Cand introducem fasolea boabe in alimentatia copilului

| | Actualizat: 2017-03-22 00:00:00

Fasolea boabe, alaturi de alte tipuri de leguminoase, se introduce in alimentatia copilului la varsta de 8-10 luni, din cauza riscului de gaze intestinale si a texturii greu digerabile. Cu toate acestea, este o leguma extrem de valoroasa pentru sanatatea lui, de aceea, merita introdusa treptat si in cantitati din ce in ce mari in meniul din copilaria timpurie. 

Ce vitamine si minerale contine? 

Fasolea uscata este una dintre primele surse alimentare din care copilul isi procura aportul de proteine, antioxidanti si fibre. Exista si o serie de minerale sau vitamine pentru care fasolea merita sa faca parte din meniul diversificat al bebelusului tau: 

Vitamine:

Vitamina A
Complexul de vitamine B
Vitamina C

Minerale:

Magneziu
Potasiu
Calciu
Fier
Fosfor
Sodiu

Ce beneficii are fasolea uscata pentru sanatate? 

Printre principalele beneficii pe care fasolea verde le are in cresterea si dezvoltarea copilului mic se numara:

- energizarea organismului si intarirea sistemului imunitar;
- prevenirea anemiei;
- imbunatatirea digestiei;
- prevenirea afectiunilor cardiovasculare;
- prevenirea diabetului;
- intarirea oaselor si a danturii.

Cum alegi fasolea boabe pentru masa copilului? 

Fasolea boabe sau uscata se gaseste pe piata fie la vrac, fie ambalata. Exista mai multe soiuri de fasole uscata - alba, neagra, rosie, pestrita. Indiferent de tipul pe care il alegi pentru copilul tau, este recomandat sa o cumperi doar daca boabele:

- au coaja curata, fara pete sau bataturi;
- nu au striatii pe suprafata lor, semn ca sunt "trecute" sau vechi.

Pentru a fi buna de consum, fasolea uscata se pastreaza intotdeauna intr-un recipient inchis ermetic, la loc intunecos si racoros si se consuma mai devreme de 12 luni de la cumparare. 

La ce mese introduci fasolea boabe? 

Fasolea uscata se introduce in preparatele servite copilului la masa de pranz. Nu se recomanda consumul acestei leguminoase seara, din cauza flatulentei si a dificultatii cu care se digera. 

Cum pregatesti si servesti fasolea uscata? 

Fasolea uscata se serveste intotdeauna foarte bine fiarta copilului. Se lasa mai intai la inmuiat, peste noapte, apoi se spala si se fierbe in 2-3 ape, pentru a fi cat mai bine tolerata de stomacul sensibil al copilului. Se serveste sub forma pasata, in piureuri, supe creme, budinci sau alte tipuri de preparate. 

Cu ce alte alimente o poti asocia? 

Fasolea boabe se combina foarte bine cu legume precum: morcov, ceapa, patrunjel, mazare, dar si cu fructe: mere, banane etc. Si cerealele fac "casa buna" cu fasolea, putand fi consumata in combinatie cu orez sau porumb.

La ce varsta i-ai dat copilului sa manance prima oara fasole boabe si cum ai pregatit-o? Ce retete ii plac cel mai mult? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre