Episodul 1: Pregatirile de concediu cu doi copii

| | Actualizat: 2017-08-09 15:53:25

Desi n-am fost niciodata priceputa la prezentari, ma gandesc eu asa, in mintea mea, ca-i de bun simt sa ma prezint in primul rand, ca sa stiti si voi cine sunt, de unde vin si de ce m-ati citi.

De fapt, ca sa fiu sincera, nu stiu nici eu de ce m-ati citi, asa ca n-o sa includ asta in prezentarea mea, pentru ca, desi eu sunt cea care scrie, nici macar nu-s eu cea importanta.

Va zic doar ca ma cheama Diana si-s mama. Si acum probabil ati inteles de ce-s asa lipsita de importanta. Important e ca am doi copii, pe Ema (de 4 ani si jumatate) si pe Fip (de 2 ani si jumatate), care imi umplu viata. In restul timpului, cand sunt tot mama, dar si altceva pe langa asta, mai sunt si femeie, sotie, fiica, freelancerita, gospodina, iubitoare de animale, cititoare si multe altele.

Acum ca stiti cine sunt(em), sa incepem seria asta de episoade fix cu… vacanta. E ca in calendarele care incep saptamana cu o zi de duminica.

Ce poate fi mai frumos decat sa incepi cu o pauza, nu?

Deci da, noi patru, adica eu (aia neimportanta), V (sotul meu, neimportant si el, la o adica) si cei doi importanti ai nostri, am decis sa plecam in vacanta, in stilul nostru caracteristic: unde vedem cu ochii. Plecam cand om pleca, ne intoarcem cand ne-om intoarce.

Asa ca prima zi am inceput-o cu bagajele. E greu sa faci bagaje cand nu stii unde te duci si cat stai, dar nu e prima oara cand ne organizam asa, drept urmare mergem pe premisa: luam la noi aproape tot ce le mai vine copiilor din toate hainele pe care le au.

Pentru ca ne-am trezit la 8 si am reusit sa iesim pe usa la 2, ma simt datoare sa va povestesc ce am facut in tot timpul asta. In afara de hranit copiii si bagaje, am mai trecut prin cateva activitati casnice, pe care o sa le intelegi foarte bine, daca esti si tu mama.

In primul rand, ca nu-i suficient sa faci bagajele copiilor. La o adica, daca tot ai scos hainele lor din dulap, de ce n-ai face si curatenie generala in dulap (si apoi si in camera). De ce n-ai scoate un sac de haine care nu le mai vin, de ce n-ai da si cu matura si cu mopul, de ce n-ai sterge si praful si, mai ales, de ce n-ai pune si toate jucariile la loc, dupa ce pretiosii si-au "facut singuri bagajele de jucarii".

Cand copiii isi fac singuri bagajele de jucarii

Daca n-aveti doi copii si nu stiti cum se traduce asta, va zic eu. Copilul mare scoate jucarie cu jucarie din dulap si decide ce se baga in rucsac si ce nu. Copilul mic scoate tot ce baga copilul mare in rucsac, astfel incat rucsacul devine un sac fara fund, o halta intre dulapul in care au fost jucariile si podeaua sau cine stie ce locuri ascunse, in care vor ajunge la final. Locuri de unde tu, mama, le vei strange si le vei pune la loc, pentru ca vrei sa pleci azi si nu peste 3 zile cand ar fi treaba gata daca ai insista sa le puna ei.

In fine, dupa ce camera copiilor e luna, parca ti se pare ca ar merge ceva dereticat si prin dormitorul tau, apoi prin sufragerie, mai calci ceva, stergi pe la baie, pui ceva la spalat apoi si la uscat si vei culmina cu frecatul blatului de bucatarie, dupa ce te-ai asigurat ca toate vasele din casa sunt curate si puse la locul lor, desi poate chiar maine vine o doamna pe care ai chemat-o special sa faca ea curat cat tu esti in concediu, ca sa fii sigura ca, atunci cand vii acasa, gasesti ca la muzeu.

Si primele lucruri uitate acasa…

Pana la urma e "ca la muzeu" inainte sa vina doamna. Mai bei o cafea si la ora 2 reusiti sa plecati din fata casei. La prima intersectie, domnisoara familiei va intreba amenintator:

- Hei! Mi-a luat cineva crema de maini, oja si strugurelul pe care le-am pus pe scaun, langa geanta?

Desigur nu le-a luat nimeni, asa ca ne intoarcem sa le ia cineva, adica eu.

Concluzionam, impreuna cu susnumita domnisoara ca acum plecam de-a binelea si ca indiferent ce am mai uitat acasa, nu ne mai intoarcem.

Face singura inventarul:

- Am luat penarul, caietul cu fete, laptele si pe Fip. Nu ne mai trebuie nimic.

In afara de card… De data asta ne-am calcat pe inima si ne-am intors dupa el, dar data viitoare o s-o rog pe ea sa-l deseneze cu creioanele din penar…

Serialul de familie este scris de Diana, mamica Emei si a lui Fip. Ea isi asterne ideile bune si gandurile frumoase pe GangBlog.ro. O poti urmari pe pagina de Facebook GangBlog.

Citeste si despre