De cand se naste copilul si chiar dinainte, parintii incep sa se preocupe de jucarii. Ce jucarii sa-i cuparam? Este o intrebare pe care parintii, bunicii si alti adulti din jurul copilului si-o pun pe tot parcursul copilariei, dar in mod special pana cand copilul intra la scoala.
Unii parinti se refera la jucarii care sa nu fie periculoase si astfel vedem ca pentru ei siguranta este cea mai importanta, altii cauta jucarii educative, din care copilul sa invete ceva.
O parte dintre ei, pun esteticul ca prim criteriul si aleg jucarii "frumoase", adica cele care le plac lor, alta parte cumpara jucarii "la moda" considerand ca cel mic trebuie sa aiba jucarii din vremea lui, care au aparut de curand si nu cele de cand eram noi mici.
Am avut mai demult un articol care se numeste "Jocuri, joaca, jucarie", in care vorbeam despre tipurile de jocuri. Nu vreau sa revenim ci sa continuam acele idei.
Pentru ca pe de o parte, parintii se intereseaza de jucarii, dar pe de alta unii dintre ei nu se preocupa deloc de "cum" se joaca micutul. Nu pot descrie jocurile lui, nici macar pe cele mai frecvente sau favorite. Unii sunt surprinsi de anumite jocuri si nu reusesc sa inteleaga semnificatia lor iar altii chiar interzic copilului sa se joace intr-un anumit fel.
Ne propunem asadar sa intelegem ce "spune" copilul prin jocul lui, considerandu-l ca un limbaj, ca un mod de exprimare al trairilor, temerilor, dorintelor, conflictelor lui.
Sigur va vin in minte atat jocurile si modalitatile prin care se joaca copilul vostru, cat si joaca de cand erati voi mici. Accesul la copilul care am fost noi insine este de o mare importanta atunci cand ajungem sa fim parinti, este practic cel mai eficient mod de a-l intelege pe copil.
De multe ori insa accesul catre copilaria noastra, catre jocurile de-atunci, catre placerile si temerile noastre de copil nu este posibil. Despre aceste lucruri va invit sa vorbim si despre cum simtiti si interpretati jocul copiilor vostri, despre ce intrebari va vin in minte privindu-i cum se joaca.
Sa nu uitam insa nici cazul in care copilul nu se joaca. Desi greu de imaginat sunt situatii si, din pacate, deloc putine cand copilul nu se joaca, fie ca nu are starea necesara, fie ca nu-si permite sa se abandoneze unei lumi a fanteziei, fie din pricina unei boli, fie din cauza mediului prea restrictiv sau interdictiv in care traieste.
Cauza poate fi si o trauma sau o suferinta prin care copilul trece. Recapatarea capacitatii de a se juca este primul indicator al insanatosirii psihice a copilului.
Sigur ca vom putea aborda si situatiile in care copilul se joaca singur sau jocul dintre mai multi copii, modul in care ei isi organizeaza jocul, in care isi impart rolurile, in care le joaca.
Va invit asadar luni 18 februarie 2008, intre orele 14-17 sa discutam impreuna in direct despre joaca si jocuri.
Anca Munteanu
Psiholog - Psihologia copilului
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie