Cand ne gandim la familie deja avem in minte o schema tip: mama, tata si copilul. Dar, in realitate, stim prea bine ca exista o diversitate de familii: cu un copil, cu mai multi copii, cu un singur parinte, etc. Sa nu uitam insa si de familiile care au adoptat un copil sau cele care vor sa adopte. Si aceste familii au fiecare povestea lor si, in plus, problemele lor specifice legate de adoptie.
Adoptiile nu sunt toate la fel. Se pot adopta nou-nascuti, copii prescolari sau copii mai mari de 6 ani. Copiii pot sa-si aminteasca de parintii biologici sau nu, in functie de varsta la care au fost adoptati si modalitatea in care s-a realizat acest lucru ( de la orfelinat, sau de la o famile care renunta la copil – de exemplu).
Indiferent de istoria fiecarei adoptii problema cu care se confrunta parintii este daca sa-i spuna copilului despre acest lucru iar apoi – cand si cum…
In realitate, s-a observat ca este de preferat sa se comunice originea copilului, si in plus, cu cat acest lucru se realizeaza mai repede cu atat este mai bine, atat pentru copil cat si pentru parinti.
Relatiile bazate pe sinceritate sunt mai sanatoase din punct de vedere emotional, mai putin periculoase decat cele care ascund un secret. Un copil poate intui adevarul la un moment dat, si apoi incepe sa aiba indoieli cu privire la originea sa, cand din intamplare poate auzi un dialog intre parinti sau rude, sau cand la scoala copiii vorbesc despre asemanarea cu parintii lor. Pentru a evita o descoperire socanta care poate sa distruga raporturile intrafamiliale in mod ireversibil, este mai bine sa se spuna adevarul.
In cazul in care copilul a fost adoptat imediat dupa nastere sau putin timp dupa, se poate vorbi cu copilul inca din acel moment. O mamica ii poate relata copilului cu o voce calda, afectuoasa "povestea lui" spunandu-i cat de mult il iubeste si cat de mult l-a dorit. Copilul percepe totul la nivel inconstient, dar mai ales percepe atentia si afectiunea pe care mama i-o transmite in momentul relatarii povestii. Bineinteles ca nu trebuie repetata in fiecare zi, ar fi de preferat doar din cand in cand, dar mai ales cand mama este relaxata si fericita pentru a-i transmite acceasi stare si bebelusului. Apoi, incepand cu varsta de 3 ani, se poate vorbi de momentul oportun pentru a se comunica cu copilul pe aceasta tema. Nu il bombardati cu informatii, explicati-i pentru inceput ca el a stat in burta la alta mamica, ea este cea care l-a nascut, si apoi, pentru ca ei – parintii l-au dorit foarte mult, l-au luat ei sa il creasca. Atribuiti acestui gest o valoare pozitiva pentru ca micutul sa se bucure de statutul pe care il are. Oferiti informatii gradat, sub forma de explicatii scurte, fara a face adevarate discursuri pe aceasta tema, dar de fiecare data reasigurati copilul de dragostea voastra si de faptul ca totul este bine.
Dupa varsta de 4 ani, copiii incep sa puna intrebari despre nasterea lor, despre provenienta lor. In aceasta perioada nasterea si adoptia se confunda in mintea lor si apar intrebarile prin care vor sa-si clarifice notiunile.
Exemple:
C: Cum am aparut eu?
R: Ai crescut in burtica altei femei si apoi ai ajuns in familia noastra.
C: Dar, atunci femeia aceea nu este mama mea?
R: Ba da. Dar este o alta mama. Este cea care te-a adus pe lume. Unii copii au o mamica altii au doua.
C: Dar, atunci cine este mama mea adevarata?
R: Cine are grija de tine? Cine te adoarme seara? Cine iti spune povesti? Pe cine chemi cand te trezesti noaptea? Cine crezi tu ca este mama ta adevarata?
Oricum evitati sa folositi expresia "mama ta adevarata"! Ii puteti induce ideea ca parintii adoptivi nu sunt parinti adevarati. Puteti folosi expresia "prima ta mamica" sau "mamica-burtica".
V-am dat doar cateva exemple de intrebari care vi le poate pune copilul. Important este sa fiti pregatiti sa le raspundeti fara anxietate la toate. Pe masura ce cresc si capacitatea lor de intelegere se dezvolta, copiii vor fi preocupati de statutul lor si va vor chestiona in continuare pe aceasta tema. Dar parintii trebuie sa demonstreze ca familia este formata din persoane care au grija, care isi iubesc copiii, ii cresc si comunica cu ei. Astfel, copiii vor avea un sentiment de stabilitate si incredere, fiind pregatiti sa infrunte viata.
Diana Paula Stoian,
Specialist in Psihologia Copilului
Detalii specialist