lemne! Copiii, pe oara de ieri, nu vroiau nicidecat sa ramaie indarat, dara magulindu-i cu cuvinte dulci si spunandu-le ca sa-l strige indata, cum numai le-a parea ca ramane ceva mai mult. Bietii copii s-au increzut si acuma in cuvintele tatanilor si au ramas.
Tata lor s-a dus, ca si mai nainte, intr-o parte, unde nu-l mai zareau copiii, si a legat iarasi doua lemne de un copac, care, pentru ca batea vantul si se tot loveau unele de altele, bontaneau asa, ca si cum ar fi fost taind cineva lemne, si dupa aceea s-a dus pe-aiurea acasa. Copiii, auzind totuna bontanitura aceea, socoteau ca-i tata lor acolo si au asteptat pana ce s-a fost incalzit bine friptura aceea, si apoi au inceput a-l striga ca sa vie sa manance impreuna. Striga o data, de doua, de trei..., de zece ori sa vie, ca-i friptura incalzita, si nu mai vine! Acuma a zis copila catre fratioru-sau:
- Vezi, fratioare, mi se pare ca nene ne-a lasat iarasi! Si acuma-i seara, ce-om face noi?
Dara tot nu prea credeau sa-i fi lasat si acuma tata-sau si s-au luat dupa vuietul cel de bontanitura si au mers pana acolo. Vai si amar, cand au vazut ei iarasi niste lemne legate de copac, care tot bontaneau lovindu-se la batatura vantului! Ce sa faca ei? Ce sa inceapa, caci acuma a fost innoptat cumsecade? Au inceput iarasi a plange si a se vaieta si s-au luat indarat spre foc. Dar nici pe acesta nu-l puteau nimeri acuma, fiindca era foarte intuneric si el s-a fost potolit. Cu mare greu abia l-au aflat de la o vreme; au strans vreascuri de primprejur, de si-au facut un foc bun, si dupa aceea s-au asezat pe langa dansul amandoi ca sa doarma pana maine dimineata, caci acuma la intunericul acesta nu stiau incotro s-o apuce. Cand s-au sculat dimineata, au gasit focul stins, si erau foarte flamanzi, pentru ca aseara au fost mancat tare putin. Ce sa faca ei acum intr-aceasta singuratate, unde nu vedeau nimica, decat tot copaci, si unde nu auzeau nimica, decat cand si cand niste foscaituri si paraituri de vreascuri sau niste strigate de pasari si niste urlete de fiare salbatice! Baiatul a inceput iara a scanci si a plange.
Dara copila i-a zis:
- Fratioare! vina incoace cu mine, ca eu am luat ieri, cand ne-am pornit de acasa, tarate cu mine si am tot presurat in urma noastra! Hai sa cautam ca poate om da de urma aceasta si apoi om nimeri iarasi acasa!
Se iau ei si cauta incolo si-ncoace si dau de urma taratelor. Pornesc pe urma aceasta si merg o bucatica bunisoara, cand de-aice-nainte li se pierde urma aceea de tarate, pentru ca o vulpe a fost lins toate taratele. Ce sa faca ei acuma? Dau incolo, dau incoace, cearca urma aceea ba-ntr-o parte, ba intr-alta, dar nu dau de dansa.
Umbland tot asa, cercand, s-au ratacit si mai tare in padure. Au fost umblat tot asa ratacind pana acum dupa amiazazi si nu puteau nimeri nici acasa, nici unde i-a fost lasat tata-sau. Ei au fost flamanzit foarte. Ce sa faca? Mancare n-aveau mai mult si nici n-aveau din ce sa-si faca! Ei nu stiau nici cum sa-si atate un foc!
Iata ca-i da Dumnezeu baiatului un cuget sa-si faca un arc si sa vaneze pasari si dobitoace salbatice ca sa se hraneasca cu ele si zise catre sora sa:
- Surioara draga! noi om pieri de foame, de n-om vana ceva! Si eu as vana cate ceva, dara n-am arc si nici n-am din ce face!
Atuncea-i zise surioara:
- Fratioare! taie-mi cosita si-ti fa arc dintr-insa!
