Idei de joaca: consuma energia copilului chiar daca stati in casa

| | Actualizat: 2018-02-05 00:00:00

Copiii au, de multe ori, o energie debordanta, astfel ca au nevoie de activitate ca sa o consume. Si cum nu este posibil de fiecare data sa mearga intr-un loc de joaca sau in parc, mai ales in zilele cu vreme urata, solutia o reprezinta activitatile pe care le pot desfasura si in interior.

 

6 jocuri in casa pentru copiii plini de energie

Iata cateva idei de jocuri pentru copii, numai bune de jucat in casa: 

Vanatoare de comori

Acest joc nu numai ca ii ajuta pe copiii sa scape de surplusul de energie, dar le si pune mintea la contributie. Este ideal pentru familiile in care exista cel putin doi copii, insa poate fi o idee de pus in practica si daca ai un singur copil.

Pentru acest joc, ai nevoie de cativa nasturi sau monede, obiecte pe care apoi le ascunzi in mai multe locuri dintr-o camera din casa. Copiii vor pleca in cautarea obiectelor ascunse, obiecte pe care trebuie sa le puna intr-un pahar sau intr-o punga. Tot jocul se desfasoara contra timp, timp care este stabilit la inceputul jocului.

Bataia cu perne

Pentru copiii mai mici, bataia cu perne poate fi o idee buna, pentru ca efortul depus ii va lasa destul de repede fara energie. Este si un mod de detensionare, ceea ce face ca o astfel de joaca sa fie benefica nu numai pentru cei mici, ci si pentru parinti.

Camping in mijlocul sufrageriei

In zilele mohorate, cand copilul nu poate sa se joace in parc, sunt cele in care poti pune in practica un joc care le va capta imediat interesul celor mici.

Puteti construi impreuna un cort in mijlocul sufrageriei, cu ajutorul unor paturi, cearceafuri, pe care le puteti sprijini pe o masuta. Ideile va vor veni si pe masura ce va veti apuca de constructie.

Statuia muzicala

Dansul este una dintre activitatile pe care copiii le adora, asa ca un joc care sa se bazeze pe dans este ideal pentru zilele in care micutii nu se pot juca pe afara.

Un astfel de joc este statuia muzicala; Este distractiv si usor de pus in practica. Parintele pune o melodie, iar copiii incep sa se miste in ritmul muzicii. In momentul in care parintele pasa butonul de stop si nu se mai aude muzica, toti participantii vor ramne nemiscati, exact in pozitia in care au fost surprinsi in momentul in care a incetat muzica. Copilul care inca mai misca, desi muzica s-a oprit, dar si cel care isi pierde echilibrul, paraseste competitia. Castigator este cel care ramane singur pe ringul de dans improvizat chiar la voi in sufragere.

Un joc cu supereroi

Cosnumator de energie pentru micuti sunt si jocurile cu supereroi, jocuri pe care le puteti pune in practica inspirandu-va din filme. In afara de miscare, aceste jocuri sunt si distractive si ajuta la stimularea creativitatii copiilor.

In plus, este un mod distractiv de a petrece timp pretios impreuna cu familia, caci la un astfel de joc pot lua parte toti membrii familiei.

Karaoke

O dupa-amiaza ploioasa de weekend va poate oferi oporunitatea de a face un karaoke pe cinste la voi acasa. Copiii vor fi foarte fericiti atunci cand vor putea fredona impreuna cu voi melodiile lor preferate, ba chiar se vor simti adevarate staruri. In plus, veti avea parte si de portii zdravene de ras.

Citeste si despre