Alimentatia bebelusului cu lapte praf, sfaturi si sugestii

| | Actualizat: 2017-02-07 17:26:08

In primul rand, trebuie spus ca nu exista un inlocuitor pentru laptele de la sanul mamei. Aceasta este pur si simplu cea mai buna modalitate prin care o mama isi poate hrani copilul, dar exista si cazuri in care acest lucru nu este posibil.

De aceea, este bine ca atunci cand incepi hranirea bebelusului cu lapte praf, sa ai in vedere cateva aspecte importante. Cel care iti poate da cele mai multe detalii si te poate ajuta sa alegi cel mai bun produs pentru bebelusul tau este cu siguranta medicul pediatru.

La fel ca in cazul alaptarii, si in cazul in care iti hranesti bebelusul cu biberonul, va fi nevoie sa va creati un program de rutina si sa descoperiti care lapte este cel potrivit, cat de mult trebuie sa-i dai bebelusului si cat de des. Programul se poate schimba pe masura ce bebelusul creste.

Specialistii recomanda ca cel putin in primele luni de viata sa-i oferi bebelusului biberonul la fiecare doua-trei ore sau atunci cand pare sa-i fie foame.

Mesele mai mici si dese vor fi primite mult mai bine de catre cei mici, decat cele bogate si la intervale mai mari de timp.

Cateva semne care iti pot indica faptul ca bebelusul tau primeste prea putina hrana:

- Nu ia in greutate atat cat trebuie;
- Nu uda foarte multe scutece;
- Pielea bebelusului este mai uscata;
- Bebelusul plange foarte des.

Semne ca bebelusul tau primeste prea mult lapte la o singura masa:

- Bebelusul vomita sau face ploite foarte des;
- Are dureri de abdomen, similare celor cauzate de colici (isi ridica piciorusele pentru a-si strange abdomenul cat mai tare);
- Ia in greutate mai mult decat ar trebui.

Daca aceste semne apar adesea, ofera-i bebelusului cantitati mai mici de lapte mai des, ajuta-l sa regurgiteze odata sau de doua ori in timpul mesei si inlocuieste un biberon cu lapte dintre cele pe care i le oferi de-a lungul zilei cu unul cu apa.  

Cateva sfaturi pentru a-ti hrani bebelusul cu biberonul in siguranta

- Cutiile deschise de lapte sau laptele preparat trebuie consumat in maxim 48 de ore;

- Nu lasa sticlele cu lapte gata preparat afara din frigider mai mult de doua ore;

- Arunca laptele ramas in biberon dupa o masa a bebelusului. Germenii din saliva bebelusului se vor inmulti in laptele caldut;

- Pastreaza la frigider laptele pe care il faci dupa o zi pe alta;

- Ideal ar fi sa nu folosesti cuptorul cu microunde atunci cand incalzesti laptele micutului. Dar daca o faci, amesteca bine laptele cand il scoti de la incalzit si inainte de a-i testa temperatura pe incheietura mainii tale. Se intampla adesea ca dupa incalzirea la cuptorul cu microunde, alimentele sa nu se incalzeasca in totalitate, asa incat in unele parti sunt inca reci, iar in altele frig;

- Nu lasa bebelusul sa adoarma cu biberonul in gura. S-ar putea ineca cu laptele si, mai mult decat atat, dintisorii lui sunt supusi pericolului de a se caria;

- Majoritatea bebelusilor se bucura de lapticul din biberon atunci cand este caldut. Cea mai buna modalitate pentru a incalzi laptele este sa tii biberonul sub apa fierbinte pentru cateva minute. Nu uita ca la final sa testezi temperatura laptelui picurand pe incheietura mainii tale;

- Pentru a minimaliza cantitatea de aer inghitita de bebe, inclina biberonul, asa incat laptele sa umple tetita, iar aerul sa se indrepte catre fundul sticlei.

- Tine capul bebelusului drept in comparatie cu restul corpului sau. Bebelusului ii va fi mai dificil sa inghita daca are capul intr-o parte sau pe spate.

- Fii atenta la tetina. Gaura prin care curge laptele nu trebuie sa fie prea mare sau prea mica. Iti poti da seama de acest lucru daca gura bebelusului se umple si lapticul ii curge pe langa gurita sau daca se straduieste prea tare pentru a suge lapticul din biberon. Si zgomotele care se aud in timpul hranirii te pot ajuta sa descoperi aceste lucruri.

- Invata sa stii cand trebuie sa te opresti. Bebelusii stiu cand au mancat suficient. Evita sa il fortezi sa manance tot din biberon. Daca bebelusul adoarme spre finalul mesei, pur si simplu ia-i biberonul de la gurita si lasa-l sa doarma. Cum spuneam si mai sus, e mult mai bine sa-i dai sa manance putin si des.

Citeste si despre