El a luat si i-a taiat cosita indata si si-a facut un arc si mai multe laturi. Pana ce-a putut vana ceva cu arcul s-au fost prins in laturi mai multe pasari, pe care le grijise surioara-sa bine si le curatise. Dupa aceea le-au dat in cuget sa ia niste lemne uscate bine si sa le frece unul de altul si, frecandu-le amu cat le-au frecat, iata ca deodata au inceput a se aprinde, si asa au facut foc, au fript acele pasari si le-au mancat, dara fara paine si fara sare.
Dupa ce-au mancat ei si s-au saturat, s-au sfatuit amandoi, ca copila sa stranga vreascuri si sa faca foc, iara el sa mearga la vanat. Fiecare a mers dupa treaba sa. Copila a facut un foc bun si baiatul a vanat un iepure si un iedut. Dupa ce-a venit cu vanatul la foc, l-au pregatit amandoi cum se cuvine si l-au fript frumos. Cu merindea aceasta au inceput sa mearga prin padure intr-o parte, ca doara ar iesi la lumina undeva din pustietatea aceasta.
Ducandu-se ei asa prin padure, i se facuse baiatului o sete ca aceea cat numai sa se stinga, si apa nicaieri! Numai ici-colea se afla cate putini stropi prin niste urme de fiare salbatice, pentru ca plouase nu de mult. Rozandu-l asa de tare setea, a zis baiatul catre copila:
- Surioara! tare mi-i sete si n-am de unde sa beau de-aiurea apa decat doara numai din urma aceasta de lup!
- Da cum sa bei tu de-aici?!, raspunse sora-sa, ca te-i face lup si ma-i manca!
El n-a baut de aici, dara mergand asa mai departe vede alta urma, de urs, si pentru ca nu mai putea rabda de sete, da sa beie apa din ea. Insa surioara nu l-a lasat, zicandu-i ca, de-a bea, s-a face urs si-a manca-o! S-au mai dus amu cat s-au mai dus, si baiatul slabise de tot si nu se mai putea tine de dansa de sete si a ramas ceva indarat, si dand peste o urma de cerb cu apa intr-insa, a baut, fara sa mai intrebe de sora-sa, si cum a baut, s-a si facut indata cerb. Cand se uita surioara sa inapoi sa vada de ce ramane indarat, il zareste numai ca cerb si zice catre dansul:
- Vezi, fratioare, nu m-ai ascultat! Nu ti-am spus eu tie sa nu bei? Vezi, ce-oi face eu acuma singura? Tu ma-i impunge.
Dara cerbul i-a raspuns:
- Nu te teme, surioara, ca eu nu ti-oi face nimica, si tot oi ramane pe langa tine!
Mai mergand ei asa prin padure iata ca au dat de o poiana foarte frumoasa si mare, pe care era acuma fanul lucrat si pus in
Bucuria lor c-au iesit o data din acea pustietate si ca au dat la lumina. Dara cu cat le fu bucuria mai mare, cu atat si grija mai tare, ca ce sa faca ei, ca nu puteau merge mai departe, pentru ca se temeau sa nu vada cineva pe cerb si sa-l impuste!
In poiana aceasta au poposit ei oleaca, si cerbul s-a fost dat la pascut. Dara iata ca dupa putin timp soseste aici si mosneanul mosiei, care iesise la vanat cu capai si cu toata randuiala. Aici a vrut sa poposeasca putintel si-apoi sa s-apuce de vanat. Vazand cerbul ca vine stapanul mosiei la vanat, a zis catre surioara sa:
- Surioara! vina sa te ascund sub capita asta de fan, si eu m-oi duce in padure pan ce-a merge stapanul mosiei acasa, ca ma tem ca sa nu ma-mpuste!
Cum a zis, a si facut. El a luat o capita cu rezele si a ridicat-o in sus si a ascuns pe sora-sa sub dansa, iar singur a mers in padure. Boierul acela - ca boier era stapanul mosiei aceleia - a venit cu trasura pana nu departe de capita aceea, sub care era ascunsa fetita, si a oprit caii ca sa poposeasca putin si sa-si hraneasca si capaii. Sezand pe caruta a dat fiecarui capau cate o jemna sa manance. Un capau a luat jemna-n gura si-a mers de s-a pus tocmai langa capita aceea, sub care era ascunsa fetisoara, si-a pus painea jos s-o manance. Fetisoara o zareste si intinde iute mana si-o apuca si-o mananca. Capaul fuga la caruta sa-i deie alta.
