Relatia dintre copil si natura este importanta mai ales in primii ani de viata pentru dezvoltarea lui emotionala. Invata din timp copilul sa respecte animalele. O calitate importanta pe care orice parinte vrea sa i-o insufle copilului este compasiunea. Respectul pentru animale este primul pas pentru ca micutul tau sa dezvolte un caracter de invidiat.
Ofera-i exemplul personal
Prin exemplul personal, ii poti insufla micutului tau respectul pentru animale. Nu agresa animale in fata micutului si arata-i cum sa dea dovada de compasiune in relatia cu ele.
Mangaie si tine animalele in mod corect si insista asupra faptului ca animalele au drepturi si nu trebuie folosite doar pentru implinirea nevoilor emotionale sau alimentare ale oamenilor.
Chiar si limbajul agresiv poate fi un indiciu pentru copilul tau cu privire la lipsa de respect pentru animale. Evita epitelele de tipul "porc" sau "caine" pentru ca micutul tau sa nu asocieze animale cu trasaturi omenesti negative.
Da-i copilului toate informatiile necesare
Explica-i micutului tau ca animalele au uneori un temperament dificil si ca nu se poate astepta ca orice animal sa-i simta intentiile bune.
Invata-l sa ceara permisiunea inainte de a mangaia animalele de companie ale altora si sa respecte de la distanta animalele ce ar putea fi periculoase.
Foto: nastol.com.ua
Supravegheaza interactiunile copilului cu animalele
Daca urmaresti interactiunile copilului cu animalele, vei putea observa mai usor greselile micutului tau pentru a le corecta. Nu-l lasa singur cu un animal pana la varsta la care esti sigur ca are si intentii bune si stie si cum sa le puna in aplicare.
Da-i sansa sa ingrijeasca un animal de companie
Respectul pentru animale poate fi insusit mai usor daca micutul tau interactioneaza in fiecare zi cu un animal de companie. Alege o specie cu temperament docil pentru un copil mic, dar nu lasa copilul sa abuzeze de bunavointa animalului.
De la varsta la care copilul devine destul de responsabil pentru a hrani si ingriji animalul, lasa-i micutului tau aceasta sarcina. Verifica insa in mod regulat sanatatea fizica si psihica a animalului.