Copilul doarme cu tine in pat? Cum il inveti usor sa doarma in camera lui

| | Actualizat: 2018-09-24 00:00:00

Atunci cand ai venit cu bebelusul tau de la maternitate, ti s-a parut o idee buna sa dormi cu el in aceeasi camera, sau chiar in acelasi pat. In primele luni de la nastere sa, te trezeai des sa il alaptezi si, in plus, aveai nevoie sa il stii aproape, sa te convingi ca doarme, ca respira cum trebuie, ca este in siguranta.

Mai tarziu, pe masura ce lunile au trecut si bebelusul tau a crescut, iti placea sa te cuibaresti cu el in brate in patul vostru matrimonial, sa ii simti respiratia pe pielea ta, sa ii saruti fruntea cu nesat si sa te minunezi de cat de frumos doarme si de cat de lungi ii sunt genele.

Si uite asa, bebelusul tau nu mai este un bebelus de ceva vreme, este un toddler cu idei si opinii, pus pe sotii si adorabil, sau un prescolar haios si inteligent, caruia ii place sa descopere lucruri noi despre lumea in care traieste. Si inca doarme cu tine in pat, iar dormitorul tau nu iti mai apartine de multa vreme. Si simti ca esti singurul parinte din lume care trece prin asta, cand de fapt nu este deloc asa.

 

Indiferent de motivul pentru care copilul tau doarme cu tine in pat, cum iti poti recapata dormitorul si patul si cum il inveti usor sa doarma in camera lui?

Explica-i ca veti dormi separat

Folosind un limbaj adecvat varstei sale, explica-i copilului tau ca urmeaza sa doarma singur, in camera lui; repeta-i acest lucru in timpul zilei, ca sa nu il iei prin surprindere atunci cand se apropie ora de somn, iar daca te trezesti noaptea cu el in pat, explica-i ca imediat ce adoarme il vei duce inapoi la el in camera, ca sa stie ca atunci cand se trezeste va fi in propriul sau pat.

Stabileste o rutina

Rutina este importanta si odata ce ai stabilit-o, nu te abate de la ea. Acorda-i celui mic cel putin doua saptamani sa se obisnuiasca sa doarma singur, ai rabdare si fii ferma cu deciziile pe care le iei – daca cel mic are o criza de furie si sfarseste inapoi la tine in pat in a doua seara dupa ce ati decis sa doarma singur, atunci va sti ca nu esti serioasa de fapt cu regulile impuse.

Copiii se trezesc peste noapte si ajung in dormitorul parintilor din motive diferite, fie pentru ca vor sa vada ce faci, fie ca simt anxietate deoarece parintii erau cu ei in camera cand au adormit si nu mai sunt acolo cand se trezesc. Indiferent de motiv insa, este important sa folosesti o strategie care sa il impiedice pe copil sa asocieze somnul cu tine.

Copilul are nevoie de rutina si de structura, astfel incat sa stie la ce sa se astepte in fiecare noapte – baia de seara, periatul dintilor, povestea de seara ajuta la relaxarea prichindelului tau si te ajuta pe tine sa faci mai usoara tranzitia copilului tau de a dormi in propriul pat.

Dormitorul copilului, o oaza de relaxare

Creeaza o atmosfera intima, calda si relaxanta pentru copilul tau, fara elemente care sa ii distraga atentia precum monitoare sau televizor. O lampa de veghe, lumina difuza si muzica in surdina pot fi de ajutor in a-l relaxa pe cel mic si a-l face sa doarma bine peste noapte.

Ce faci cand copilul se trezeste peste noapte si vine la tine in pat

Pregateste-te sa faci drumuri intre dormitorul tau si dormitorul lui pentru ca daca cel mic se trezeste noaptea si vine la tine in pat, cel mai bine este sa il iei de manuta si sa il duci inapoi in camera lui; saruta-l si vorbeste-i calm, inveleste-l si intoarce-te inapoi la tine in camera, fara sa interactionezi prea mult cu el.

Cea mai eficienta metoda de a-l invata sa doarma singur

Tranzitia de la dormitorul tau la somnul in propria sa camera poate sa dureze ceva vreme, dar este important sa fii ferma si sa mentii rutina.

Foloseste o metoda simpla pentru a-i da celui mic incredere sa adoarma singur, la el in camera: in primele nopti pune-l in pat si dormi jos, langa el, iar dupa cateva zile incepe sa iti micsorezi prezenta in dormitorul sau inainte de culcare; stai langa el pana adoarme pentru cateva zile, apoi stai in usa dormitorului pana este pe punctul sa adoarma, apoi inchide usa.

Asa il vei invata ca este in siguranta orice s-ar intampla si ca tu veghezi asupra lui chiar si cand doarme.

Citeste si despre