Numarul divorturilor pare tot mai mare in zilele noastre. Oamenii care au format pana la un moment dat o familie decid acum mult mai usor sa spuna „stop” nu neaparat din superficialitate sau din lipsa determinarii de a lupta pentru o casnicie, ci mai ales pentru ca societatea nu mai priveste divortul ca pe o stigma si nu mai pune atat de multe etichete. Un lucru nu s-a schimbat, insa: impactul pe care divortul parintilor il poate avea asupra copiilor.
Daca acum 20, 30 sau 50 de ani sa divortezi parea o rusine, daca multi ramaneau in casnicii nefericite, toxice, poate chiar violente pentru ca „asa se cade”, pentru ca „asta e crucea” sau pentru ca se gandeau la „ce o sa zica lumea”, acum societatea a evoluat dincolo de aceste prejudecati. Pentru copii, insa, vestea ca parintii au decis sa divorteze are acelasi impact ca inainte si tocmai de aceea este important cum li se comunica acest lucru. Multi copii se simt debusolati, ajung sa creada, cumva, ca ar fi vina lor ca parintii nu se mai inteleg. Se simt vinovati si pentru ca nu reusesc sa-i impace, desi nu ar trebui. Se simt neiubiti pentru ca se gandesc ca, daca i-ar iubi, parintii ar ramane impreuna de dragul lor. Ajung sa se simta neimportanti pentru parintele care pleaca de acasa, sa se simta ei insisi parasiti, iar de aici incepe un tavalug al emotiilor pe care cei mai mici membri ai unei familii le gasesc foarte greu de gestionat.
Cum sa ii vorbesti unui copil despre divort
Discutia despre cum percep copiii despartirea parintilor este una foarte ampla, dar totul se rezuma la un singur lucru: felul in care li se da vestea despre divort.
Indiferent de motivele care au dus la separare, sotii care au impreuna copii ar trebui sa fie o echipa atunci cand vine vorba de ei. Cand sunteti parinti si ajungeti la concluzia ca este momentul ca drumurile voastre sa se separe, tineti cont de faptul ca nu sunteti singuri in povestea asta. Iar prima grija ar trebui sa fie cum le dati vestea copiilor si cum le explicati motivele.
Chiar daca parintii nu mai pot fi parteneri de viata, ei trebuie sa ramana „coechipieri” atunci cand vine vorba de copii. Diferentele ireconciliabile care duc la despartire trebuie sa se opreasca atunci cand vine vorba despre cum si ce li se spune copiilor despre divort.
Recomandat ar fi ca parintii sa vorbeasca impreuna cu copilul despre divort. Astfel, cel mic va ramane cu senzatia ca, orice ar fi, are in continuare o familie, chiar daca nu va mai locui toata lumea sub acelasi acoperis.
Copilul va intreba, cu siguranta, despre motivele despartirii. Parintii ar trebui sa-i spuna adevarul, oferindu-i un raspuns potrivit pentru varsta sa. Daca este vorba despre infidelitate, copilul nu are nevoie de explicatii prea detaliate, care ar putea fi prea mult pentru el. Ii puteti spune insa ca, desi mami si tati nu se mai iubesc suficient pentru a trai impreuna, el va avea de acum o familie mai mare, in care toata lumea il va iubi ca si pana acum sau chiar mai mult.
Violenta domestica nu trebuie nici ea sa fie explicata copilului prea mult, mai ales daca a asistat oricum la episoade reprobabile. Este suficient sa i se spuna ca oamenii ajung uneori sa nu mai poata locui impreuna si ca decizia luata este cea mai buna si pentru copil/copii, chiar daca pe moment s-ar putea sa nu inteleaga.
Copilul trebuie asigurat ca ambii parinti il iubesc in continuare la fel de mult si ca vor fi o echipa in tot ceea ce are legatura cu el. Cand parintii divorteaza, copilul nu trebuie sa simta ca se despart si de el. Nu trebuie sa simta povara despartirii si mai ales nu trebuie sa se simta vinovat pentru ceva, asa cum se intampla de multe ori.
Mai ales ca in ultimii ani hotararile de divort vin la pachet cu decizii privind custodia comuna, cei mici trebuie sa inteleaga ca vor locui periodic cand cu mama, cand cu tata. Explicati-le impreuna de ce trebuie sa fie asa, ce va fi diferit si ce va ramane la fel.
Copiii trebuie lasati sa spuna ce simt
Dati voie copiilor sa aiba o parere in legatura cu decizia pe care au luat-o parintii. Reactiile lor privind divortul nu trebuie pedepsite si nu trebuie sa devina un motiv de repros. Din contra! Incurajati copilul sa spuna tot ce simte, sa puna toate intrebarile pe care simte nevoia sa le puna si raspundeti-i cu rabdare la toate. Ii datorati asta!
Copilul nu are nevoie sa stie care parinte este mai vinovat decat altul. Chiar daca parintii stiu cine poarta vina mai mare pentru despartire, copilul trebuie sa fie protejat si sa ii vada in continuare ca pe o echipa. A incepe sa arati cu degetul spre celalalt parinte sau a-i induce copilului prejudecat despre el inseamna sa ii pui pe umeri o povara care nu este a lui, dar pe care o va purta apoi pentru tot restul vietii.
Copilul nu trebuie sa devina o arma in „lupta” dintre parintii care divorteaza si nici victima lor. Daca este nevoie, il puteti duce la un psiholog care va va ajuta pe toti sa depasiti mai usor aceasta etapa si care isi va asuma intr-un fel rolul de arbitru impartial, care tine totusi cu copilul si va avea grija ca totul sa se desfasoare in interesul acestuia.