Cum introducem orezul in alimentatia bebelusului. Sfaturi si trucuri la inceput de diversificare

| | Actualizat: 2021-12-30 00:04:00

Diversificarea alimentatiei bebelusului este recomandata abia incepan cu varsta de sase luni, potrivit normelor tuturor pediatrilor. Alimentele se vor introduce treptat, pentru a observa cum se raporteaza copilul la fiecare dintre ele. Faptul ca dintr-o data trece de la lapte la o paleta bogata de gusturi, culori, forme si texturi in farfurie este o schimbare importanta pentru fiecare copil. Orezul este una dintre cele mai comune cereale, este bogat in carbohidrati, vitamine si minerale esentiale si nu ar trebui sa lipseasca din alimentatia bebelusului. Insa cand si cum este cel mai bine sa il introduce in dieta sa?

Orezul contine cantitati importante de fier, magneziu, vitamine din complexul B, acesti nutrienti fiind esentiali pentru cresterea si dezvoltarea bebelusului. Prin urmare, el poate fi introdus cu incredere in alimentatia copilului.

Cum si cand introducem orezul in alimentatia bebelusului

Orezul este usor de digerat, motiv pentru care multi experti il recomanda pentru a fi introdus in alimentatia bebelusului inca de la inceputul diversificarii.

Amidonul din orez, dupa ce este gatit, imbunatateste calitatea florei intestinale, avand efect prebiotic. Faptul ca nu contine gluten il face sa fie potrivit si pentru alimentatia bebelusilor cu intoleranta. In plus, este ieftin si practic, putand fi preparat intr-o multime de feluri.

La inceputul diversificarii, bebelusul se hraneste in mare parte cu piureuri de legume, cu texturi moi, cu supe si ciorbe, urmand ca mai apoi sa primeasca mancare mai solida sau bucatele. Pentru a face acest pas, copilul trebuie sa stie sa inghita si sa mestece cat de cat. Multi bebelusi au gag reflex in primele luni dupa inceperea diversificarii. Acest lucru inseamna ca par a se ineca dupa fiecare inghititura si le este dificil sa inghita.

In cazul in care totul merge bine si copilul mananca bine deja piureuri, puteti trece si la alte texturi.

Ce orez este cel mai potrivit pentru copii

Pentru inceput, alegeti un orez cu bob rotund, cel care se foloseste la pilaf sau la risotto fiind ideal. Acesta devine moale si cremos atunci cand este fiert, iar copilului ii va fi mai usor sa mestece si sa inghita.

Orezul poate fi preparat in multe feluri, de la pilaf simplu sau cu legume, pana la retete dulci, cum ar fi orezul cu lapte, indulcit sau nu. La inceput, orezul poate fi oferit ca atare, fiert, fara a fi combinat cu alte alimente, pentru a vedea cum il tolereaza copilul. Trebuie sa tineti cont ca orezul este un aliment care constipa, asa ca este important ca bebelusul sa bea suficienta apa, iar alimentatia sa fie echilibrata, sa contina si fructe si legume care ajuta digestia.

Pe piata exista si cereale pe baza de orez sau pudra de orez, care se prepara instant, cu lapte cald sau cu apa calda. Puteti incerca aceasta varianta pentru micul dejun al bebelusului, inainte de a ajunge sa ii oferiti orez integral in alimentatie.

Tineti cont intotdeauna de recomandarea medicului pediatru, mai ales la inceputul diversificarii, iar daca observati ca digestia bebelusului este ingreunata, discutati cu medicul pediatru si vedeti daca este necesar sa eliminati orezul din alimentatie pentru o perioada.

FOTO: Pixabay.com

Citeste si despre