De ce apare frica de apa la bebelusi si copii si cum ii ajuti sa o depaseasca
Desi multi bebelusi si copii sunt dornici sa se balaceasca in apa caditei de acasa, plina de jucarii si culori vesele, unii nu manifesta acelasi interes atunci cand merg la piscina sau la mare.
Ba mai mult, sunt speriati si anxiosi in preajma acestor locatii!
De ce manifesta copiii si bebelusii teama de apa?
Specialistii spun ca, pana la varsta de 4 luni, bebelusul nu manifesta frica de apa si ca, ulterior, ea apare in urma unor experiente traumatizante, pe care le-a trait: fie a fost fortat sa intre in apa in ciuda faptului ca nu vroia; a inghitit apa sau a facut baie cu apa prea calda sau prea rece.
Frica de apa la bebelusi poate surveni pe fondul unui traumatism particular din momentul ruperii apei mamei, inainte de nastere. Acest efect este destul de traumatizant pentru bebelus, creandu-i stare de disconfort si neliniste. Psihologii spun ca din aceasta cauza poate aparea o aversiune si o frica fata de apa.
Orizontul foarte mare – atunci cand duci bebelusul la mare sau la piscina - nu se compara cu atunci cand ii faci baita in cadita. Apa fara margini pe care o vede il poate speria si ii poate crea o stare de anxietate.
Dupa varsta de 2 ani, copiii pot cadea victima propriei lor imaginatii, creandu-si tot soiul de scenarii conform carora apa ii poate inghiti. De asemenea, odata ce cresc si se uita la desene animate sau documentare, pot vedea diverse scene care sa aiba in prim plan apa si o posibila inecare a unui personaj etc. Ei isi insusesc ideea ca "apa este rea" si se pot speria atunci cand se vad pusi in fata ei.
Teama ca efect psihologic
Daca copilul a fost martorul sau victima unor traume psihologice, mai ales intre parinti (cearta, divort, acte violente, tipete), atunci acesta poate avea o reactie de respingere in fata apei.
Daca unul dintre parinti are teama de apa, bebelusul o poate prelua si poate aparea la orice varsta, fie atunci cand este foarte mic, fie cand creste, in functie de momentul in care il duci prima oara la mare sau la piscina.
Ajuta-l sa sa treaca peste frica de apa
Tu esti pionul principal in rezolvarea acestei probleme. Esti cea care ii poate insufla, uneori usor, alteori mai greu, ideea ca balaceala in piscina sau in mare este distractiva si nu are niciun motiv sa se sperie. Inarmeaza-te cu multa rabdare, incearca sa ai tot timpul o atitudine pozitiva si aplica urmatoarele sfaturi care il poate ajuta sa isi invinga temerile.
-
Este bine sa il duci la mare sau la piscina cat este inca foarte mic (cam de la 2 luni – varsta recomandata de medic pentru o asemenea iesire), pentru ca la aceasta varsta este mai usor sa il obisnuiesti cu apa si sa ii induci ideea ca nu este niciun pericol.
-
Indicat ar fi sa nu duci micutul direct la mare, ci prima oara la o piscina de dimensiuni mici, special conceputa pentru copii, unde apa sa nu fie foarte mare, iar el sa poata atinge fundul apei cu piciorusele.
-
Ajuta-ti copilul, fie ca are intre 1-3 ani, fie ca este mai maricel, sa faca cunostinta cu apa pas cu pas: vorbeste tot timpul cu el despre ceea ce urmeaza sa se intample, uda-l treptat pe manute, pe picioare, pe burtica, pentru ca diferenta de temperatura sa nu i se para prea mare; nu il baga brusc in apa, poate fi extrem de traumatizant si risti sa ii amplifici si mai mult teama.
-
Tine cont de gesturile, plansetele, scancetele lui – nu incerca sa abuzezi de autoritatea de parinte si sa il obligi sa intre in apa, doar pentru ca "nu se intampla nimic".
-
Atunci cand este mai maricel, peste 3 anisori, si il duci prima oara la piscina sau la mare, alege momentul in care in apa se afla si alti copii, pentru ca acesta sa capete incredere si sa preia exemplul, considerand ca este in siguranta.
-
Daca ai un copil mare, de peste 3-4 ani, atunci o idee ar fi sa intri tu inaintea lui in apa, sa ii arati cat de distractiv poate sa fie si sa vada el ca nu exista niciun pericol.
-
Cumpara-i o vesta anti-inec, pentru a-l mai linisti si explica-i ca purtand acea vesta si intrand in apa, nu i se va putea intampla nimic rau.
-
Daca bebelusul tau are sub 3 ani si intri cu el in brate in apa, tine-l foarte bine si evita valurile foarte mari, pentru ca l-ar putea speria. Cand te joci cu el incercand sa ii arati ca nu este in pericol in apa, evita sa ii treaca apa peste fata sau sa il bagi cu capul la fund.
-
O alta solutie pentru a-l determina pe bebelusul tau sa iubeasca apa sunt cursurile de inot, care pot incepe si de la cateva luni si care au specialisti autorizati, pregatiti pentru de a-l ajuta sa treaca peste frica de apa.
-
Daca copilul are peste 5 ani si dupa toate aceste sfaturi si trucuri aplicate, tot mai manifesta o aversiune acuta fata de apa, nu ezita sa apelezi la un psiholog pentru copii, pentru a vedea exact cauzele acestui comportament pe care il manifesta fata de apa.