Fii o mamica isteata si alege sa implici copilul in activitati nu numai distractive, ci si utile in dezvoltarea lui. Iata cateva activitati dragute care ajuta la stimularea creierului copilului, prin punerea la contributie a imaginatiei si creativitatii!
Faceti impreuna un album foto
Pune-i creativitatea si imaginatia la contributie si incearca sa il implici in crearea unui album foto simplu. Cumpara toate cele necesare (folii de plastic speciale, cartoane, lipici, etichete etc.) si treceti la treaba. Lasa-l pe el sa aleaga pozele cu membrii familiei sau cu el care-i plac cel mai mult si implica-l activ in realizarea albumului. Explica-i inainte ce trebuie sa faca la fiecare pas si apoi lasa-l pe el sa puna in practica ce ii explici, ajutandu-l daca are nevoie!
Creati o carte postala sau o felicitare
Orice desen al micutului tau se poate transforma intr-o felicitare. Asadar, pune-l sa deseneze ceva, apoi decupati creatia si lipiti-o pe un carton dreptunghiular (de marimea unei felicitari), apoi pune-l sa scrie (asa cum stie si cum ii iese, cu putin ajutor din partea ta) un scurt mesaj. Pe spate trece tu toate datele de contact si lumineaza ziua cuiva cu o felicitare. Poate fi vorba de bunici, rude, prieteni etc. Mergi cu el la posta si trimite-o!
Invata-l sa planteze flori (gradinaritul)
A venit primavara, asa ca e numai placut sa petreci cu micutul tau timp in natura. Incepe de acum sezonul gradinaritului. Vorbeste-i despre natura si despre plantarea unei flori si a unui copacel si pune-l sa te ajute! De asemenea, pentru a fi si mai distractiv, pune-l sa deseneze o floare pe hartie si apoi decupati-o si mergeti in gradina pentru a o planta langa celelalte flori de care te-ai ocupat tu. Va intelege mai bine acest proces! In plus, nu exista sanse sa se vestejeasca prea curand.
Dedicati o zi a saptamanii unei culori
Pune-l pe micut sa aleaga saptamanal o culoare si dedicati o zi intreaga aceleia. Acest lucru inseamna ca in toate activitatile pe care le face in acea zi trebuie sa foloseasca sau sa afle mai multe despre culoarea respectiva.
De exemplu, daca alege rosu, poti incepe de la micul dejun (cu un suc proaspat de culoare rosie) sau fructe rosii, la imbracaminte si pana la a merge cu el la plimbare si a depista impreuna toate obiectele care au culoarea-vedeta a zilei. Este o oportunitate de a-l invata pe micut lucruri educative (un exemplu fiind chiar semaforul si semnificatia culorii rosii a acestuia).
Construiti o casuta
Din ce? Din ce aveti la indemana! Din carton, hartie sau cuburi. Nu are importanta, atata timp cat pui mintea copilului la contributie si identifica toate elementele necesare construirii ei si locul unde se pozitioneaza fiecare. Este un exercitiu de imaginatie dragut si distractiv.
Faceti impreuna o carticica
Implica micutul intr-o activitate care nu numai ca stimuleaza creierul, dar care il ajuta sa se apropie de universul minunat al cartilor. Folositi in crearea ei ce aveti la-ndemana: poze, desene ale copilului, primele litere pe care le-a scris, imagini din natura etc.
Faceti un mic concert cu instrumente muzicale inventate
Nu va trebuie chitara de ultima ora sau orga electrica pentru a va distra de minune si pentru a-l pune pe micut in postura unui artist. Este si mai amuzant atunci cand pui imaginatia copilului la contributie si il lasi sa descopere ce sunete s-ar potrivi in mini-concert: o tigaie si o lingura, agitarea unei cutii de cereale, un clopotel si o oala in care bati cu palmele pot deveni, fiecare, instrumente muzicale inedite si extrem de amuzante.