De ce nu este bine sa te prostesti si sa stalcesti cuvintele cand vorbesti cu copilul tau

| | Actualizat: 2018-10-22 00:00:00

Inca te mai prostesti si mai stalcesti cuvintele atunci cand vorbesti cu copilul tau, desi are aproape 5 ani? Poate ca era amuzant si dragut sa faci asta cand cel mic avea 1 an, dar prescolarul tau este mai inteligent decat crezi!

Copiii au multe talente, dar sa intuiasca intentiile celor din jur este un talent foarte bine dezvoltat.

Copilul tau stie cand cineva nu este sincer, cand cineva foloseste un ton exagerat de dulceag si monoton sau cand ii vorbeste cineva care nu il intelege.

Adevarul este ca vorbirea directionata catre bebelusi, rara si dulceaga, care foloseste tonalitati exagerate se foloseste de catre toti parintii pentru a obtine un raspuns instinctual al micutului, insa pe masura ce copilul creste, atunci si limbajul pe care il folosesti pentru a i te adresa trebuie sa se schimbe si sa creasca odata cu el.

Daca copilul tau are mai mult de 1 an si jumatate sa te prostesti si sa stalcesti cuvintele atunci cand vorbesti cu el nu poate fi decat decat un semn ca nu il respecti cu adevarat.

Desi multi parinti considera ca un astfel de limbaj este cea mai buna modalitate de a comunica cu copilul lor, cercetarile au dezvaluit faptul ca atunci cand acestia vorbesc rar, folosesc un ton cantat si cuvinte ciudate, nu inseamna de fapt o comunicare ideala cu cel mic.

Cercetatorii de la Universitatea din Sidney Australia au descoperit ca prescolarii cu varste cuprinse intre 3 si 6 ani folosesc aceleasi strategii ca si adultii atunci cand indentifica noi obiecte sau stari de fapt, insa modalitatea prin care inteleg cum cuvinte si expresii noi au legatura cu obiecte poate fi diferita de cea a adultilor.

Tocmai de aceea este important ca atunci cand te adresezi toddlerului tau, sa o faci folosind un vocabular concis, simplu si scurt, care il ajute pe cel mic sa inteleaga ceea ce vrei sa ii transmiti.

Limbajul destinat bebelusilor este foarte important in primele etape de invatare ale celui mic si contribuie la dezvoltarea sa, insa pe masura ce copilul tau creste este recomandat sa i te adresezi pe un ton normal, folosind un vocabular variat, din ce in ce mai dezvoltat, sa ii explici ce inseamna anumite cuvinte daca nu le stie inca si sa il ajuti sa le articuleze corect.

Stii deja ca cel mic raspune cel mai bine atunci cand ii vorbesti la nivelul sau, cand il privesti in ochi in timp ce ii vorbesti, cand folosesti un limbaj adecvat varstei sale, cand il inveti noi cuvinte, cand ii repeti anumite lucruri pentru a te asigura ca le-a inteles, cand ii vorbesti direct si raspicat.

Specialistii in dezvoltarea copilului sustin ca atunci cand i te adresezi celui mic folosind un vocabular bogat si o tonalitate normala, fara a stalci cuvintele si fara a te prosti, acesta nu numai ca se simte respectat si validat, dar dobandeste abilitati de comunicare complexe, isi imbogateste propriul vocabular si capata abilitati care il vor ajuta in educatia academica de mai tarziu.

Si ce iti poti dori mai mult de la prescolarul tau decat sa poti comunica cu el cat mai usor si sa nu il vezi coplesit de cerintele scolare?

 

Citeste si despre