De-acasa la gradinita, o trecere grea?

Vorbim despre momentul in care copilul, de 2, 3, 4 ani sau chiar mai mare, merge pentru prima data la gradinita. Perioada anterioara a fost petrecuta in mediul familial, impreuna cu mama (de obicei primii 2 ani), cu tata, bunicii sau bona. Ocazional s-a jucat cu alti copii in parc, la petreceri pentru copii sau in vizite. Sigur ca prima despartire de mediul familial si intrarea intr-un colectiv cu oameni necunoscuti, adulti si copii este o trecere importanta.

De ce depinde daca aceasta trecere va fi una usoara si placuta sau una grea sau chiar traumatizanta?

Curiozitatea copilului, spiritul investigativ care il pot face sa fie foarte interesat sa cunoasca alti copii, alt loc, alte jucarii, alte activitati. Acest lucru se vede de altfel de cand copilul este foarte mic. El are mereu tendinta de a se juca cu jucariile altor copii, a le pune intrebari, a invata jocuri noi de la ei.

De asemenea, in relatiile cu adultii, se descurca bine, nu este inhibat, ii priveste in fata, vorbeste, pune intrebari. Un astfel de copil nu va intampina probabil dificultati la intrarea in gradinita si va fi foarte incantat de noul mod de a-si petrece timpul, va povesti acasa despre colegi, va canta si va recita cele invatate si se va atasa de copii si educatoare.

Daca mama considera gradinita sau cresa lucruri bune pentru copil. Daca are incredere ca va fi bine ingrijit si ca va avea de castigat sau daca mama priveste cu suspiciune personalul gradinitei, se teme ca cel mic se va putea imbolnavi, va invata cuvinte urate, va lua bataie etc., copilul simte atitudinea mamei sale atat din cuvintele ei, cat si dincolo de ele, in ceea ce ea simte si inconstient ii transmite. 

Exista situatii in care mama este obligata sa dea copilul la gradinita pentru a-si relua serviciul. N-o face cu inima usoara si nici de placere, ci de nevoie. Alteori ii este mila de copil, considerandu-l prea mic pentru a avea un program fix, pentru a fi printre straini. In aceste conditii, ea este cea care ar trebui sa se obisnuiasca intai cu ideea gradinitei. Exista si posibilitatea ca ea insasi sau alt membru al familiei sa fi avut o experienta trista legata de gradinita. Aceste trairi, amintiri, temeri influenteaza copilul.

Exista situatii, nu putine, in care copilul nu accepta sa ramana cu altcineva. Fie pentru ca mama a stat cu el de la nastere, fie pentru ca cel mic a avut unele probleme si nimeni n-a avut curajul sa-l lase in compania altcuiva, fie ca mama n-a avut efectiv cu cine sa-l lase. Este o situatie speciala pentru ca, in acest caz, sociabilitatea copilului nu este dezvoltata, el se teme de straini, nu accepta sa ramana cu ei, sa se joace cu alti copii fara mama sau adultul protector. 

Aici apar cele mai multe problelme legate de adaptarea la gradinita. Copilul nu poate deveni interesat de oamenii noi, de jucariile si activitatile noi pentru ca se teme. Singura lui preocupare este cum sa evite aceasta situatie sau ce sa faca pentru a ajunge mai repede inapoi in bratele mamei. De la plans pana la reactii somatice (dureri de burta, voma, febra), manifestari agresive, apatie, cosmaruri, toate sunt intalnite in astfel de cazuri.

Sigur ca este necesara o pregatire pentru aceasta mare schimbare in viata copilului. Din timp, mama si ceilalti membri ai familiei sa-l duca sa vada gradinita unde va merge, sa cumpere impreuna lucrusoarele necesare (ghiozdanel, caiet, papuci etc.), sa vorbeasca cu el despre program, despre activitatile din gradinita. Foarte bine este atunci cand copilul cunoaste un alt copil din gradinita, un prieten de joaca sau un vecin. Copiii care au frati sau surori in gradinita se adapteaza, de regula, mai usor, fiind ajutati de acestia, dusi impreuna etc.

De asemenea, este important ca micutul sa-si exprime propriile ganduri, temeri, trairi in legatura cu gradinita, sa puna intrebari despre colegi, educatoare, jocuri si altele. Este bine ca parintii sa incurajeze aceste discutii despre gradinita inainte de momentul efectiv al inceperii.

Si jocul de-a gradinita este foarte util. Copilul isi pune ghiozdanelul, mama este educatoare, il pune sa coloreze sau sa construiasca din lego; daca sunt mai multi copii care participa la acest joc este si mai bine. In special fetitele iau adesea rolul de educatoare si le dau teme celorlalti copii, ii invata sa danseze, sa coloreze.

In privinta temerilor, ele au intotdeauna un motiv. Pentru copil este important sa vada in educatoare un adult de incredere, cu care poate vorbi, careia ii poate cere ce are nevoie si nu ca pe unul persecutor.

Multi parinti si bunici sperie copilul cu gradinita spunandu-i: "O sa vezi tu la gradinita, n-o sa-ti faca educatoarea toate poftele asa cum ti le fac eu!". Mai ales pentru copiii care n-au mai ramas in alta parte si cu alte persoane pana la gradinita, este greu sa petreaca atatea ore fara mama. De aceea, uneori este necesara o perioada de acomodare in care copilul sta mai putin la gradinita (3-4 ore), urmand ca dupa ce se familiarizeaza cu mediul sa se treaca la programul normal. 

Unii copii isi iau de acasa o jucarie preferata care sa-i ajute sa nu se mai simta singuri. Sigur ca educatoare si personalul gradinitei au in rol foare important, unele fiind foarte pricepute in a ajuta copilul sa se integreze, altele fiind mai indiferente sau mai reticente. Un copil care plange cateva ore in fiecare zi este greu de suportat. Ce sa mai spunem despre cei care tipa, lovesc cu picioarele, nu accepta sa manance sau sa doarma, se tavalesc pe jos. 

Contactul dintre parinti si educatoare este foarte util, astfel incat parintii sa stie ce se intampla cu copilul la gradinita, ce ii place, ce refuza si sa poata transmite personalului gradinitei informatii despre copilul lor (sunt copii carora le place foarte mult sa danseze, altora le plac jocurile in aer liber, altii nu suporta anumite gesturi sau alimente). 

Cu cat comunicarea dintre adulti si cea cu copilul este mai buna, cu atat sansele de reusita sunt mai mari. In privinta intamplarilor nefericite, copiii care au suferit la gradinita, nu s-au putut adapta, au fost rau tratati si refuza gradinita au nevoie de un specialist care sa reuseasca sa afle ce simte copilul si cum poate depasi aceasta trauma.

In cazurile cele mai rele, refuzul gradinitei se poate prelungi cu refuzul scolii, astfel incat, daca sunteti intr-o situatie pe care simtiti ca n-o puteti rezolva cu forte proprii, nu stati pe ganduri. 

Unele mici dificultati trec de la sine sau cu timpul pe masura ce copilul creste, incepe sa inteleaga si sa se exprime tot mai bine. Altele, mai grave, nu doar ca nu trec, dar se pot agrava producand diferite simptome: ticuri, fobii, negativism, retragere in sine, lipsa increderii, cosmaruri, enurezis, manifestari somatice).

Sursa foto: www.pexels.com