La picnic cu copiii – 8 activitati distractive

| | Actualizat: 2018-08-29 00:00:00

Copiilor le place sa se joace afara, asa ca atat timp cat soarele straluceste inca pe cer si nu ploua sau nu ninge, iesiti afara sa va relaxati si sa beneficiati de vitamina D naturala, in parcuri sau in curtea casei.

Daca atunci cand ai un toddler este mai usor sa il tii ocupat pe afara, cand vine vorba de copiii de varsta scolii, care sunt deja prinsi in mrejele device-urilor si monitoarelor de mici si mari dimensiuni pentru a se distra, petrecerea catorva ore afara, in aer liber ar putea sa necesite putin mai multa planificare din partea ta astfel incat copilul tau sa fie entuziasmat de modalitatile prin care se poate distra in exterior.

8 idei de activitati la picnic

Iata cateva idei de activitati distractive pe care tu si copilul tau le puteti face in weekend, sau in timpul saptamanii, in timpul unui mic picnic in aer liber, ca sa nu se plictiseasca:

Scoate binoclu

Plimbati-va prin cartier si descoperiti ce puteti studia cu ajutorul binoclului, de la pasari la insecte, la flori viu colorate si iarba verde. Puteti face chiar o excursie mai lunga, prin parcuri, sau puteti iesi din oras, intr-una dintre padurile din apropiere pentru o plimbare relaxanta, distractiva si educativa.

Pune-l dupa tejghea

Invata-l pe cel mic importanta muncii si valoarea banului si deschideti in fata casei (sau in gradina din fata blocului de apartamente) o mica "afacere" cum ar fi un stand in care sa vanda limonada. Implica-l in intregul proces, de la prepararea limonadei si pana la cum sa dea restul cumparatorilor.

La treaba, afara

Pentru ca treburile casnice din exterior pot fi obositoare pentru tine, dar distractive pentru prichindelul tau, daca stati la curte, roaga-l pe cel mic sa te ajute sa ai grija de gradina cu flori din fata casei, sau sa speli masina. Chiar daca se va distra mai mult decat sa faca treaba efectiv, faptul ca il implici in treburi casnice ii va da sentimentul ca realizeaza ceva important, ca te ajuta si va fi activ fizic, ceea ce nu poate fi decat ideal.

Faceti sport

Alege un sport, oricare, fie fotbal, fie tenis, fie sa va jucati cu un Frisbee, orice ati alege nu trebuie sa fie o competitie ci doar o modalitate prin care sa va distrati.

Faceti o sedinta foto

Da-i o camera foto digitala copilului si roaga-l sa faca poze la ceea ce il inconjoara. Poti sa printezi fotografiile si sa faci un album pentru a va reaminti de ziua petrecuta impreuna in aer liber, la picnic.

Vanatoarea de comori

Fa o lista de lucruri pe care cel mic sa le descopere atunci cand sunteti afara si fa un joc din asta. Da-i indicii in cautarile sale pentru a face vanatoarea de comori mai palpitanta si pentru a mentine entuziasmul prichindelului.

Alege un hobby

Daca tot sunteti afara la picnic, ia si bicicleta sau rolele cu voi si acorda-i timp si atentie celui mic pentru a-l invata sa pedaleze fara roti ajutatoare, sau sa se dea cu rolele pe aleile din parc.

Studioul de pictura in aer liber

Cand mergeti la picnic ia si un bloc de desen, actuarelele si pensula si incurajeaza-l pe micul artist sa picteze un peisaj, sau un cer albastru cu nori pufosi; sesiunile de pictura sunt mai amuzante in exterior si in plus vei evita ca cel mic sa picteze nu doar pe hartie ci si pe mobilierul din locuinta (sau pe pereti!).

Citeste si despre