Alimentatia la sugarul de 10 luni

| | Actualizat: 2012-09-10 00:08:37
Intrebare:

- Bebele meu are varsta de 10 luni. Pana la noua luni am avut probleme cu constipatia. Acum nu am mai mancat mere si banane cu biscuiti in schimb papam o masa de pere cu biscuite dimineata si s-a rezolvat si problema constipatiei. Face chiar si de 3 ori pe zi scaun. As dori sa intreb daca putem papa pere si ce alte fructe putem papa la 10 luni. Am mai incercat din import nectarine si prune dar am inteles ca nu sunt prea sanatoase. De asemenea am papat si kiwi si ne place mult dar am auzit ca fructele cu seminte nu avem voie.

Raspuns:


 

In principiu la varsta de 10 luni sugarul poate primi orice fel de fructe daca se tine cont de urmatoarele:

  • fructele sa fie proaspete, bine coapte
  • sa nu contina samburi, coji sau codite cu care copilul se poate ineca; in acest sens se vor indeparta cojile, samburii si coditele inainde de a le oferi sugarului
  • daca sugarul nu stie sa mestece inca bine, fructele se vor oferi sfaramate sau zdrobite; merele intregi sau bucati vor fi oferite cu mare prudenta deoarece sugarul se poate asfixia cu o bucata de mar, de aceea la cei care nu stiu sa mestece inca foarte bine marul se va da sub forma de piure sau dat prin razatoare
  • unele fructe cum sunt fragii, capsunile, caisele pot determina alergii, mai ales la copii care au o predispozitie pentru afectiuni alergice; la astfel de copii e mai bine sa se evite astfel de fructe
  • sa se urmareasca daca sugarul tolereaza un anumit fruct; daca se observa aparitia diareei, colicilor abdominale, eruptii cutanate dupa consumarea unui tip de fructe, acestea se vor evita in continuare.


    Alina Pop-Began
    - Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva-

    Detalii specialist

  • Citeste si despre