Dezvoltarea fizica a copilului poate fi stimulata usor cu o multime de jocuri, idei si activitati distractive. Profita de faptul ca, la varste mici, copilul este un izvor nesecat de energie si ajuta-l sa si-o consume constructiv, prin jocuri care-i suscita interesul, dar care-i dezvolta totodata si musculatura sau sistemul osos, astfel incat sa isi formeze un organism puternic si un aspect fizic armonios!
Plimbarile zilnice
Plimbarile prin parc sau prin oras trebuie sa faca parte din programul zilnic de relaxare al copilului, in special in sezonul cald, de vara. Pe langa faptul ca ajuta la dezvoltarea musculaturii si imbunatatirea abilitatilor motorii ale prichindelului, plimbarile in familie iti ofera ocazia de a petrece timp de calitate cu cel mic.
In plus, fiind un cadru atat de relaxat si destins, poti purta cu copilul discutiile delicate pe care le tot amani si il poti incuraja sa fie mai deschis cu tine.
Mersul cu rolele sau bicicleta
Copilul nu este foarte entuziasmat de ideea de a face sport sau gimnastica pentru a se mentine in forma, insa daca ii pui in fata o pereche de role sau o bicicleta simpatica, cu siguranta va deveni "jucaria" lui preferata in foarte scurt timp. Reprezinta doua articole sportive cu ajutorul carora copilul isi dezvolta foarte multe aptitudini fizice.
Jucariile de exterior
Escaladarea toboganelor, datul in leaganele din parc, jocul cu mingea sau jucariile pentru nisip si apa sunt doar cateva dintre jucariile de exterior care stimuleaza dezvoltarea fizica a copilului intr-un mod distractiv si relaxant.
Inscrierea la sporturi de performanta
Afla ce sport ii place copilului si incearca sa ii aprofundezi pasiunea pentru acea activitate, inscriindu-l la centre sau scoli de profil. Unii copii adora inotul, altii baschetul, baletul, artele martiale sau voleiul. Orice sport este o ocazie pentru a face miscare fizica si a-si dezvolta astfel abilitatile motorii fine si grosiere.
Dansul
Dansul ramane una dintre activitatile relaxante si placute care lucreaza musculatura organismului si ajuta la cresterea armonioasa a copilului. Stimuleaza copilul sa danseze ori de cate ori aude muzica, iar daca face o pasiune din pasii de dans, inscrie-l la cursuri.
Jocurile clasice ale copilariei
Indiferent ca este vorba de leapsa, frunza, sotronul, de-a fata-ascunselea sau elasticul, jocurile clasice ale copilariei nu se demodeaza niciodata si sunt transmise din generatie in generatie. Acestea sunt jocuri de exterior extrem de distractive si creative care ajuta din plin la dezvoltarea musculaturii, oaselor si la mentinerea in forma a copilului.
Gradinaritul
Implica-ti copilul in activitatile de gradinarit. Transforma fiecare activitate intr-un joc distractiv si amuzant, astfel incat sa ii captezi atentia si sa ii susciti interesul. Incurajeaza-l sa te ajute sa strangi frunzele din curte, sa plantezi copacei, sa semeni legume si fructe sau sa plivesti flori.
Pe langa faptul ca ii ofera ocazia de a afla mai multe despre natura si despre cum sa aiba grija de gradina, il ajuta sa se mentina in forma si sa-si consume energia.
Tu ce alte activitati incurajezi copilul sa mai faca pentru a se mentine in forma? Impartaseste-ne ideile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!