Fiecare copil are nevoie de afectiune si de ingrijire din partea mamei inca de cand se naste, iar aceste doua nevoi creeaza o legatura extrem de puternica intre cei doi, numita atasament. Acest tip de relationare timpurie functioneaza ca un model pentru relatiile de la varsta adulta, de la alegerea partenerului, pana la modul in care o legatura evolueaza sau se termina.
Teoria atasamentului a fost creata in anii ’60 de catre psihologul John Bowlby. Urmarind reatiile copiilor in prezenta mamei lor, in absenta ei, precum si la intoarcere, el a stabilit ca exista trei tipuri de atasament pe care cei mici le pot dezvolta: atasamentul sigur, cel evitant si cel anxios.
Tipurile de atasament, potrivit lui Bowlby
Bowlby a observant ca micutii cu atasament sigur se despart usor de mama, se bucura cand ea se intoarce si cauta alinare la ea cand sunt speriati. Copiii cu atasament evitant nu plang cand mama pleaca de langa ei, nu par sa remarce intoarcerea ea, iar cand au nevoie de alinare, se duc si la un strain, nefacand diferenta prea mare intre el si mama.
Copiii anxiosi nu vor sa se desparta de mama, se agata de ea cand pleaca, iar cand aceasta se intoarce, ei tot nu se linistesc din plans.
Atasamentul si viata adulta
Felul in care reactionam la nevoile noastre si ale celuilalt ca adulti, precum si felul in care satisfacem nevoile sunt cei mai buni indicatori pentru tipul de atasament.
O persoana sigura interactioneaza usor cu ceilalti si este atenta atat la nevoile ei cat si ale celor din jur. In plus, este multumita cu relatiile ei si isi sustine partenerul in tot ceea ce face. Atunci cand are nevoie de ajutor sau support, nu ezita sa ii solicite partenerului. Relatiile sigure sunt bazate pe incredere si egalitate, iar cei doi parteneri de cuplu se simt independenti.
O persoana cu atasament anxios simte ca pentru ca toate nevoile sa ii fie indeplinite trebuie sa petreaca mult timp alaturi de partener, aproape sa fuzioneze cu acesta. Ea manifesta un fel de “foame emotionala” si are nevoie tot timpul de prezenta partenerului, care sa o “salveze”, sa o “ajute” sau sa o “completeze”. Este posesiva si solicitanta: cere tot timpul sa ii se confirme ca este iubita sau dorita. In plus, orice manifestare de independenta a partenerului este vazuta ca un semn de despartire: “Daca a iesit cu prietenii in oras inseamna ca nu ma mai iubeste”.
Persoanele cu atasament evitant au tendinta de a se distanta emotional de partenerul de cuplu, dand impresia unei false independente. Se feresc sa arate ca au nevoie de sustinere sau de afectiune, afisand un fel de indiferenta. Iar daca partenerul decide sa ii paraseasca, reactia lor este una de genul “Putin imi pasa!”.
Cum sa relationam sanatos dincolo de atasament
Persoanele care au au atasament evitant sau anxios nu inseamna ca nu pot avea relatii sanatoase. Iar primul pas este sa constientizeze ce atasament au si cum le afecteaza modul de interactiune cu ceilalti. Apoi, in relatia de cuplu, este bine ca cei doi parteneri sa isi cunoasca tipurile de atasament, pentru a-si intelege reciproc reactiile si comportamentele.
In plus, o persoana care isi cunoaste atasamentul stie care partener este compatibil cu ea pentru o relatie pe termen lung.