Se intampla adesea ca, fiind pe strada sau intr-un magazin, sau in parc, sa surprindem copii care "fac scene" parintilor, in sensul ca au manifestari comportamentale neobisnuite, uneori chiar extreme. Pare ca acesti copii nu cunosc refuzul si nici interdictia parintilor referitoare la insusirea unei jucarii, a unui produs alimentar anume, a unui obiect pe care copilul si-l doreste cu orice pret.
O situatie de acest gen ar putea trimite la sensul peiorativ al celebrei expresii "maria sa regele, copilul". Acesti copii par ca nu suporta amanarea, ca trebuie sa intre in posesia a ceea ce vor ei atunci cand vor ei. In caz contrar, portile iadului se deschid si micutul incepe sa tipe, sa urle, sa se tavaleasca, sa faca ce stie el mai bine pentru a aduce la exasperare atat parintele insotitor, cat si spectatorii care, intamplator, ajung sa ia parte la acest "spectacol ".
Parerile care incearca sa explice un astfel de comportament al copilului sunt impartite. Pe de-o parte se afla "spectatorii", cei care privesc scena cu oarecare detasare si tind sa-i catalogheze pe micuti drept "needucati", "rasfatati", "cu fite". De cealalta parte se afla parintii care se gasesc in incapacitatea de a anula sau macar ameliora manifestarile propriei odrasle cu care nu se mai pot intelege in nici un fel.
Este intotdeauna vorba despre o suferinta
Indiferent insa pe ce pozitie ne aflam, trebuie sa stim ca, in cazul unor astfel de crize despre care am vorbit mai sus, este intotdeauna vorba despre o suferinta. O suferinta a copilului care vrea sa transmita ceva adultului de langa el si care simte ca se poate face auzit si ascultat doar recurgand la niste metode ce pot parea suparatoare. O suferinta a parintelui care nu intelege ce se intampla cu copilul sau si nici nu gaseste sens in manifestarile lui comportamentale.
Aceasta modalitate, uneori extrema, de exprimare a copilului nu denota rasfatul, capriciile sau proasta crestere. Mai degraba vorbeste despre neputinta copilului de a pune in cuvinte ceva ce il nemultumeste sau il framanta si astfel, de a transmite acest continut, prin intermediul corpului sau.
Cand un copil se afla in fata raionului de jucarii si isi doreste un anume produs, el tipa sau plange nu neaparat pentru ca nu-si poate amana dorinta de a obtine respectivul produs pe care parintele nu i-l cumpara (desi pot exista si astfel de situatii), ci mai degraba pentru ca ceva din el, ceva dureros si neinteles, ceva dificil de spus in cuvinte, il face sa comunice cu adultul de langa el intr-o maniera diferita, teatrala si nu de putine ori chiar jenanta pentru fiecare dintre participantii la aceasta "scena".
Alexa Plescan
Psiholog clinician, formare in Psihanaliza si psihoterapia copilului si a adolescentului
contact@alexaplescan.ro
www.alexaplescan.ro