Stima de sine a copilului poate fi crescuta prin orice activitate realizata de copil impreuna cu alti adulti sau copii. Insa trebuie sa fie genul de activitati in care micutului ii este permis sa participe in mod egal, cu ceea ce poate si stie el, in care este lasat sa isi exprime creativitatea sau spontaneitatea si rezultatul este valorizat ca atare.
Foto:pexels.com
Stima de sine are la baza 3 componente esentiale - increderea in sine, conceptia despre sine si iubirea de sine. Toate acestea trebuie incurajate si dozate in mod egal in viata copilului, astfel incat sa creasca intr-un adult puternic, responsabil si fericit.
Cristina Calarasanu, psiholog specializat in "Terapie Psihanalitica Familiala", ne-a ajutat sa gasim cateva activitati si jocuri care ajuta la cresterea stimei de sine a copilului, pentru a le incuraja mai mult in viata si educatia micutului tau.
Activitatile interactive si jocurile
Activitatile interactive, de genul povestilor puse in scena, jocurilor in care sa construiasca ceva impreuna sau sa realizeze ceva impreuna la un loc cu alti copii sunt esentiale pentru a creste stima de sine a copilului.
In cadrul acestora, fiecare participa cu ceva propriu, isi aduce propria contributie, iar daca rezultatele sunt incurajatoare si apreciate, micutul mai pune o "caramida" la stima de sine pe care a dobandit-o pana acum.
In general, jocul ajuta foarte mult la dezvoltarea increderii in sine, cu conditia sa nu fie jocuri cu invinsi si invingatori, cu bine si prost, corect si gresit etc.
Jocurile de rol, in care copilului ii este permis sa experimenteze roluri diferite, la care de obicei nu are acces (sa fie mare, sa fie cineva puternic, sa fie doctorul, invatatoarea) sunt foarte utile in dezvoltarea stimei de sine.
Desenul si pictura
Desenul sau pictura sunt esentiale nu numai in exprimarea personalitatii copilului, ci si in cresterea stimei de sine.
Chiar daca are o tema data, copilul este important sa fie lasat sa se exprime asa cum doreste, fara a fi corectat, iar apoi sa fie incurajat sa povesteasca despre ce e acolo si la ce s-a gandit el cand l-a facut.
Nu uita sa ii apreciezi intotdeauna eforturile si sa nu il critici niciodata ca desenul lui nu seamana cu tema data sau cu ce trebuia. Fiecare copil transpune in desen perceptii proprii ale unor concepte sau obiecte si nu trebuie sa fie criticat pentru ele. Nu exista un desen perfect pentru floare. Copilul o poate trasa asa cum isi doreste. Poate sa fie formata din linii si punctulete, din orice. Acesta este modul in care percepe floarea la acel moment si poate spune multe despre starea lui emotionala sau psihologica.
Cultivarea pasiunilor si talentelor
Talentele copilului trebuie descoperite si cultivate inca de mic. Sunt acele activitati sau domenii in care micutul este bun la ceea ce face si acest lucru trebuie exploatat la maxim.
Faptul ca este talentat si apreciat pentru eforturile si rezultatele lui intr-un anumit domeniu, nu face decat sa ii creasca stima de sine si sa il faca sa aiba mai multa incredere in el.
Atunci cand un copil face ceva cu placere, are si rezultate pozitive si are din plin parte de laude si aprecieri din partea celor dragi. Toate aceste complimente, binemeritate, nu fac decat sa puna "umarul" la cladirea stimei de sine a micutului.