Puterea unei femei este chiar ea

| | Actualizat: 2017-10-16 00:00:00

Cand avea vreo 3 ani, fata mea m-a intrebat ce inseamna sa fii sexy. Mi-a fost greu sa-i dau un raspuns care sa o lamureasca, asa ca i-am aratat o fotografie cu o doamna cu o rochie mulata, coafata frumos, machiata, pe tocuri. Cateva zile mai tarziu am aflat ca la gradinita subiectul era tare in voga printre fetite, fiecare laudandu-se ca rochita cu care venise era sexy.

Nu am insistat acasa pe aceasta tema, doar ca atunci cand prindeam ocazia, ii aratam doamne (in adevaratul sens al cuvantului) si le laudam pentru modul in care au reusit. Din gura mea iesea des cuvantul "munca".

 

Mi-am dat seama ca nu este usor sa fii fata nici acum, cand pare ca egalitatea de sanse dintre femei si barbati a atins idealul visat de inaintasele noastre de sute de ani. Greutatea nu e data doar de lupta dintre fuste si pantaloni, ci mai degraba, noi suntem cele care ne punem bete in roate intre noi. Dar asta-i o poveste veche de cand lumea si n-avem cum sa iesim din ea, caci e-n firea noastra, pare-se.

Totusi, visez ca fii-mea sa aiba o viata usoara si prin asta inteleg ca mi-ar placea sa fie pragmatica si pe picioarele ei si sa nu accepte compromisuri care s-o faca sa nu puna capul linistita pe perna. Ma uitam la destauinuirile facute de fetele alea celebre hartuite de Harvey Weinstein si ma gandeam ce as putea sa-i spun fetei mele.

 Cu certitudine as invata-o sa nu accepte nimic, pentru ca desi se spune ca unele sanse nu se le avem decat o data-n viata, realitatea ne arata ca nu este chiar asa, si uneori apar sanse si mai mari.

Stiu ca pare o polologhie ieftina pe care o spun toti trainerii si specialistii in dezvoltare personala, dar forta si puterea noastra chiar vine din interior. Sunt femei care au avut curajul sa o ia de la capat cand pareau ca sunt cu un picior in groapa. Femei abuzate, cu copii dupa ele, fara un ban in buzunar si-au rupt barierele impuse de propriul creier si au reusit sa iasa la lumina. Fara fuste scurte, fara ruj rosu pe buze, ci cu darzenie si cu o vointa care le-a dat aripi.

Femeile au in ele niste resurse emotionale si cognitive greu de imaginat. Pentru ca mii de ani au vrut sa fie mai mult decat barbatul de langa ele si mereu s-a gasit cineva care sa le spuna ca sunt slabe, cred ca s-a dezvoltat in interiorul nostru o forta care ne impinge mereu dincolo de greutati.

Da, e in natura umana sa alegem calea mai usoara, care de multe ori e pavata cu niste compromisuri care fac sufletul sa zvanceasca de durere, dar atunci cand nu actionam sub impulsul momentului vedem ca exista si alte modalitati. Dar ele sunt si inca foarte multe.

Obisnuim sa actionam mai mult bazandu-ne pe emotii, ca asa suntem noi construite. Si asta ne aduce uneori deservicii. Ni se spune de cand suntem mici ca nu putem sa facem diverse lucruri pentru ca nu sunt de fete. Ni se spune ca trebuie sa fim mame, gospodine, ca nu putem sa avem si cariera in acelasi timp. Sunt tari in care legea nu le permite femeilor sa faca multe lucruri care pentru noi sunt banale. Crestem cu toate astea in cap si-n inima.

Dar, nu! Eu i-am spus fetei mele ca poate sa fie orice vrea ea, daca isi doreste cu adevarat. Si chiar cred asta, nu i-am spus doar asa, ca am citit eu in carti. Si cred ca ceva, ceva i s-a intiparit in cap.

De ce spun asta? Eram in masina, dupa ce daduse un test la matematica cu un rezultat nu tocmai satisfacator si la vederea unui grup de maturatori, taica-su vrand sa o tachineze ii spune ca e si asta o meserie pentru cei care nu s-au straduit. Iar ea, i-a dat o replica de i-a trecut cheful de glume: "Da, posibil. Dar eu am sa fiu sefa lor!" Exact asta i-am repetat tot timpul. Nu vrei sa faci facultate? Vrei sa fii femeie de serviciu? Atunci fii cea mai buna! Citeste si gaseste cele mai eficiente solutii de spalat pe jos, cele mai bune materiale de lavete. Orice ai face fii pe picioarele tale.

Sunt atatea exemple de femei care au reusit sa intre in cartile de istorie si sa schimbe soarta lumii in bine, incat doar uitandu-ne la ele ar trebui sa ne simtit pline de curaj si de incredere in fortele noastre. Si, de fapt, noi nu aveam nevoie sa demonstram nimanui nimic. Absolut nimanui.

Toate tintele pe care ni le punem sunt doar in mintea noastra si, daca nu ajunem acolo, nu inseamna ca nu suntem valoroase. Putem face oricand schimbari de plan, daca lucrurile par sa nu fie cum trebuie. Pana la urma este important sa fim impacate cu noi insene si acest lucru se va vedea pe chipul nostru, in actiunile noastre.

Si, da, puterea chiar vine din noi! Trebuie doar sa stim ce sa facem cu ea!

Citeste si despre