Cand introducem cartofii in alimentatia copilului

| | Actualizat: 2017-06-23 17:02:35

Cartofii albi se introduc mai tarziu in alimentatia diversificata a bebelusului decat cei dulci, din cauza continutului crescut de amidon. Putina lume stie ca aceste legume sunt bogate in vitamina C si reprezinta o sursa grozava de nutrienti esentiali pentru sanatatea copilului, daca sunt gatite corespunzator.

Cand se introduc in alimentatie?

Cei mai multi specialisti recomanda introducerea cartofilor albi in alimentatia diversificata a bebelusului pe la varsta de 8-10 luni, din cauza amidonului care este greu de digerat de stomacul imatur al celui mic.

Exista insa medici care ii recomanda si inainte de 7 luni, intrucat nu fac parte din alimentele cu risc alergenic crescut. Cel mai indicat este sa urmezi sfatul pediatrului care are grija de bebelusul tau. Acesta va sti exact daca starea medicala si gradul de dezvoltare permit introducerea in meniu mai devreme de 8 luni sau nu.

Ce vitamine si minerale contin?

Cartofii albi abunda in fibre si vitamina C, insa contin si alte vitamine si minerale cu rol important in cresterea copilului:  

Vitamine:

Vitaminele B1, B6 si B9;
Vitamina C.

    Minerale:

    Potasiu;
    Fosfor;
    Calciu;
    Sodiu;
    Fier;
    Seleniu;
    Magneziu;
    Cupru.

      Cum alegi cartofii la cumparaturi?

      Cumpara cartofi organici sau crescuti in medii bio, intrucat aceste legume fac parte din categoria alimentelor puternic contaminate cu pesticide. Nu doar mediul in care sunt crescuti este important in selectia unor cartofi hranitori si buni de consum. Iata si alte aspecte de care trebuie sa tii cont:

      alege cartofi cu coaja intacta, fara pete, zgarieturi sau alte "bube" pe suprafata lor;

        • evita cartofii incoltiti sau cu pete verzi, intrucat contin solanina in exces, care provoaca disconfort gastric.

          La ce mese ii introduci?

          Cartoful poate fi introdus in preparatele pentru masa de pranz ori seara. Pe masura ce creste, va putea fi servit si ca gustare, intre mese, copt sau fiert.  

          Cum ii pregatesti si servesti?

          Cea mai recomandata si sanatoasa metoda de gatit a cartofului este coacerea acestuia in coaja, intrucat ajuta la pastrarea tuturor nutrientilor in miez. Leguma mai poate fi servita copilului si fiarta sau gatita la aburi.

          Cartofii prajiti trebuie evitati in alimentatia bebelusului, intrucat sunt daunatori atat sistemului digestiv, cat si sanatatii.

          Inainte de varsta de 3 ani, cartofii albi se servesc intotdeauna copilului decojiti, sub forma de piure, bucati sau ca ingredient in diverse preparate. Coaja creste riscul de inecare prin alimente si nici nu are un gust tocmai agreat de copii, chiar daca este considerata bogata in nutrienti.  

          Cu ce alimente ii asociezi?

          Cartoful se asociaza foarte bine cu alte legume (morcovi, telina, fasole verde, mazare, pastarnac, dovlecel), dar si cu cereale si lactate, in supe, tocanite sau umpluti.

          Combinatia cu carne nu este recomandata la varste mici, intrucat ambele tipuri de alimente sunt greu de tolerat de stomacul sensibil al copilului. Consumul concomitent ala acestora predispune la disconfort digestiv, dar si ingrasare.

          Retete cu cartofi pentru copii

          6-7 luni

          Piure de cartofi cu sfecla
          Pasta de pui cu cartofi
          Piure din cartofi si mar
          Piure de cartofi cu dovlecel
          Piure de cartof cu conopida si dovlecel
          Piure de cartofi cu carnita de pui si telina sau gulie

          7-8 luni
          Cartofi copti cu spanac si pui
          Carne de pui cu cartofi
          Crema de cartofi
          Ficatei de pui cu cartofi si dovlecel
          Piure de cartofi cu broccoli si ficatei de pui

          8-9 luni
          Cartofi frantuzesti
          Piure de cartofi cu spanac

          9-10 luni
          Pui cu branzica si cartofi dulci
          Mancarica de cartofi cu carne de manzat
          Musaca de cartofi

          10-12 luni
          Salata de cartofi
          Cartofi copti cu crema de branza

          Dupa 1 an
          Cartofi copti cu scortisoara
          Mancarica de cartofi cu dovlecei
          Piure cartofi cu dovleac si ficatei
          Cartofi cu ou si branzica
          Tocanita de cartofi cu carne
          Cartofi copti cu spanac si pui

          Tu la ce varsta i-ai dat copilului sa guste prima oara cartofi albi? Cartofii prajiti fac parte din meniul celui mic? Spune-ne cum ii gatesti copilului, dar si ce preparate delicioase prepari la aceasta varsta, in sectiunea de comentarii de mai jos!

          Citeste si despre