Stam mereu cu copiii nostri, ii privim, ii invatam tot felul de lucruri, ii admiram, ne jucam cu ei, ii alintam, ii certam, vorbim cu ei. De multe ori ne pun pe ganduri, ne fac sa ne punem intrebari, ne ingrijoram, cerem sfaturi, vrem sa-i ajutam, sa-i corectam.
Cand povestim despre copii, cel mai adesea vorbim despre ce fac, cum sunt, ce stiu, ce au nevoie, ce-si doresc si foarte rar despre ce simt. Asadar incercam astazi sa ne apropiem de ce simt copiii nostri si cum ii putem invata sa-si exprime in cuvinte sentimentele lor.
Multi copii pana la 7-8 ani nu reusesc sa numeasca sentimente, stari si la intrebari precum: "Ce simti?", "Cum ti se pare?", "Cum este asta pentru tine?", raspuns doar "Bine", "Rau" sau nu raspund nimic.
Putini copii fac diferenta dintre tristete, suparare si furie, dintre bucurie, multumire si placere etc.
Auzim adesea despre crize de furie, copii care plang, care tipa, care bat alti copii, care refuza sa manance sau sa mearga la gradinita. Majoritatea adultilor incearca in aceste situatii sa faca ceva, sa rezolve, sa spuna ceva copilului.
Cautarea imediata a unei solutii, sfaturile cu privire la "ce este de facut", ne impiedica sa aflam ce se intampla de fapt cu copilul. Este drept ca nu e usor sa asculti un copil, sa il ajuti sa exprime ce simte, ce il supara, ce il enerveaza sau nemultumeste.
In legatura cu copiii, ne lovim de multe stereotipuri si idei preconcepute care mai mult ne impiedica sa-i vedem asa cum sunt. Auzim adesea ca micutul nostru face un anume lucru pentru ca "este rasfatat" sau pentru ca "l-am obisnuit prost" sau pentru a "imita ce vede".
Toate aceste "explicatii" nu ne folosesc la mare lucru si chiar ne fac sa ne simtim incapabili de a fi parinti buni.
Asadar sa incercam sa adaugam pe lista intrebarilor care ne vin in minte atunci cand cu copilul se intampla ceva si pe aceasta: "Ce simte el?" Atunci cand tipa sau refuza, poate simti furie, neputinta, revolta, nemultumire, frica, suparare.
Fiecare dintre aceste stari are un motiv iar tipatul sau refuzul lui nu sunt decat manifestari exterioare ale acestor trairi. Afland ce simte copilul, invatatndu-l sa numeasca starile lui, ne apropiem de motivele care il conduc la manifestarile corespunzatoare.
In cazul oricaror simptome, probleme sau comportamente ciudata este mult mai util sa intelegem ce se intampla cu copilul, in interiorul sau decat sa facem simptomul sa dispara.
De ce? Pentru ca o stare interioara va aparea la exterior intr-o alta forma de manifestare daca cea precedenta este interzisa de adulti. Astfel problema nu se rezolva ci este mutate in alta parte. Este cazul copiilor care nu sunt niciodata sanatosi, cu care mereu se intampla ceva.
Atunci cand este mic, copilul nu cunoaste numele starilor lui dar mama si ceilalti adulti din preajma lui il pot ajuta sa le afle si atunci cand este bucuros, furios sau trist, pot numi aceste sentimente pentru el.
Astfel el va invata ca ce simte poarta un nume si va reusi sa comunice prin cuvinte si nu prin muscat, plans, dat cu fundul de pamant sau alte manifestari, pe care ne este tuturor foarte greu sa le descifram.
Anca Munteanu
Psiholog - Psihologia copilului
C.P.A.P.