S-a facut intuneric. Cu greu l-am adus in casa dupa inca trei ore petrecute afara. A fost iarasi cald si dupa somnul de amiaza trebuia descarcata energia acumulata. S-a jucat cu cateva figurine de cauciuc, a facut baie, apoi l-am ciufulit cu prosopul.
In capatul patului, puiutul meu sta cu ochii fixati spre perete. Ii este somn, dar il vad inca energic. Cred ca se gandeste la ziua care tocmai a trecut... sau cine stie. Ii spun ca ne culcam si sting lumina. Oare de ce e asa intuneric? Ma ridic din nou si dau draperia deoparte sa intre lumina lunii. Tocmai atunci isi aminteste ca ii este sete.
Plec spre bucatarie si vine val vartej dupa mine. I-a trecut orice urma de oboseala si are chef de joaca. Ma gandesc sa nu ii dau idei, asa ca nu mai aprind becurile. Bea apa si isi ia si o banana sa aiba dimineata cand se trezeste.Ma pufneste rasul, asa face in fiecare seara. Ne bagam iar in pat si ii spun "noapte buna".
Se foieste. Nu zic nimic, pentru ca asta l-ar activa si mai tare, insa prin intuneric il vad ca isi mangaie surioara. Susoteste ceva si se intoarce pe cealalta parte. Mai sta un pic si apoi se intoarce din nou spre mine.
Prin intuneric ii pot distinge pometii ridicati de zambet
Ma prefac ca dorm si ma uit la el pe furis. Nu e multa lumina, dar ii pot distinge pometii ridicati de zambet. E fericit. Nici nu imi trebuie alte dovezi, nu vreau sa imi spuna nimic, e destul.
Dureaza cateva secunde si apoi se intoarce si adoarme. Mi se umplu ochii de lacrimi cand ma gandesc ca fericirea lui e sincera si ma topesc cand stiu ca am contribuit si eu la asta. Ce e drept, a avut o zi minunata si se culca bine dispus. Ma simt linistita si ma surprind zambind si eu de multumire.
Fiul meu nu imi spune de zeci de ori pe zi ca ma iubeste. Nu e nici foarte pupacios, insa cand vine sa ma imbratiseze parca simt ca in acea imbratisare a adunat toata dragostea lui. Nu am nevoie de cuvinte, nu am nevoie sa observe ceea ce fac pentru el. Nu am nevoie de laude, nici de aprecieri. Am nevoie sa il vad zambind, sa simt ca tot efortul meu nu e in zadar. Un zambet pe intuneric, la tavan, face mai mult decat orice cuvant.
Iubire neconditionata: Copiii trebuie iubiti pentru ceea ce sunt
Am auzit de multe ori parinti spunand copilului: "Iti dau mancare, te imbrac si tu nu esti recunoscator". Eu cred ca astea sunt obligatiile noastre de parinti de cand am hotarat sa ne luam aceasta responsabilitate. Ei nu au nicio vina ca au nevoi si nici nu au vreo obligatie sa ne laude pentru ceva care asa trebuie sa fie.
Haideti sa ii iubim pentru ceea ce sunt! Au nevoie de noi, sa ii apreciem si sa ii ingrijim fara a cere nimic in schimb, iar atunci cand vom vedea acel zambet la tavan, vom sti ca facem o treaba foarte buna.
Eu sunt o mamica implinita care iubeste neconditionat. Povestesc des despre fericirea noastra pe blog emotiidemamica.ro si pe Facebook.com/mamisicopilul. Te astept si acolo.