Laptele matern - alimentul ideal

| | Actualizat: 2010-06-14 08:34:30
Intrebare:

- Am un baietel de 3 luni si problema noastra este ca de cateva saptamani refuza sa mai suga la san; mai mult, face adevarate crize cand vreau sa ii dau sanul si efectiv refuza sa mai suga. Am mai avut aceasta problema in jurul varstei de o luna si jumatate, motiv pentru care am introdus alimentatia cu biberonul, si ii dadeam si lapte recoltat, dar in cea mai mare parte lapte praf Humana 1. Ulterior, cu mari insistente, a revenit la suptul sanului si ii dadeam alternativ san cu lapte praf, dar de o doua saptamani din nou refuza sanul. Paradoxul este ca noaptea accepta sanul si suge, insa ziua este un adevarat calvar sa il mai alimentez la san. Nu se pune problema secretiei lactate, am lapte, dar crizele apar in momentul in care inghite laptele de la san si nu cand trage, si tocmai din acest motiv sunt disperata. Ce sa fac? Sa il intarc? Oare laptele meu ii produce dureri de burtica sau nu ii mai place gustul? A avut probleme foarte mai cu colicile: doua luni nu am dormit noaptea. Nici acum nu se omoara cu somnul, practic doarme cam 4-5 ore pe noapte.

Raspuns:
 

Deoarece laptele matern este alimentul ideal pentru cresterea si dezvoltarea optima a sugarului in primele luni de viata, trebuie facute toate eforturile pentru a mentine alimentatia naturala cat mai mult posibil. Se recomanda ca sugarul sa fie alimentat la san cel putin 6-7 luni.

Dificultatile apar frecvent in cazurile in care din diverse motive (perioade in care secretia lactata este mai scazuta sau perioade in care sugarul suge mai prost) se completeaza alimentatia naturala cu biberonul.

Efortul depus de sugar pentru a suge la san este mai mare decat pentru a suge din biberon; pe de alta parte gustul formulei de lapte poate fi mai placut pentru sugar decat gustul laptelui de mama si astfel se ajunge in situatia in care bebelusul prefera formula de lapte in locul laptelui matern.

Aceasta este probabil si situatia dumneavoastra: sugarul accepta sanul doar noaptea deoarece atunci este somnolent si nu mai face diferenta intre formula si laptele matern.

Va sfatuiesc sa NU renuntati la alaptare: incercati sa mentineti secretia lactata si alimentatia naturala cat mai mult posibil; chiar daca suge numai noaptea, laptele de mama este de neinlocuit – asigurandu-i sugarului pe langa principiile nutritive necesare si o imunitate antiinfectioasa (prin anticorpii de la mama).

Alina Pop-Began
- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva-

Detalii specialist

Citeste si despre