Ora de culcare poate avea un impact semnificativ asupra sanatatii intestinale a copiilor, sugereaza un nou studiu realizat de cercetatori chinezi. Acestia au descoperit ca micutii care adorm inainte de ora 21:30 prezinta o diversitate microbiana intestinala mai bogata si mai benefica decat cei care se culca mai tarziu.
Publicat in revista Scientific Reports, studiul a implicat analiza a 88 de copii sanatosi cu varste intre 2 si 14 ani din regiunile urbane din nord-vestul Chinei. Timp de doua saptamani, jumatate dintre acesti copii s-au culcat constant inainte de ora 21:30, in timp ce cealalta jumatate s-a culcat mai tarziu.
„Am investigat flora intestinala si am prelevat probe de sange pentru a identifica diferentele intre cele doua grupuri”, a explicat Chunmei Mao, cercetator la Gansu Rehabilitation Center Hospital si coordonatorul studiului.
Concluziile au aratat ca cei care adormeau devreme aveau o prezenta mai mare de microbi intestinali benefici, in timp ce copiii care se culcau mai tarziu prezentau o concentratie mai mare de microbi potential daunatori.
Desi ambele grupuri aveau o durata similara de somn, cei care adormeau mai tarziu reuseau sa adoarma mai rapid, conform Science Alert. Totusi, relatia dintre ora de culcare si sanatatea intestinului ramane complexa, iar cercetatorii subliniaza necesitatea unor investigatii suplimentare.
„Nu putem spune cu certitudine ca un anumit tip de microb este mereu benefic sau daunator”, a precizat Mao.
Acest studiu se inscrie in seria de cercetari ce exploreaza interactiunea dintre somn si microbiomul intestinal, subliniind faptul ca acesti microbi ar putea juca un rol in reglarea somnului, dar si ca somnul influenteaza sanatatea microbiana a intestinului.
- Sursa: jurnalul.ro
- Sursa foto: freepik