Este lucru stiut, suntem suma tuturor lucrurilor traite, simtite si auzite. Toate experientele, tot bagajul copilariei si al adolescentei determina felul in care vom fi ca si adulti. Ranile copilariei se vindeca cel mai greu si isi pun amprenta cel mai mult pe adultul de maine. Tu stii cum sa iti ajuti copilul sa se dezvolte intr-un adult echilibrat, increzator in fortele proprii si cu cat mai putine traume emotionale de vindecat?
Ce poti face pentru a-ti feri copilul de traumele copilariei?
Ranile emotionale sunt experientele dureroase traite in copilarie. Acestea contribuie la formarea personalitatii unui adult, influenteaza felul lui de a fi si modul de reactie in fata diverselor situatii.
Teama de abandon, neincrederea, umilinta, tradarea, nedreptatea, sunt doar cateva din ranile emotionale de care un copil poate avea parte in copilarie si care il vor urmari pentru tot restul vietii. Responsabilitatea ta ca si parinte este uriasa. A alege sa fii parinte inseamna sa intelegi ca trebuie sa ii asiguri copilului toate conditiile necesare dezvoltarii lui. Acest fapt nu reprezinta un sacrifiu din partea ta, ci un lucru firesc pe care alegi sa il faci in momentul in care aduci copilul pe lume. Accesul la educatie, la ingrijiri medicale, hrana, imbracamintea, un acoperis deasupra capului, reprezinta responsabilitatile tale de baza, insa foarte important este si ce ii oferi in afara acestora.
Felul in care ii vorbesti copilului, felul in care il tratezi in anumite conjuncturi, isi pun amprenta asupra personalitatii lui. Daca este criticat constant, daca ii sunt evidentiate la tot pasul toate defectele sau nereusitele, tot ce vei reusi sa faci va fi sa cresti un om anxios, neincrezator in fortele proprii si pregatit pentru esec, pentru ca i-ai transmis mereu ca nu este in stare sa faca nimic bun, sa duca la bun sfarsit un proiect, sa inteleaga ce i se transmite, sa se supuna dorintelor tale si sa iti intalneasca asteptarile. Daca in schimb ii dai aripi sa actioneze conform dorintelor lui in anumite situatii, daca il indrumi in luarea unor decizii corecte, daca stii sa ii lauzi initiativele si reusitele, sa il respecti si sa il iubesti pentru ceea ce este nu pentru ceea ce ti-ai dori tu sa fie, acesta va creste in spiritul iubirii si acceptarii de sine, stima pentru propria persoana va fi ridicata, nu va cauta aprobarea celor din jur la tot pasul ci va deveni propriul lui stapan.
5 dintre cele mai frecvente rani dobandite inca din copilarie
Teama de abandon
Este nedrept ca un copil sa traiasca mereu cu frica de a ramane singur, lipsit de protectia celor dragi intr-un mediu strain. Copilul care a simtit asa ceva in copilarie va deveni un adult care isi va abandona partenerii pentru a nu le da lor ocazia sa o faca ei inainte, nu vor reusi sa duca la bun sfarsit proiectele in care se implica, vor respinge orice contact fizic si cu greu isi vor vindeca teama de singuratate.
Teama de respingere
Durerea provocata de parintii ce si-au respins copilul, vor impiedica adultul de maine sa isi dezvolte iubirea si stima de sine. Acesta va simti ca nu este demn de afectiune si de apreciere si se va izola de cei din jur.
Umilinta
Umilinta intervine in urma criticii si dezaprobarii constante resimtite in copilarie. Copilul devenit adult va fi dependent de aprobarea celor din jur, va avea o stima de sine scazuta si nu va avea incredere in fortele proprii. Cu greu isi va intelege propriile nevoi si dorinte.
Neincrederea in cei din jur
Atunci cand cei din jurul copiilor isi incalca in mod constant promisiunile, copilul dezvolta neincredere fata de alte persoane, se simte tradat si dezvolta numeroase sentimente negative ce il vor afecta toata viata. La maturitate acesti copii vor deveni perfectionisti, fixisti si obsedati de control, cu greu vor invata sa isi cultive toleranta si rabdarea.
Nedreptatea
Copilul care a crescut intr-un mediu ostil, cu parinti autoritari si reci va resimti din plin acest sentiment si se va transforma intr-un adult obsedat de perfectiune, avid de putere, si suspicios la orice pornire afectuoasa venita din parte celor din jur. Pentru a trece de traumele copilariei va trebui sa invete sa aiba incredere in oamenii ce il inconjoara si sa fie mai flexibil.
Copilul are un psihic foarte fragil, iar existenta lui poate fi tulburata si de cele mai banale aspecte. El simte la o intensitate mare tot ceea ce traieste si nu stie intotdeauna sa filtreze ce i se intampla. La varste fragede nu poseda abilitatile necesare supravietuirii intr-un mediu nociv. Un parinte care alege sa isi abuzeze copilul, indiferent ca vorbim despre un abuz emotional, psihic sau fizic, este o fiinta care simte in mod compulsiv nevoia de a il rani doar pentru ca poate, care isi varsa frustrarile pe copil pentru a se simti important si puternic. Este adevarat ca inainte de a fi parinti suntem oameni, ca suntem supusi greselilor, dar daca un parinte face asta in mod constant este vorba de o alegere si nu doar de o greseala.
Inainte de a cere respect din partea copilului, invata sa il respecti si tu si mai ales sa i-o arati. Nu conteaza varsta, ci faptul ca fiecare om este construit diferit si reactioneaza diferit. Copilul este propria lui persoana, nu iti apartine pentru a-l intoarce dupa bunul plac, pentru a trai prin el diferitele experiente de care ai fost privat tu sau pentru a atinge anumite obiective pe care tu la randu-ti nu le-ai putut atinge. Deci nu il pune la colt si nu il face sa se simta vinovat daca nu vrea sa manance la ora la care vrei tu, daca nu vrea sa poarte blugii alesi de tine, daca nu vrea sa practice sportul sugerat de tine, sau sa urmeze cursurile facultatii alese de tine.
Nu este usor sa fii parinte si nu intotdeauna reusim sa pastram un echilibru intre teorie si practica. Insa atata timp cat realizam ca a fi parinte nu este o obligatie sau un sacrificiu ci o alegere, si ca odata facuta trebuie sa ne-o asumam, pasul cel mai important este facut, se pleaca de la o premisa sanatoasa in relatia parinte-copil. Daca accepti limitarile si dorintele proprii ale copilului fara sa ii impui mereu stilul tau, daca ai asteptari realiste de le el, si daca incerci sa il incurajezi sa isi traiasca propriile experiente chiar daca exista posibilitatea sa „mai dea si cu capul de pragul de sus”, atunci ai toate sansele sa cresti un copil ce va deveni un adult echilibrat.