Ne pregatim de vacanta si pare ca am lasat toate discutiile grele in urma. Poate ca acum da, dar situatiile nerezolvate vor fi tot acolo si atunci cand ne vom intoarce in contextul scolar.
Vacanta nu este doar un prilej de leneveala si rasfat, ea poate fi si un prilej minunat de a investiga cum a fost anul scolar, de a asculta (fara presiunea de a interveni impulsiv) dificultatile pe care copilul le-a intampinat pe parcursul anului scolar.
Recomand acest bilant, care ne poate dezvalui o lume plina de umbre si intelesuri subtile. Ceea ce copilul a ascuns un an de zile, este foarte probabil sa poata spune acum si in felul acesta vom intelege poate mai bine acele momente care, pe parcursul anului, au parut ciudate sau dificile.
Tocmai de aceea, problema bullying-ului poate sa fie o tema semnificativa. Dar pentru a putea discuta despre, parintii trebuie sa fie pusi in tema.
Cand vorbim despre bullying?
As incepe amintind recenta modificare a Legii educatiei nationale nr.1/2011 prin care se interzice bullying-ul (sau violenta psihologica) in spatiile destinate educatiei. Sigur ca asta nu inseamna ca este permis in alte zone sau in familie, doar ca celelalte spatii sunt reglementate de alte legi.
Conform legislatei in vigoare bullying-ul sau violenta psihologica este actiunea sau seria de actiuni fizice, verbale, relationale si/sau cibernetice, intr-un context social dificil de evitat, savarsite cu intentie, in mod constant si repetat, care implica un dezechilibru de putere, au drept consecinta atingerea demnitatii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, indreptate impotriva unei persoane sau grup de persoane si vizeaza aspecte de discriminare si excludere sociala, care pot fi legate de apartenenta la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuala, caracteristicile persoane, etc.
Prin urmare, nu orice tachinare sau gluma este bullying si nu trebuie sa exageram folosirea termenului, aducand o umbra si in situatiile in care de fapt ne amuzam. Ca regula, o gluma este o situatie care produce o reactie de amuzament tuturor protagonistilor implicati, radem cu cineva, nu despre cineva, dar atunci cand doar unii se amuza copios, iar celalalt este pus intr-o situatie jenanta, in mod repetat, atunci lucrurile devin serioase si chiar periculoase.
Fenomenul de bullying imbraca mai multe dimensiuni:
- bullying fizic - loviri, pus piedica, tras de par, „capace”, imbranciri, plesniri, distrugerea/deposedarea de obiecte personale; spre ex., colegii de clasa se pot juca cu obiectele personale ale unui copil care va incerca neputincios sa le recupereze, ajungand sa transforme asta intr-un obicei cu care incepem ziua;
- bullying verbal – poreclire, ironie, insultare, tachinare, umilire, intimidare, transmitere de mesaje cu continut homofob sau rasist, jignire, tipat, etc. ;
- bullying social, adesea ascuns, greu de recunoscut, realizat cu scopul de a distruge reputatia sociala a unui copil si de a-l plasa intr-o situatie de umilinta publica; aici avem: minciuna si/sau raspandire de zvonuri cu un continut umilitor si adesea neadevarat, realizarea de farse cu obiectivul de a umili sau de a crea situatii stanjenitoare, incurajarea excluderii sociale, ascunderea unor informatii in mod voit pentru a fi tras la raspundere sau pentru a fi pus intr-o lumina negativa;
- cyberbullying, ascuns sau evident; se refera la orice comportamnet de bullying mediat de tehnologie, identificat in spatiul de social media, website-uri, mesagerie etc.; mailuri, postari, mesaje, imagini, filme cu continut abuziv / jignitor / ofensator; excluderea deliberata a unui copil in spatiul online; spargerea de parole ale unor conturi personale (de e-mail, FB etc.)
