Vara este din ce in ce mai aproape, iar plimbarile cu bebelusul, cand afara este soare, pot fi, pe cat de placute, pe atat de periculoase pentru cel mic, in cazul in care nu este protejat corespunzator de razele soarelui. Chiar daca nu stati afara cu el la orele amiezii, considerate cele mai periculoase din punct de vedere al radiatiilor ultraviolete, pielea sensibila a bebelusului poate suferi arsuri, daca nu este protejata corespunzator.
In primele luni de viata, plimbarile cu bebelusul se desfasoara fie folosind caruciorul, fie folosind un marsupiu. In primul caz, puteti apela la o protectie de carucior, care sa nu permita razelor soarelui sa ajunga pe pielea copilului. Vor fi insa situatii in care bebelusul nu va mai vrea sa stea in carucior si va trebui sa il luati in brate, pielea lui fiind expusa la soare. In cazul in care folositi un marsupiu sau un sistem de purtare, manutele si piciorusele sunt permanent expuse batailor razelor soarelui. Daca pentru a proteja capul folositi permanent o palarie sau o sapca, ei bine si pielea sensibila a copiilor are nevoie sa fie protejata de soare.
De la ce varsta putem folosi produse cu SPF pe pielea copiilor mici?
Pana la varsta de sase luni, este recomandat sa nu aplicam produse de protectie solara pe pielea copiilor, insa sa ii protejam de razele ultraviolete prin alte metode. Hainutele care acopera mainile si picioarele bebelusilor, subtiri, din materiale deschise la culoare si confectionate din fibre naturale sunt ideale pentru plimbarile in natura in sezonul cald. De asemenea, nu uitati de sapca sau palarie, evitati orele amiezii si folositi un scutec alb, de bumbac, pentru a proteja pielea copilului atunci cand il plimbati afara. Atentie insa, nu acoperiti in niciun caz caruciorul complet cu scutecul! Se poate crea efectul de sera, iar bebelusul nu va mai putea sa respire.
Dupa varsta de sase luni, protectia solara este obligatorie
Dupa ce copilul a implinit sase luni, puteti folosi cu incredere creme si spray-uri de protectie solara, care au o formula non-alergenica si care sunt potrivite pentru pielea sensibila a bebelusilor. De fapt, acestea ar trebui sa nu lipseasca din rutina pregatirii pentru a iesi la plimbare si sa fie folosite pe tot parcursul sezonului cald, nu doar cand mergeti la mare sau in concediu. Expunerea la soare fara ca pielea sa fie protejata poate provoca arsuri serioase care, pe langa faptul ca sunt dureroase, in timp pot duce la aparitia cancerului de piele.
In cazul copiilor mici, sunt ideale cremele si spray-urile de protectie solara cu filtre minerale, special formulate pentru pielea sensibila. Factorul de protectie trebuie sa fie de 50+, iar crema trebuie aplicata peste tot pe piele pe unde ajunge soarele. Evitati zona ochilor, deoarece aceste creme provoaca usturimi si pot irita ochii. Odata aplicata crema, aceasta nu protejeaza pentru tot restul zilei. Daca micutul va sta mai mult timp afara, reaplicati crema din 2 in 2 ore. De asemenea, daca mergeti la mare sau la piscina si intra in apa, reaplicati dupa fiecare iesire din apa.
In cazul bebelusilor mai mici de sase luni, aplicati crema de protectie solara doar daca nu exista alta modalitate de a-i proteja de razele ultraviolete. Pielea lor este foarte sensibila, iar aceste creme le pot provoca iritatii si mancarimi, chiar daca au o formula blanda. In plus, in cazul cremelor cu filtre chimice, pielea bebelusilor absoarbe aceste substante.
FOTO: Freepik