Bebelusul la 5 luni si 1 saptamana

| | Actualizat: 2013-07-19 13:22:37

Bebelusul de 21 saptamani (5 luni si 1 saptamana) nu isi poate exprima emotiile intr-un mod atat de complex precum o fac adultii. Desi nu iti poate spune clar daca este fericit sau nemultumit, abilitatea sa de a-si demonstra afectiunea si simtul umorului abia se dezvolta.


Pe masura ce bebelusul creste, va incepe sa planga atunci cand pleci din camera si va rade cand vei reveni, de asemenea va intinde manutele spre tine atunci cand va dori sa fie luat in brate si alintat.

 

In ceea ce priveste alimentatia bebelusului de 21 de saptamani, la aceasta varsta, sub indrumarea medicului pediatru, se poate incepe diversificarea alimentatiei.

 

La 21 saptamani (5 luni si 1 saptamana), bebelusul tau imita sunete si incearca din rasputeri sa spuna primele cuvinte si sa imite gesturile tuturor celor din jur. Abia a intrat in a 5-a luna de viata si totusi este atat de dornic sa exploreze lumea si sa invete lucruri noi, incat sfarseste prin a-si pune siguranta in pericol. Fii atenta la el atunci cand sta pe podea sau saltea sau cand il lasi singur.

Dezvoltarea fizica a bebelusului la 5 luni si 1 saptamana

Bebelusul tau incepe sa devina mai puternic cu fiecare zi care trece din primul lui an de viata. In prima saptamana din cea de-a 5-a luna de viata, copilul cantareste, in medie, 6,8-7 kg si masoara aproximativ 64,2 cm lungime.

Pe masura ce bebe creste, este curios si dornic sa exploreze mediul inconjurator, deoarece dezvoltarea fizica de pana acum ii permite o mai mare libertate de miscare. Capata control in manute si picioruse si reuseste astfel sa fie mai mobil. Energia de care da dovada copilul la aceasta varsta, in perioadele in care este treaz, il face apt sa se tarasca pana la lucrurile din apropierea lui, ba chiar sa mearga putin de-a busilea, chiar daca inca destul de stangaci.

Deoarece coordonarea mana-ochi este mult imbunatatita la varsta de 21 de saptamani, bebelusul poate prinde cu succes obiectele pe care le vede in apropierea lui si chiar si pe cele aflate la departare de el. Odata ce isi pune in minte sa prinda o jucarie aflata la distanta, se va folosi de toata forta si indemanarea de care este capabil ca sa ajunga la ea. Bebelusul prinde din ce in ce mai bine obiectele in manute si isi foloseste degetelele pentru a le manipula si invarti pe toate partile, chiar daca miscarile lui nu sunt foarte precise.

Copilul va baga in gurita tot ce prinde in manute. Obiceiul se formeaza din cauza eruptiei dintilor de lapte, care il determina sa rontaie tot ce prinde pentru a-si calma durerile si disconfortul. Este important sa fii cu ochii pe el atunci cand are ceva in manute, pentru a evita riscul de inec sau sufocare.

Da-i copilului sa se joace cu jucarii muzicale, de dentitie si cat mai colorate. Acestea contribuie la dezvoltarea simturilor si abilitatilor motrice fine ale celui mic.

Comunicarea si sociabilitatea

Bebelusul incepe sa devina o fiinta din ce in ce mai sociala. Reactioneaza la sunetele celor din jur, cauta cu privirea sursa lor de provenienta si adora toate jucariile zgomotoase sau muzica.

Vocabularul lui se imbogateste cu sunete noi. Copilul trece de la simplele sunete la silabe. Il poti auzi gangurind sau bolborosind tot soiul de asocieri de vocale si consoane: "ga", "ma", "ba", pe care le poate combina intre ele.

Desi este inca mic, ai putea surprinde un "ma-ma" greoi si neinteligibil din gurita lui. Copilul continua sa isi manifeste emotiile de bucurie, tristete, furie sau placere si prin gesturi si comportament.

