Jocurile de rol sunt printre preferatele copiilor. Fie ca se joaca de-a adultii, de-a educatorii, de-a politistii sau de-a doctorii, toate aceste activitati ii ajuta pe cei mici sa isi dezvolte creativitatea, sa isi puna in valoare imaginatia si sa se puna in diferite situatii cu care vor avea de-a face mai tarziu. Astazi vorbim despre joaca de-a doctorul, una dintre activitatile preferate ale celor mici, si despre beneficiile ei.
Rolul jocurilor simbolice in dezvoltarea celor mici
Prin jocul simbolic, cei mici pun in aplicare ceea ce invata, datorita capacitatii lor de observare a lumii inconjuratoare. Ei interpreteaza roluri, perfectioneaza comportamente, exerseaza abilitati si repeta situatii pe care le vor intalni mai tarziu in cadru real.
De exemplu, atunci cand copilul se joaca la bucataria lui in miniatura, el mimeaza comportamentele pe care le observa la mama si la tatal lui atunci cand gatesc, iar faptul ca reda fidel unele actiuni este un semn ca cel mic este atent la ceea ce il inconjoara, chiar daca pare ca este preocupat de altceva in acele momente.
Beneficiile jocului de-a doctorul
Jocul de-a medicul si/sau pacientul este o una dintre activitatile preferate celor mici, inca de la cativa anisori, cu numeroase beneficii asupra dezvoltarii lor.
1. Ii ajuta pe cei mici sa se familiarizeze cu sistemul medical
Sa il incurajezi pe cel mic sa se joace de-a medicul, asistentul sau stomatologul este o modalitate excelenta de a-l ajuta sa se familiarizeze cu instrumentele medicale, cu atmosfera dintr-un cabinet de consultatie si sa-l faci sa fie mai cooperant atunci cand mergi cu el la medicul pediatru.
2. Isi asuma diferite roluri
Atunci cand joaca un joc de rol, cei mici isi asuma cine ar vrea sa fie si actioneaza in consecinta. Ii puteti incuraja sa fie pusi in ambele ipostaze: cea de medic si cea de pacient si veti vedea cum comportamentul lor se schimba de la o situatie la alta, iar emotiile pe care le experimenteaza sunt diferite.
3. Ajuta la dezvoltarea psiho-motorie
Atunci cand cei mici manevreaza instrumente medicale mici, din trusa de doctor, li se dezvolta motricitatea fina si sunt nevoiti sa aiba precizie, imbunatatind astfel coordonarea ochi-mana. Puteti sa-l invatati pe copil denumirea instrumentelor medicale si apoi sa va jucati de-a doctorul si asistentul si sa il rugali sa va inmaneze diferite obiecte din trusa.
4. Imbunatateste concentrarea si atentia
Cand intra in rolul de medic, copilul isi ia foarte in serios misiunea si incearca sa redea cat mai fidel ce isi aminteste el de la vizitele la medicul pediatru. Ii puteti propune scenarii pentru a-i antrena imaginatia si atentia, de exemplu sa ii descrieti simptome si el sa va puna un diagnostic.
5. Exerseaza citirea si scrierea
Daca vorbim despre copii mai mari, care stiu deja sa scrie si sa citeasca, ii puteti incuraja sa scrie numele pe usa cabinetului, sa va scrie retete cand mergeti la consultatie sau sa citeasca din diferite reviste medicale potrivite varstei lor. Prin joaca, isi vor exersa si aceste abilitati.
6. Isi dezvolta abilitatile sociale
Atunci cand se joaca de-a doctorul, celor mici le sunt solicitate empatia, ascultarea activa, comunicarea, lucrul in echipa, autonomia, gandirea logica.
7. Le dezvolta creativitatea
Orice joc nedirectionat este un exercitiu de imaginatie pentru copil. Atunci cand intra in rolul de doctori, copiii isi pun la bataie imaginatia si trebuie sa gestioneze intalnirile cu pacientii, sa improvizeze acolo unde nu stiu ce sa faca, sa caute remedii sau solutii pentru problemele lor etc.
8. Invata sa isi cunoasca propriul corp
Curiozitatea copiilor cu privire la explorarea propriului corp este fireasca, spun expertii, și nu ar trebui sa ne ingrijoreze. Jocul de-a doctorul este ideal pentru ca ii ajuta sa invete despre anatomia propriului corp, despre diferentele dintre fete si baieti, prin observatie si dintr-o perspectiva naturala.
9. Imbunatateste comunicarea si limbajul
In cadrul acestui joc, fie ca sunt in rolul de doctor, fie in cel de pacient, copiii verbalizeaza non-stop ceea ce fac si acest lucru ii ajuta la comunicarea sociala si la dezvoltarea limbajului inca de la o varsta fragedă.
Toata lumea la joaca!
Pentru a incuraja acest joc, este util sa ii cumparati celui mic o trusa medicala de jucarie, cu accesorii care sa il ajute sa intre in rolul de doctor. Sigur ca puteti folosi si obiecte de uz casnic, cum ar fi lanterne, un halat de baie pe post de halat medical, o pereche de ochelari de jucarie, o agenda si un pix etc. Intrati in jocul celor mici si oferiti-va sa fiti pacient atunci cand ei se joaca de-a doctorul. Propuneti-le scenarii si lasati-i sa isi puna in valoare creativitatea si imaginatia.
Foto: Piqsels.com