Romania, pe locul 4 privind bullyingul
Potrivit unui raport al OMS (Organizatia Modiala a Sanatatii), Romania se situeaza pe locul 4 privind bullyingul. Studii internationale au aratat ca intre 15% - 25% dintre elevi sunt agresati in scoala; intre 15% - 20 % dintre elevi raporteaza ca ii agreseaza pe ceilalti frecvent (Nansel et al., 2001; Melton et al., 1998; Geffner, Loring, &Young, 2001). Mai mult de 70% din elevii intre 8 si 11 ani au declarat ca sunt tachinati si hartuiti in scoala lor ( Kaiser Family Foundation si Nickelodeon , 2001). 40% din elevii agresati in clasele primare si 60% din elevii din clasele gimnaziale raporteaza ca profesorii intervin in timpul agresiunilor “cateodata” sau “aproape niciodata“ (Olweus, 1993; Charach, Pepler, & Ziegler, 1995). Ingrijorator este ca 25% din profesori nu vad nimic in neregula cu comportamentele de hartuire, tachinare sau umilire dintre elevi, si in consecinta intervin doar in 4 % din cazurile de agresiune (Cohn & Canter, 2003). Mai mult de 60% dintre elevi spun adesea ca interventia adultilor este rara si nefolositoare, si se tem ca spunand adultilor vor fi si mai hartuiti pe viitor.
Interesante sunt rezultatele studiului "Bullyingul in randul copiilor - Studiu sociologic la nivel national" - 2016, realizat de catre organizatia "Salvati Copiii", realizat in toate regiunile tarii, pe un esantion de peste 1200 de respondenti.
Iata cateva rezultate semnificative: 19% dintre copii afirma ca au umilit in mod repetat un alt copil la scoala; 22% dintre copii afirma ca au amenintat cu lovirea un alt copil; 29% dintre copii au fost amenintati cu lovirea sau cu bataia; 24% dintre copii au fost umiliti sau facuti de rusine in grupul de egali; despre 37% dintre copii au fost raspandite zvonuri false; 84% dintre copii afirma ca au fost martorii unei situatii in care un copil ameninta un altul; 80% dintre copii afirma ca au fost martorii unei situatii in care un copil este umilit de alt copil. Prin urmare fenomenul nu este doar prezent, ci este prezent intr-o proportie covarsitoare, iar lucrurile par sa se agraveze in liceu.
Iata cateva semne pe care le poate manifesta un copil care se afla intr-o situatie de bullying si care ar trebui sa puna parintii pe ganduri:
- refuza sa mearga la scoala;
- are o dispozitie apatica, trista, refuzand sa spuna de ce;
- acuza dureri frecvente (de cele mai multe ori in zona stomacului sau a capului);
- dificultati de somn sau de alimentare;
- dificultati scolare (scade randamentul scolar);
- lucruri personale deteriorate, ”pierderea” frecventa a acestora;
- renunta la hobby-uri sau alte activitati care in trecut ii faceau placere;
- are tendinta de a se izola;
- manifestari agresive, cu posibilitatea de a se rani;
- un discurs lacunar, negativ, in care se auto-denigreaza sau cu teme legate de moarte.
Cum ne putem ajuta copiii?
In cazul in care parintii remarca aceste comportamente pe o perioada de cateva saptamani, este bine sa investigheze situatia.
O discutie autentica, in care copilul nu este judecat sau certat pentru ceea ce va spune, are toate sansele sa deschida o zona ermetica. Aratati-va empatia pentru situatia dificila pe care a trait-o si incercati sa intelegeti ce a generat acest cerc vicios si cum se intretine.
Intrebati-l ce a incercat sa faca si ce efecte a avut. Adesea, copiii au experimentat tot felul de variante, fara prea mult succes, ceea ce i-a facut sa-si piarda speranta si sa mai caute ajutor, devenind victime sigure.
Stabiliti impreuna un plan de actiune pentru anul scolar urmator si aratati-va disponibilitatea de a-l ajuta in orice conditii. Intrebati-l unde simte ca are nevoie de ajutor si gasiti impreuna cu el variantele prin care poate obtine acest ajutor pe parcusul vacantei.
Recomandarea ar fi ca pe timpul acesteia sa se desfasoare activitati care sa-i intareasca imaginea de sine, eventual sa se incerce reluarea vechilor activitati care-i placeau sau sa descopere altele noi.
Prezenta unui animal de companie s-a dovedit de asemenea utila, asa cum si exersarea unor sporturi care sa-i creasca increderea in fortele proprii s-a dovedit extrem de utila.
Daca in ciuda acestor recomandari se mentin manifestarile de mai sus, atunci este bine sa va adresati unui psihoterapeut pentru o interventie mai specifica.
Autor: Daniela Nicoleta Dumitrescu