Statul pe burtica la bebelusi, de ce este important?

| | Actualizat: 2014-06-05 10:42:08

Statul pe burtica la bebelusi reprezinta o etapa importanta in dezvoltarea acestora. Inca din primele luni de viata, bebelusii pot fi pusi pe burtica, pentru a-si intari musculatura.

De ce este important statul pe burtica

Statul pe burtica previne aplatizarea capului copilului si ajuta la dezvoltarea motorie a acestuia. Acest tip de dezvoltare are loc de la cap spre picioare. Din acest motiv, copiii care se dezvolta mai greu in zona umerilor au intarzieri in ceea ce priveste capacitatea de a se rostogoli, de a sta in fundulet sau de a merge de-a busilea.

"Statul pe burtica ii invata pe micuti sa se ridice impingandu-se in manute", explica Lora Lesak, expert in dezvoltarea copilului pentru Serviciile de Sanatate din Allentown, Pennsylvania. Parerea acesteia este impartasita si de alt specialist: "Experienta statului pe burtica ii ajuta pe bebelusi sa invete sa se ridice, sa se rostogoleasca, sa stea cu capul sus, sa se tarasca", explica Danette Glassy, medic pediatru din Mercer Island, Washington.

Cand sa-l pui pe bebe pe burtica

In multe cazuri, statul pe burtica se intampla in jurul varstei de trei luni, insa exista si cazuri in care bebelusii pot fi invatati fie mai repede, fie mai tarziu. Nu toti bebelusii agreeaza din prima clipa aceasta pozitie.

Nou-nascutii sunt obisnuiti sa doarma pe spate, in special ca urmare a grijii parintilor de a evita sindromul mortii subite. Orice pozitie cu care nu este obisnuit poate sa i se para bebelusului tau un lucru neplacut.

De asemenea, nu trebuie ignorat faptul ca in majoritatea cazurilor, bebelusii sunt obisnuiti sa stea pe spate: cand dorm, cand stau pe scaunul din masina, la masa, la baita etc). De aceea, nici nu este de mirare ca unii pot sa respinga din start noua pozitie, pe burtica.

Cea mai buna metoda de a te asigura ca micutul tau se va acomoda usor este sa incepi sa-l pui pe burtica devreme. Specialistii considera ca exercitiul poate fi facut inca din primele saptamani de viata: "Incepe acest exercitiu cu bebelusul tau inca din prima zi in care l-ai adus acasa" spune Lesak. Statul pe burtica ar trebui sa fie un exercitiu practicat timp de cel putin 5 minute in fiecare zi. Se poate ajunge chiar si la o perioada de 30 de minute, cu pauze.

Copiii care refuza vehement noua pozitie nu trebuie fortati. Un bebelus obligat sa ramana in aceasta pozitie va asocia statul pe burtica cu ceva rau, astfel incat problema se va adanci. Pentru cei care refuza, trebuie ales un alt moment, cand sunt din nou fericiti si relaxati.

Metode simple pentru a sta pe burtica

Alege o suprafata confortabila, astfel incat micutul tau sa poata sa impinga in manute pentru a se ridica.

Uneori, cand copilul este pus pe burtica singur, pe podea, acesta se simte abandonat sau frustrat din cauza noii pozitii. Pentru a-l relaxa, apeleaza la diverse accesorii. Foloseste oglinzi sau diferite jucarii si obiecte pentru a-l incuraja pe micut sa priveasca in sus. In timp, acesta va incerca sa le prinda cu manuta si astfel isi va intari musculatura.

Pentru mai multa stabilitate, pune sub pieptul si umerii bebelusului un prosop rulat. Micutul va sta mai comod si va putea sa priveasca mai usor in jurul lui.

O alta metoda este cea a asezarii copilului direct pe burta ta. Din instinct, copilul va incerca sa se ridice pentru a-ti vedea chipul. Poti incerca aceasta metoda in pat, pe un plan inclinat (tip sezlong), in cada etc.

Distrange-i atentia asezandu-te langa el, pe suprafata plana. Zambeste-i, vorbeste-i, foloseste mimica fetei pentru a-l distra si pentru a-l face sa se simta relaxat.

Pe la varsta de 4 luni, micutul tau are mai mult control asupra miscarii capului. Cu aceasta ocazie, poti profita de mobilitatea lui pentru a incerca noi pozitii. Jucati-va de-a avionul: aseaza-l pe burtica, pe pat sau pe o patura pe podea, apoi aseaza-te langa el si intinde-ti picioarele. Ofera-i o perspectiva inedita: pune-l pe picioarele tale, cu talpile spre stomacul tau si cu capul spre genunchii tai. Micutul va fi incantat de noua pozitie.

Citeste si despre