Alimente respinse de bebelusi si copii si cum ii poti convinge sa le consume

| | Actualizat: 2021-12-30 13:30:00

Cand vine vorba de introducerea alimentatiei complementare, exista bebelusi care sunt fericiti sa accepte, in general, orice aliment. Insa, cel mai des, se intampla ca micutii sa refuze diverse alimente, in special fructe si legume, cele care sunt cele mai importante in alimentatia acestora.

Elena Toledano, nutritionist la ROOTS Mindfoodness, explica care sunt cauzele respingerii anumitor alimente de catre copil, dar si ce pot face parintii pentru a le incorpora in alimentatia bebelusului lor intr-un mod respectuos si pozitiv.

Alimentele respinse des de copii si bebelusi

Bebelusi de la 6 la 12 luni

Nutritionistul explica faptul ca atat fructele, cat si legumele sunt alimente hipocalorice, care pot fi identificate de bebelus ca un aliment care nu le furnizeaza energie. Acest lucru ii face sa le respinga in mod inconstient in favoarea altor alimente mai calorice, cum ar fi painea, pastele sau orezul.

"Cu toate acestea, in calitate de parinti trebuie sa intelegem ca fructele si legumele sunt alimente care ar trebui sa faca parte din dieta zilnica a bebelusilor, deoarece le furnizeaza fibre, vitamine si minerale esentiale pentru dezvoltarea lor", sustine nutritionistul Elena Toledano.

Copii cu varste cuprinsa intre 2 si 3 ani

Dar, dupa perioada de alimentatie complementara, exista un alt moment critic in alimentatia copiilor cu varsta cuprinsa intre doi si trei ani: etapa de neofobie.

"Este o etapa in care copilul refuza sa incerce alimente noi si chiar nu mai mananca altele care au fost deja acceptate de acesta ca facand parte din alimentele care ii plac. Aceasta perioada de neofobie este un comportament obisnuit la copii, total normal si innascut", spune Elena Toledano.

Desi practic orice aliment poate fi respins de copii, fara un motiv anume, nutritionistul explica faptul ca si de aceasta data, cele mai frecvente alimente care sunt respinse sunt, din nou, fructele si legumele verzi.

"Cand suntem tineri, evitam in mod inconstient sa mancam alimente noi care ar putea reprezenta un risc pentru noi, deoarece sunt otravitoare, ceea ce este adesea cazul alimentelor pe baza de plante, deoarece sunt amare. Aceasta amaraciune, tipica otravurilor si toxinelor, ne face sa le respingem fara motiv", explica nutritionistul.

Copii cu varsta de peste trei ani

In copilaria timpurie, exista multe obiceiuri pe care parintii le pot adopta astfel incat copiii lor sa ajunga sa manance de toate pe tot parcursul vietii si sa aiba o relatie sanatoasa si pozitiva cu mancarea. In acest sens, expertul are cateva recomandari pentru parinti, astfel incat sa transforme relatia copilului cu mancarea intr-una pozitiva:

  • Expertul ii sfatuieste pe parinti sa le dea un exemplu pozitiv copiilor, consumand alimente sanatoase si sa manance impreuna la masa, acelasi lucru.

  • Sa nu restrictioneze accesul la anumite alimente deoarece “interzicerea unui aliment nu va face decat sa-i faca sa vrea sa-l manance mai mult". Daca alimentul respectiv nueste sanatos pentru copil cel mai bine este sa ii oferi o bucatitca mica si sa ii explici de ce nu are voie mai mult.

  • Sa ii implice pe cei mici in prepararea meselor.

  • Sa nu foloseasca alimentatia ca recompensa sau ca pedeapsa.

  • De asemenea, este important sa nu fortezi copilul sa manance un anumit alimente daca il refuza. Incearca, in schimb, sa gasesti alte modalitati de a-l prepara astfel incat sa devina apetisant pentru copil.

 

FOTO: pexels.com

Citeste si despre