Boierul s-a mirat cum de-a gatit-o asa degraba si i-a dat alta. Capaul s-a dus iarasi la capita aceea si s-a pus jos s-o manance, si musca o data dintr-insa si ceealalta bucata o lasa jos.
Atuncea copila intinde manuta si i-o ia si pe aceasta. Cainele da iarasi fuga la caruta si incepe a se gudura, ca doara i-ar mai da si alta. A mai capatat una! Dara si cu aceasta a patit tot asa. Cand l-a vazut boierul iarasi langa sine mai cerand alta, s-a mirat foarte, ce sa fie aceasta ca capaul acesta gateste asa degraba de mancat, pe cand ceilalti n-au ros nici jemna cea dintai, si a poruncit argatilor sa mearga si sa caute, de nu-i ceva sub capita aceea unde a mancat cainele! Mergand ei acolo si rasturnand capita, au aflat copilita aceea si-au dus-o la boier.
Vazand-o boierul asa de curatica, s-a mirat foarte tare, de unde sa fi venit ea acolo sub capita si, fiindca i-a placut foarte, deoarece era si frumusica, a intrebat-o frumusel si cu binisorul de unde-i ea si cum de a venit pe aste locuri?
Atuncea i-a raspuns copilita:
- Cucoane! eu ti-oi spune tot adevarul, daca mi-i fagadui ca mi-i implini o cerere!
Vazandu-o boierul ca vorbeste asa de intelept, i-a zis:
- Spune-mi, draguta, fara frica, ca eu ti-oi face toate pe voie!
Copila atuncea a inceput a-i spune toate celea ce s-au intamplat cu dansii de la-nceput si pan la sfarsit, si pe urma l-a rugat sa nu-i faca nimica cerbului fratior! Ascultand-o boierul cu luare-aminte, i se facu mila de dansii si zise catre copila:
- Da unde ti-i acuma frate-tau? Mergi de-l ada la mine!
Ea s-a dus si a implinit porunca boierului. Dupa ce l-a adus, a auzit boierul si pe cerb vorbind si s-a bucurat foarte tare, si pe urma i-a luat pe-amandoi cu sine, pe copilita langa dansul in caruta, iara cerbul venea dupa dansii.
Cum a ajuns acasa, a trimis pe cerb in gradina, in care se afla si un helesteu, ca sa petreaca acolo, iar pe copila a bagat-o in casa si a imbracat-o foarte frumos, si, fiindca era boierul inca holtei, si-a luat-o de sotie. Deci vazand casenii sai aceasta, s-au mirat foarte, pentru ca el traia foarte bine cu o muiere de casa, care semana foarte tare copilei aceleia si care nadajduia ca o va lua boierul pe dansa de sotie.
Acuma insa trebuia sa slujeasca pe copila aceea si de aceea prinse o ura asa de cumplita asupra ei cat n-o putea vedea-n ochi! Ea ar fi sorbit-o intr-o lingura de apa, numai de-ar fi putut! Pentru ura aceasta cauta in tot felul cum s-ar putea curati de dansa si sa incapa iarasi in dragostea boierului!
Traind boierul cu sotia sa amu peste un an de zile, iata ca i-a daruit Dumnezeu un prunc foarte frumos, de care s-au bucurat tare. Dara odata s-a dus boierul oareunde la plimbat si a lasat pe cucoana-sa acasa sa aplece copilul. Aceasta era vara intr-o zi foarte placuta si frumoasa. Dupa amiazazi a zis cucoana catre argata aceea sa mearga cu dansa la helesteu in gradina sa o scalde si sa o spele. Scaldand-o ea acolo pe-o punte, ca helesteul era foarte adanc, au socotit in sine:
"Acu a sosit timpul ca sa raman eu cucoana!" si ia si impinge pe cucoana-sa in helesteu de se-neaca. Dupa aceea a luat ea si s-a imbracat in hainele ei si a mers acasa, fara ca sa spuna cuiva ceva. De aceasta nu stia altul nime, fara numai cerbul care era in gradina. Cand a venit boierul seara acasa, n-a cunoscut-o ca nu-i sotia sa, ca asa de bine semanau ele una cu alta! Dara ea i-a zis lui, facandu-se inca cam suparata:
- Asculta, dragu-meu, ce nenorocire am patit eu astazi! M-am dus dupa amiazazi la scaldat in gradina si am luat si argata mea cu mine; dara, spalandu-ma, s-a lunecat de pe punte si, cazand in helesteu, s-a inecat indatamare!
