Exercitii de concentrare pentru copii

| | Actualizat: 2012-08-03 14:59:35

Capacitatea de concentrare este esentiala in procesul de dezvoltare a copilului, deoarece face procesul invatarii mai usor pentru el si il ajuta sa isi atinga potentialul. Totodata, este si una dintre abilitatile cu care cel mic are cel mai mult de furca si care, desi pare greu de "educat", poate fi incurajata cu usurinta in comportamentul si gandirea copilului inca de cand este mic. Iata cateva exercitii si jocuri care se pot dovedi utile in acest sens!

Foto: linssky.com

Concentrarea, la fel ca multe alte abilitati, se dezvolta in timp, pe masura ce copilul creste, insa are nevoie de stimulare si incurajare din partea parintilor inca de la varste fragede. Este definita ca abilitatea mintii de a-si indrepta toate gandurile spre un singur lucru sau activitate.

Cand este mic, copilul are probleme in a se concentra un timp indelungat asupra unui lucru sau a unei sarcini care ii este atribuita, mai ales atunci cand aceasta nu face parte din aria lui de interese sau nu are o placere deosebita in a o realiza.

Exista mai multe exercitii cognitive care il ajuta sa se concentreze asupra unui lucru, fara ca ceva din jur sa ii distraga atentia si sa-i perturbe activitatea. Acestea trebuie incepute si introduse in rutina copilului inca de mic, cand creierul lui este in plina dezvoltare, si are nevoie de stimulare constanta pentru a-si atinge, in timp, potentialul.

Tehnici de relaxare

Relaxarea este foarte importanta in reusita unor astfel de exercitii, dar si in a-l ajuta pe copil sa deprinda mai usor capacitatea de a se concentra la ceea ce isi propune.

Tehnicile de relaxare se bazeaza foarte mult pe exercitiile de respiratie profunda, care ajuta creierul sa se oxigeneze si sa functioneze mai bine. Invata-l cum sa respire adanc si combina exercitiile de respiratie cu cele de relaxare, bazate pe proiectarea in imaginatie a unor lucruri si activitati pozitive.

Pune-l pe micut sa isi inchida ochii si sa isi imagineze cum realizeaza cu succes o sarcina. Foloseste-te de un exemplu simplu, sa zicem mersul pe bicicleta. Micutul tau inca nu stie sa mearga cu bicicleta, dar pare sa nu aiba nici rabdarea necesara pentru a o face. Il poti ajuta sa capete mai multa rabdare si sa devina mai concentrat la acest obiectiv, daca il ajuti sa isi proiecteze mental imaginea prin care ii reuseste acest lucru.

Cuvinte incrucisate si rebusuri

Carticelele sau revistele cu cuvinte incrucisate sau rebusuri pentru copii pot deveni un exercitiu eficient pentru concentrare.

Nu toti copiii sunt interesati si pasionati de dezlegarea cuvintelor incrucisate, insa daca ii alegi reviste adecvate varstei lui, te vede pe tine ca faci acest lucru constant si reusesti sa ii starnesti interesul pentru ele, se pot dovedi eficiente pentru concentrare.

Impusti si trei iepuri deodata, deoarece copilul se relaxeaza si distreaza in acelasi timp, invata lucruri noi si isi dezvolta si capacitatea de concentrare.

Jocuri si exercitii de memorie

Jocurile de memorie sunt cele mai utile exercitii pentru dezvoltarea concentrarii si atentiei la copii. Micutul face deja astfel de exercitii inca de cand isi invata numele, sa numere, adresa de acasa, numarul de telefon etc.

Ele pot fi inmultite si mai intens sustinute, incurajandu-l pe copil sa invete poezii, cantece, culori, anotimpuri, lunile anului, specii de animale, tabla inmultirii, dar si alte informatii sau lucruri esentiale. Invatarea unei limbi straine, de pilda, este o activitate educativa care se dovedeste eficienta si in dezvoltarea concentrarii micutului.

Aceste exercitii simple de memorie ajuta la dezvoltarea concentrarii copilului, deoarece solicita creierul sa se focuseze asupra retinerii informatiilor si redarii lor peste mai mult timp.

Un alt joc de memorie, atentie si concentrare este si cel in care alegi cinci cartoane pe care sunt notate cifre diferite (doua dintre ele se pot repeta) - de exemplu, poti avea doua cartoane cu cifra 2, una cu cifra 5, alta cu 8 si ultima cu 1. Fa aceleasi cinci cartoane si pentru copil si pune-i-le in fata, amestecate intre ele.

Asaza-le intr-o ordine aleatorie, la rand, in fata micutului. Spune-i sa se uite atent la aranjamentul cartoanelor si la ordinea numerelor, aproximativ un minut, apoi acopera cartoanele tale cu o paturica sau o plansa. Provoaca-l pe micut sa refaca exact sirul de cartoane si cifre pe care l-a vazut, folosindu-se de cartoanele pe care le are in fata. Da-i si un timp-limita in care sa rezolve exercitiul, suficient cat sa aiba ragaz sa se gandeasca si sa nu intre in panica ca nu va reusi.

"Cat timp poti sta nemiscat?"

O alta tehnica prin care poti imbunatati concentrarea si atentia micutului este aceea prin care il stimulezi sa stea nemiscat in aceeasi pozitie cat mai mult timp.

Uneori, este destul de greu sa il faci pe micut sa stea locului fie si cateva minute. Insa cu multa rabdare si antrenament, copilul tau poate atinge performante uimitoare. Provoaca-l sa faca acest exercitiu zilnic. Poti stabili si recompensa pentru fiecare depasire a "recordului personal", dar ai grija sa nu fie materiala.

Pune-l sa stea pe un scaun si spune-i ca vei cronometra cat poate sta asezat, fara sa se miste foarte mult. Se pare ca prin intermediul acestui exercitiu se intaresc conexiunile neuronale dintre creier si corp si micutul reuseste sa devina mai stapan pe propria persoana.

Jocuri video

Chiar daca sunt destul de criticate in ziua de astazi, daca sunt folosite echilibrat de prichindel, ele se pot dovedi extrem de eficiente pentru dezvoltarea lui. Concentrarea si atentia sunt doua dintre capacitatile mintii care pot fi stimulate si ajutate de aceste jocuri ale modernitatii.

Multe dintre jocurile video pentru copii il ajuta sa invete sa se concentreze mai bine, stimuland memoria si concentrarea, dar si logica.

Incurajeaza-l sa-si indrepte atentia spre jocuri care solicita memoria, dar si logica, precum sahul, tablele, cartile, puzzle-urile etc.

Tu cum ti-ai ajutat prichindelul sa se concentreze mai bine si sa-si dezvolte atentia si memoria? Ofera-ne trucurile si sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre