Slabut sau grasut?

| | Actualizat: 2012-12-28 19:13:52

 

Greutatea copilului ii preocupa pe parinti inca de la nastere. Atunci cand primim vestea ca cineva a adus pe lume un copil automat intrebam: "Si cate kilograme are bebelusul?". Greutatea micutului este un semn al starii de sanatate.

"Studiile realizate de Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului (IOMC) pe esantioane reprezentative demonstreaza ca greutatea medie la nastere a copiilor din tara noastra este de 3.200 de grame. Aceasta este inferioara standardelor internationale, conform carora greutatea medie la nastere trebuie sa fie de aproximativ 3.400 de grame", explica medicul primar pediatru Rodica Nanu, secretar stiintific in cadrul IOMC. Greutatea mica la nastere a copiilor din tara noastra este cauzata de calitatea slaba a nutritiei in viata intrauterina.

Atunci cand apreciem greutatea unui copil este foarte important sa tinem seama ca fiecare are propriul ritm de crestere. In plus, greutatea se raporteaza la talia copilului. Toate acestea se apreciaza si in functie de determinarea genetica, adica de trasaturile mostenite de la parinti.

Potrivit dr. Rodica Nanu, "parintii nu trebuie sa creada ca un copil de 3.000 de grame la nastere este anormal. El se incadreaza in limite normale, chiar daca este sub greutatea medie a copiilor din Romania". La varsta de 3 luni, greutatea medie este de 5.000 de grame. Nou-nascutii cu greutatea situata intre 4.800 si 5.400 de grame sunt dezvoltati in limite normale. La varsta de un an, greutatea medie se situeaza in jurul valorii de 9.500-10.000 de grame. Greutatea copilului trebuie supravegheata permanent. Daca un copil are o greutate normala, iar dupa un timp scade brusc inseamna ca se intampla ceva cu el. Nu primeste alimentatia la fel ca inainte? Este neglijat? Este bolnav?

Un copil bine ingrijit, incepand cu alimentatia corecta, plimbarile dese, baia zilnica (metoda de hidroterapie) si continuand cu dragostea din partea familiei, creste armonios. Dieta va cuprinde toate principiile alimentare: fructe, legume, carne, lapte, oua, cereale.

"Familiile din tara noastra insa nu prea stiu ce sa ofere de mancare copiilor. Excesul de fainoase este la ordinea zilei, iar pentru scoala parintii prefera sa ii dea copilului bani sa-si cumpere de la chiosc snacks-uri decat sa-i spele un mar sau sa-i pregateasca o gustare sanatoasa", observa dr. Rodica Nanu.

Obezitatea infantila este o problema si in Romania, unde bauturile carbogazoase si alimentatia tip fast-food se bucura de mare succes in randul copiilor.

La varsta de 3 ani, cand copilul merge la gradinita, greutatea medie normala este in jur de 14 kg. Limitele se situeaza intre 11,8 kg si 16,8 kg. La 6-7 ani, varsta inceperii scolii, un copil normal are de la 16 kg pana la 27 kg, media fiind de 19 kg.

In clasa I s-a constatat un procent mare de copii slabi, fenomen pus pe seama efortului de adaptare la scoala sau a schimbarii obiceiurilor alimentare. In acelasi timp a crescut si numarul copiilor grasi. Concluzia: s-a redus numarul celor cu greutate normala.

Sursa: Jurnalul National

Citeste si despre