Mai tineti minte emisiunea aia la care erau invitati copii, ca sa spuna lucruri traznite? Am impresia ca si acum mai exista. Cand eram eu mai mica, tin minte ca ma uitam mereu la emisiune impreuna cu mama si ne amuzam tare. E fascinanta iubirea copiilor, naivitatea lor, deschiderea lor si, in acelasi timp, inteligenta lor nativa si intuitia lor.
Acum traiesc emisiunea asta zi de zi in casa cu copiii mei. Nu doar ca e minunat, dar Ema a devenit sursa mea de inspiratie pentru cursurile pe care le fac cu parintii.
Sa va dau un exemplu.
Zilele trecute am inceput o discutie despre o situatie de la gradinita.
Totul incepe pe un ton vesel:
- Mami, intr-o zi, Nadia ne-a facut o surpriza la gustare la gradinita. Ne-a dat nuca de cocos!
- Wow, super. A fost buna? Stiu ca tie iti place mult.
Brusc, bucuria dispare, iar Ema mea se incrunta mai expresiv decat cartonasele cu emotii pe care le folosim cand ne jucam.
- Eu nu am mancat, pentru ca eram la spaniola si nu ne-au pastrat si noua.
- Of, imi pare rau.
Cum nu putem lasa situatia nerezolvata, vin si cu o sugestie:
- Ai vrea sa mergem sa cumparam niste nuci de cocos si sa le ducem la gradinita ca sa mai mancati intr-o zi cand sunteti toti?
De aici, bulgarele furiei incepe sa se rostogoleasca.
Daaaaa, vrea neaparat sa mergem sa cumparam o nuca de cocos! Sa cumparam mai multe! Si sa le ia la gradinita si sa le arate tuturor! Si dupa aia… Sa le manance ea si prietenele ei. Sa nu dea nimic celor care au mancat data trecuta si ei nu i-au pastrat! Mai lipsea rasul de vrajitoare la final de propozitii. Muahahahaha!!!
- Off, Ema, nu stiu daca e o idee asa de buna. Sa stii ca violenta aduce violenta dupa sine.
- Dar nu-i bat, doar vreau sa vada si ei cum e.
- Adica vrei sa te razbuni.
- Da.
- E o forma de violenta, sa stii. Pentru ca vrei sa-i faci sa se simta rau.
Si de aici am inceput o intreaga polologhie. Cum ca atunci cand cineva greseste, iar tu alegi sa te razbuni, si celalalt se va razbuna la randul lui si asa se distrug prietenii si comunitati. Cum ca oamenii au mereu intentii bune, dar nu mereu actiunile lor sunt la fel de bune.
- Ce intentie buna poti sa ai atunci cand lovesti pe cineva?
Am dezbatut atunci momente in care ea l-a lovit pe fratele ei. Da, nu voia sa-i faca rau. Dar avea o durere a ei, pe care nu stia cum s-o vindece altfel.
- Intentia mea buna e ca vreau sa ma fac pe mine sa ma simt bine. Dar nu reusesc, pentru ca atunci cand plange Fip ca l-am lovit, imi vine si mie sa plang… Mai am de invatat.
Am intrebat-o apoi daca stie de ce ceilalti au mancat fara sa le astepte si pe ele. Daca nu cumva nu au stiut ca nu mai exista inca o portie si pentru ele. Sau daca nu cumva au crezut ca ele mananca separat, cu profesoara de spaniola. Sau daca nu cumva s-au luat, pur si simplu, cu mancatul si au uitat.
- Da, nu cred ca au facut special. Doar ca vezi tu, mami, creierul meu era asa de furios! Si cand creierul meu e furios, crede ca si ceilalti sunt furiosi. Si de-asta m-am gandit eu ca ei au vrut sa ma infurie.
Asa e. Atunci cand noi suntem coplesiti de emotii puternice, credem ca si ceilalti sunt la fel. Dupa discutia asta am compus un curs intreg in jurul acestei idei. Copilul meu genial, de nici 5 ani…
Serialul de familie este scris de Diana, mamica Emei si a lui Fip. Ea isi asterne ideile bune si gandurile frumoase pe GangBlog.ro. O poti urmari pe pagina de Facebook GangBlog.