El i-a raspuns:
- Nu te supara de aceasta, draga mea! ca argate om mai afla noi, numai de-om fi sanatosi!
Si asa au trecut vro cateva zile. Copilul cucoanei inecate insa era de tata si acuma n-avea cine sa-l aplece si pentru aceea plangea totuna incat nu-i mai sta gura. Boierul o intreba:
- Da de ce tot plange copilul?
- Ca nu stiu - raspunse ea, - Dumnezeu stie ce-i lipseste, caci acuma nici nu vrea sa suga tata! Poate ca-i bolnav ceva, ia asa cum is baietii cei mititei, nici nu stii ce le mai lipseste!
Mai dupa aceea a mers boierul la primblat in gradina, si vede ca cerbul e suparat foarte tare si nici nu paste, ci numai sade asa si gogeste, si intreaba pe cucoana sa, cu care se primbla de subsuoara, ca oare ce sa-i fie de nu paste el?
- Nu stiu, - raspunse ea, - Dumnezeu mai stie ce-i lipseste si lui! Da oare sa-l taiem, draga, ca asa as manca eu o fripturica de cerb, ca tare mi-i dor!
Boierul nu i-a raspuns nimica la aceasta, ci a schimbat vorba pe alta. Dupa aceea vin ei iarasi acasa. Dar copilul tot plange si plange, ca mai murea de foame. Boierul o mai intreaba:
- Oare ce-i lipseste? Ea-i raspunse ca nu stie si ca si ei i-i lehamite acuma de dansul, si ca mai bine ar muri, decat ar necaji-o atata!
Boierul s-a mirat numai si de una, si de alta si a mers la gradinar sa vada, ori de nu va sti el ce-i lipseste cerbului, de nu paste? Poate nu-l adapa la vreme si poate ca-i sangerat?
Gradinarul, intrebat fiind despre cerb, i-a raspuns:
- Eu, cucoane, nu stiu de ce-i asa de posomorat si de ce nu paste, dara atata i-am luat seama, ca vine amu de vro cateva zile totuna dupa amiazazi la helesteu si se uita scarbit intr-insul si zice:
- Surioara, surioara! Prinde-te de razisoara, Ca tata umplutu-te-au, Apa, malul, suptu-te-au, Si pe pruncul tau, Nepotelul meu, L-apleaca tata stearpa Si-l mangaie cea cioroaica!
Auzind boierul cuvintele acestea de la gradinar, s-a pus si el singur la panda si a vazut cum a doua zi, dupa amiazazi, a venit cerbul iarasi la helesteu si a zis tot acele cuvinte. Atuncea a poruncit el argatilor sa dea apei din helesteu pe loc drumul si sa caute, ori de-i drept aceea ce zice cerbul, sau ba.
Dand ei acuma apei drumul au aflat pe cucoana boierului in fundul helesteului plina de mal si supta de apa, dara inca tot vie. Indatamare au luat-o, au spalat-o, au imbracat-o si au dus-o boierului in casa.
Vazand-o boierul, s-a bucurat foarte si au poruncit argatilor sa aduca o herghelie de cai si sa aleaga pe cel mai sireap dintre dansii si sa-l prinda; apoi sa ia pe femeia aceea ce-a vrut sa-nece pe cucoana-sa, sa o lege de coada lui si dupa aceea sa-i dea drumul cu dansa.
Acestia au ispravit toate dupa cum le-a poruncit boierul. Fugind calul asa cu dansa, a zdrobit-o toata, si unde i-a picat capul, s-a facut un musuroi; unde i-a picat nasul, s-a facut o mlastina, unde i-au picat mainile, s-au facut greble si unde i-au picat picioarele, s-au facut furci.
Boierul a vietuit de aici inainte mult timp in tihna cu cucoana-sa si au facut multi copii, pe care i-au crescut si i-au invatat pe la scoli si asa i-au facut norociti. Dintr-insii se trag si invatatii de astazi! Iara eu Am incalecat pe-un pai de secara Si v-am spus o minciuna-n asta seara!
