Multi parinti si specialisti sustin ideea ca este bine sa inveti copilul sa se linisteasca singur. Se crede ca bebelusii capabili sa se calmeze singuri dorm mai bine, noptile devenind astfel mult mai usoare pentru parinti. Din pacate, acesta nu este decat un mit!
Bebelusii nu se pot auto-calma!
Sa afirmi ca un bebelus se poate linisti singur e ca si cum ai sustine ca poate pedala o bicicleta. Nu exista nicio tehnica de "auto-linistire" sau "auto-calmare" care sa poata fi predata de catre parinti sugarilor. Este adevarat ca poti conditiona un bebelus sa nu planga dupa atentie si sa adoarma fara ajutor din partea parintilor, insa acest lucru nu este indicat pentru sanatatea mentala si emotionala a copilului mic.
In plus, nu ai nicio garantie ca bebelusul va deveni calm si linistit. Termenul de "auto-calmare" nu este altceva decat un concept de marketing. In realitate, auto-calmarea este o etapa de dezvoltare, o abilitate pe care copiii o castiga in timp, pe masura ce cresc.
In esenta, nu poti invata un bebelus sa faca un lucru pentru care creierul sau nu este inca pregatit.
Deprinderea auto-calmarii este posibila abia dupa varsta adolescentei
Pentru a se calma singuri, oamenii trebuie sa fie capabili sa schimbe modul in care se simt. Acest proces poarta numele de "autoreglare emotionala" si are loc la nivelul neocortexului, o arie cerebrala care se dezvolta complet abia in adolescenta.
La bebelusi, neocortexul este extrem de putin dezvoltat. Din punct de vedere anatomic, nou-nascutii au creierul de 4 ori mai mic decat adultii. Cel mai bine dezvoltata regiune a creierului lor este amigdala, cunoscuta si sub numele de "creier reptilian". Ea raspunde de supravietuire, reglarea functiiilor corporale de baza (temperatura corpului, respiratie, digestie etc.) si procesarea emotiilor primare.
De-a lungul primilor 3 ani de viata, se dezvolta sistemul limbic, supranumit si "creierul de mamifer". El este cel care coordoneaza activitatea emotionala si relationarea. Ultima regiune cerebrala care se dezvolta este neocortexul sau "creierul care gandeste".
In concluzie, bebelusii nu sunt suficient de dezvoltati din punct de vedere neurologic, pentru a-si regla singuri emotiile. De aceea au nevoie de parinti, nu pentru ca ar fi "manipulatori" sau pentru ca si-ar fi dezvoltat obiceiul prost de a se “smiorcai” cu scopul de a primi atentie.
Auto-calmarea la copii, confundata cu "sindromul shut-down"
Principalele metode prin care un om poate face fata emotiilor puternice sunt: abordarea, atacarea si evitarea. De regula, adultii prefera sa-si confrunte propriile emotii sau sa le evite. Abordarea emotiilor prin plans sau contact fizic cu cei dragi este specifica celor mici, care se afla intr-un stadiu inferior de dezvoltare emotionala si fizica.
Te vei intreba, probabil, de ce unii copii lasati sa planga singuri in camera se linistesc, dupa un timp. Raspunsul te va lua, probabil, prin surprindere: acei copii nu s-au calmat! Ei doar au realizat, dupa ce au plans in zadar minute in sir, ca nu va veni nimeni sa-i linisteasca. Prin urmare nu mai are niciun rost sa continue sa planga. Specialistii numesc acest comportament "sindromul shut-down".
Acelasi mecanism se pune in miscare si atunci cand ai parte de o experienta infricosatoare. Nivelul hormonilor de stres creste atat de mult incat devine toxic pentru organism. Nu mai poti nici sa te apari, nici sa fugi. Si te blochezi. Este un raspuns reflex, generat de instinctul de conservare.
Mitul auto-calmarii si efectele lui negative asupra dezvoltarii emotionale la copii
Majoritatea parintilor se ingrijoreaza cand bebelusul nu scoate niciun sunet si merg sa-l verifice. Daca a varsat sau a alunecat sub pat? Daca nu mai respira pentru ca s-a ingropat accidental cu fata in perna? Aceste reactii sunt normale si exprima grija parintilor fata de copiii lor.
Parintii care cred ca bebelusii se pot calma singuri fac greseala sa se relaxeze prea mult si omit sa-i verifice regulat. Iata de ce mitul auto-calmarii este daunator si alarmant! Un copil antrenat sa nu planga si sa nu-si cheme parintii pentru a-si satisface nevoile emotionale nu va sti cum sa le atraga atentia atunci cand se afla in pericol. Creierul copilului nu este suficient de dezvoltat pentru a constientiza ca parintii cateodata vin, cateodata nu, in functie de ceea ce se intampla.
Primii ani de viata sunt vitali pentru dezvoltarea creierului copilului. Parintele este arhitectul mintii sale, cel care modeleaza copilul ca persoana. Anumite cercetari au aratat ca grija deosebita aratata copilului in primii ani de viata ajuta la marirea volumului hipocampului, o zona cerebrala responsabila atat cu procesarea cunostintelor noi, cat si cu reglarea comportamentului. Acelasi lucru este valabil si pentru amigdala, care joaca un rol cheie in procesarea emotiilor.
Adevarata cale spre auto-calmare
Cel mai bun mod de a-ti ajuta copilul sa-si dezvolte capacitatea de autoreglare emotionala si, implicit, abilitatea de a se calma singur, este sa ii satisfaci nevoile afective atunci cand este mic. O relatie apropiata, plina de iubire, il ajuta si in plan social si relational. Un copil care se bucura de atentia si dragostea neconditionata a parintilor va fi capabil de empatie si comportament pro-social, o alta fateta a auto-reglarii emotionale.