Copilul meu se smiorcaie tot timpul. Cum il dezvat?

| | Actualizat: 2017-12-05 00:00:00

Smiorcaiala poate fi vazuta de catre copii drept un mod de a atrage atentia parintilor care, exasperati de scancetele micutilor, ajung sa le faca pe plac, numai ca sa taca.

Copilasii incep sa se smiorcaie cam dupa varsta de 1 an, atunci cand nu le convine ceva sau cand vor sa primeasca atentie sau un anumit lucru de la parintii lor. Iar obiceiul poate sa continue pana cand copilasii implinesc 7-8 ani, in cazul in care nu iei masuri. Ei folosesc astfel de tanguieli in speranta ca astfel vor atrage atentia parintilor lor, mai ales daca vad ca metoda a functionat o data sau de doua ori.

Insa, ca orice obicei, acesta are si dezvat, numai ca trebuie sa te tii tare pe pozitii, chiar daca ai mustrari de constiinta cand ii vezi cum se supara. Ai nevoie de calm si de tactica pentru a gasi metoda sau metodele care sa il faca pe cel mic sa renunte la aceste tanguieli. Este atat in favoarea ta, cat si in favoarea copilului.

Roaga-l sa nu mai foloseasca scancetele

In momentul in care vine la tine si isi cere ceva cu vocea plangacioasa, ba se mai si sterge la ochisori, nu ceda. In schimb ii poti zambi si, in acelasi timp, il rogi sa nu mai aiba acest ton plangacios cand iti cere ceva, pentru ca este suparator pentru tine si nu poti sa il ajuti cand are un astfel de comportament.

Daca repeta cererea cu o voce normala, raspunde-i tot zambind ca acum il auzi si il vei ajuta. In cazul in care repeta intrebarea cu aceeasi voce plangacioasa, spune-i din nou, tot zambind si cu calm, ca nu poti sa faci nimic ca sa il ajuti, cand se poarta asa. Vei vedea ca pana la urma o sa iti vorbeasca pe un ton normal, insa important este sa iti mentii si tu calmul.

Distrage-i atentia

Daca se smiorcaie fara sa aiba un motiv anume, una dintre solutii este sa ii distragi atentia si sa incepeti o activitate care ii face placere. O sa vezi ca uita imediat de smiorcaiala!

De exemplu, daca tanguielile sunt cauzate de faptul ca ii este foame si tu mai ai putin pana cand termini de pregatit masa, in loc sa il lasi sa se vaite, implica-l si pe el in acest proces. Adica roaga-l sa te ajute sa pui masa, ii poti da lui sa aseze tacamurile si farfuriile.

Prezinta-i mereu partea pozitiva a lucrurilor

Cand incepe sa se smiorcaie, fii atenta la motivul pentru care face acest lucru. In cazul in care se smiorcaie ca vrea sa manance ciocolata, in momentul acela spune-i ca o sa primeasca mai incolo ciocolata si numai daca nu se mai lamenteaza. Daca incepe sa se smiorcaie pentru ca te vede plecand din casa, spune-i ca mami o sa se intoarca mai incolo. Important este sa il faci sa vada partea pozitiva a lucrurilor.

Cand s-a potolit, mergi la el si spune-i ca il vei ajuta cu placere cand ti cere ceva daca nu se smiorcaie, ci daca te roaga frumos. De fiecare data cand ii vorbesti copilului trebuie sa fii un munte de rabdare, este nevoie de foarte mult calm din partea ta. Nu trebuie sa ridici tonul la el, pentru ca, in momentul in care tipi, el poate sa reactioneze invers fata de cum ai vrea tu si sa inceapa sa fie si mai plangacios decat era inainte.

Indiferent care este metoda pe care o vei aborda pentru ca prichindelul tau sa renunte la smiorcaieli, tine minte ca este nevoie de consecventa in ceea ce faci, nu trebuie sa ai zile in care sa cedezi in fata tanguielilor lui. Pentru ca, in cazul in care vei proceda asa, risti sa strici tot ce ai construit pana atunci, iar copilul sa inceapa din nou sa se smiorcaie si sa se lamenteze ori de cate ori nu ii convine ceva. Asadar, calmul si exercitiul sunt cheia catre o buna si eficienta comunicare cu copilul tau.

Citeste si despre