Plansul este cel care te ajuta sa decodifici nevoile copilului. Bebe foloseste plansul si pentru a-si exprima emotiile negative. Rasul, zambetele, gangurelile, chicotelile si miscarile agitate ale manutelor si picioarelor oglindesc veselia, bucuria sau placerea pe care o simte atunci cand face diverse activitati sau cand vorbesti cu el.

Este perioada in care poti observa cu usurinta dovezile de afectiune si atasament pe care ti le arata copilul: intinde manutele catre tine pentru a-l lua in brate, se calmeaza doar in bratele tale, iti zambeste etc.

Articole si informatii utile despre bebelusul de 21 saptamani (5 luni si 1 saptamana)

Cu ce sa incep diversificarea?

Modificari in scaunul bebelusului

Eruptia dintilor temporari

Alimentatia sugarului la 5 luni

Retete pentru bebelusi de 4-5 luni

Jocul pentru sugarii de 4-6 luni

Motricitatea si dezvoltarea proceselor senzoriale

Somnul

Pana pe la varsta de 6 luni, ramane acelasi program de somn pe care l-ai stabilit si l-ai introdus in rutina copilului pe la 3-4 luni. Nu apar modificari mari, deoarece bebelusul continua sa doarma acelasi numar de ore si sa aiba aceleasi necesitati legate de somn.

In continuare, bebelusul va dormi in jur de 14-15 ore pe zi, dintre care 10-11 doar in timpul noptii. Va mai avea 2-3 reprize de somn in timpul zilei, insa nu vor cumula mai mult de 3-4 ore.

Desi bebe nu se mai trezeste pentru alaptat sau hranit cu biberonul in timpul noptii, s-ar putea sa te mai trezeasca cu plansete. S-ar mai putea trezi din cauza miscarilor din timpul noptii sau pentru ca uda scutecul si nu ii place senzatia.

Este indicat sa il adormi in continuare pe spate, cu burtica in sus, din cauza sindromului mortii subite la sugar. Insa nu te ingrijora daca bebe se intoarce pe burtica in timpul noptii. Specialistii sustin ca, in momentul in care copilul reuseste sa se intoarca in timpul somnului de pe o parte pe alta, riscul sindromului mortii subite scade semnificativ.  

Alimentatia

  Probabil ca, pana la aceasta varsta, nu ai rezistat tentatiei de a-i da copilului primul aliment solid, chiar daca diversificarea alimentatiei este recomandat sa inceapa cam dupa 6 luni (in special la bebelusii alaptati). Daca inca nu ai indraznit sa ii oferi mancare solida copilului, este momentul sa faci acest pas, mai ales daca il hranesti cu formule de lapte.

In general, bebelusii isi iau toate substantele nutritive de care au nevoie, inclusiv apa, din laptele matern. Insa formulele de lapte nu contin toti nutrientii care se regasesc in laptele de mama. Pentru a preveni carentele sau deficientele nutritive sau vitaminice, specialistii recomanda inceperea diversificarii alimentatiei bebelusilor hraniti cu lapte praf inainte de varsta de 6 luni.

Laptele ramane insa o sursa principala de hrana in alimentatia bebelusului. Portiile lui vor scadea pe masura ce introduci alimente solide noi in meniul lui. Incepe cu fructe pasate, cereale speciale pentru bebe si ai grija ca pana la varsta de 1 anisor sa eviti in alimentatia lui:

  • laptele de vaca;
  • ciocolata;
  • mierea;
  • alunele sau alte alimente cu grad alergenic ridicat.

Urmeaza instructiunile pediatrului si respecta proportiile de lapte si alimente solide pe care ti le sugereaza el.

Tu ce schimbari sau achizitii importante ai constatat in dezvoltarea copilului la varsta de 5 luni si 1 saptamana? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre