Cum sa-i spunem adevarul copilului?

| | Actualizat: 2006-01-10 18:19:36

 

De multe ori te-ai intrebat cum sa-i spui copilului, daca sa-i spui sau nu, daca acum sau mai tarziu. Este  vorba fie despre "vestile proaste" (moartea unui membru al familiei, divort, depistarea unei boli grave etc.), fie despre subiecte "delicate" (cum se fac copiii, Mos Craciun exista etc.)

De fapt, dificultatea este a adultului. El "nu poate" vorbi despre aceste subiecte, gasind pretexte precum "E prea mic sa inteleaga", "Va suferi prea mult", "Nu are rost sa-i spun pentru ca oricum nu poate face nimic".

Doar ca de cele mai multe ori, copilul "stie", simte mai mult decat credem. Astfel tentativele de a-i ascunde adevarul sau a-l denatura esueaza adesea. Tristetea, furia, lacrimile, jena celor din jur pot fi cu greu ascunse.

Si totusi...daca ne-am hotarat sa-i spunem...cum o facem? cu ce cuvinte? cum va reactiona copilul?

Sigur ca raspunsul la aceste intrebari depinde mult de varsta copilului si de tipul situatiei. Ceea ce este insa cel mai important este sa-i spunem cat mai repede cu putinta si in modul cel mai simplu. Apoi urmeaza reactia copilului care poate fi altfel decat v-ati asteptat dar bine ar fi sa-i permiteti sa o manifeste. Chiar daca va surprinde sau va indurereaza, dati-i voie sa exprime ceea ce simte, sa puna intrebari, sa planga sau sa se arate indiferent, sa nu creada sau sa vrea sa vada "cu ochii lui".

Fireste va intrebati unde este limita acestui "a spune adevarul". Pentru a afla, este important sa tineti seama de nivelul de dezvoltare intelectuala si afectiva a copilului. Dupa primele lui reactii si intrebari, in functie de ce simtiti atunci cand vorbiti cu el, va veti da seama cat anume poate intelege si de ce are nevoie in acel moment: de o confirmare a ceea ce deja banuia, de o imbratisare sau...o incurajare!

Poate va intrebati "De ce sa-i spunem cand putem sa n-o facem?"

  • Pentru ca oricum ii vom spune la un moment dat;
  • Pentru ca amanarea nu aduce o imbunatatire a situatiei ci pierderea increderii si chiar dificultati mai mari;
  • Pentru ca un copil are dreptul sa stie adevarul si
  • pentru ca va reusi sa "lupte" mai bine stiind ce se intampla decat daca incercam in mod fortat si neautentic sa-l "protejam".


    Psiholog Anca Munteanu
    Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie (CPAP)
    Str. Cpt. Pavel Zaganescu, nr. 5, sc. 1, et. 2, sec. 6, Bucuresti (zona Regie)
    Mail: centrupsihologie@gmail.com
  • Citeste si despre