Pare normal sa auzi ca o persoana in varsta a suferit un accident vascular cerebral; te gandesti ca batranetea este de vina, nu-i asa? Nu mai este atat de neobisnuit sa afli despre cunostinte sau prieteni de 30-40 de ani care au facut AVC; dai vina pe alimentatie, stil de viata nesanatos si stresul urias cu care ne-am invatat sa traim. Dar ca un copil sa sufere un atac cerebral pare ireal, nu-i asa?
AVC-urile pediatrice exista si este tulburator sa vezi un copil de numai cativa ani care trece prin astfel de chin. Important este sa stii sa identifici simptomele si sa actionezi rapid, pentru a limita daunele. Scrisoarea tulburatoare a unei mame, asistenta medicala pe deasupra, care a trecut prin clipe de cosmar cu fiul sau de numai 7 ani, este o lectie despre supravietuire si sacrificiu:
"Daca il vezi azi pe fiul nostru de 12 ani Hudson, probabil nu ai ghici ca a avut un atac cerebral la 7 ani. La prima vedere e ca orice alt copil de varsta lui: inoata, joaca fotbal, se da cu trotineta. Dar la o privire mai atenta observi ca umarul drept este cazut, ca atunci cand zambeste fata ii este mai cazuta pe aceeasi parte. Si nici cand observi aceste mici handicapuri nu te gandesti la un AVC. Nici eu nu am stiut ca AVC-urile pediatrice exista. Si sunt asistenta…
Ziua in care s-a schimbat tot
Ma intorceam acasa dupa un weekend cu fetele, relaxata si intinerita, cand m-a sunat sotul, cu panica in glas si evident inspaimantat: «E ceva in neregula cu Hudson!». Ca parinti de trei baieti si o fata eram obisnuiti cu cucuie si julituri si nu exageram. Deci de data asta era clar ca se intampla ceva foarte rau.
Primele semne de atac cerebral la copii
Hudson jucase fotbal in curte cu fratii lui mai mari, cand a intrat in casa plangand si tinandu-se de bratul drept. Andrew a presupus ca era obosit sau ca fusese faultat mai dur decat de obicei. Dar cand l-a pus sa se descalte, fiul nostru normal si puternic s-a prabusit. Nu putea sa mai vorbeasca.
Cand am ajuns, Andrew era in fata casei cu Hudson, incercand sa il tina treaz. Parea sa pluteasca intre constienta si inconstienta, capul si gatul ii erau moi, iar ochii i se roteau necontrolat in cap. Am sunat la 911, iar paramedicii, pe care ii cunosteam de la serviciu, mi-au spus ca vom merge la un centru aflat la 45 de mile distanta. Atunci am realizat gravitatea situatiei.
Dupa multiple investigatii, medicul a spus ca ar putea fi o contuzie. Dar baiatul meu era intins pe o targa, cu partea dreapta a corpului aratand altfel decat stanga, cu degetele de la piciorul drept intr-o parte, nu in sus, ceea ce indica leziuni neurologice. La un moment dat a parut ca are contact vizual cu sotul meu, dar era aproape inconstient si nu putea vorbi.
Am intrat imediat in pielea asistentei si l-am contrazis pe medic, implorandu-l sa ii faca un RMN pentru a vedea starea creierului. A fost de acord, iar in timpul investigatiei mi-am sunat tatal pentru a-i tine la curent Cand a auzit simptomele, tata, care are zero pregatire medicala, a spus ca suna a AVC. «Nu, tata! Are 7 ani. Copiii nu fac AVC». Peste o ora, rezultatul RMN era clar: o zona alba in partea stanga a creierului indica un atac cerebral".
Ce este atacul vascular cerebral
AVC-ul se produce atunci cand un vas de sange care transporta oxigen si nutrienti la creier este blocat de un cheag sau plesneste. Cei mai multi dintre noi ne gandim la adulti, cand vorbim despre AVC,mai ales ca ele sunt favorizate de obezitate, boli cardiovasculare, fumat, sedentarism, alimentatie proasta etc. Atacurile vasculare cerebrale se pot intampla, insa, la orice varsta si independent de starea generala de sanatate.
AVC-urile la copii sunt foarte rare, insa nu imposibile; incidenta, potrivit statisticilor, este de 2 pana la 13 cazuri la 100.000 de copii. Riscul producerii unui AVC la copii este mai ridicat in primul an de viata, dar poate fi si perinatal, inainte de nastere, ori neonatal, in prima luna de viata a bebelusului. Indiferent de varsta la care se produce, un AVC poate avea consecinte neurologice semnificative la copil. Cel mai des este afectata devoltarea psiho-motorie.
Simptome de AVC la copii
Semnele de AVC pot fi subtile (slabiciune a unui membru, dificultati de coordonare a membrelor inferioare si superioare, echilibru precar, tulburari de vedere.
La nou nascuti o criza de epilepsie poate fi semnul unui AVC. La cei de cateva luni folosirea in special a unei maini sau strangerea pumnului la o singura manuta poate indica o slabiciune in cealalta jumatate a corpului.
Copiii mai mari pot manifesta tulburari de vorbire, dureri de cap, dificultati de concentrare.
Alte semne de AVC la copii:
• miscare haotica a ochilor,
• dificultati la inghitire,
• ameteala,
• imobilitatea unei parti a fetei
• imobilitatea unei jumatati a corpului.
Ore si zile critice
Factorii de risc sunt defecte congenitale ale inimii, cheagurile de sange sau bolile autoimune. Hudson nu avea, insa, niciuna dintre aceste probleme, povesteste mama sa, Kerry Cromwell.
"Dupa detectarea AVC-ului am fost dusi cu elicopterul la Spitalul de copii Benioff din San Francisco. Pilotul si cele doua asistente de la bord erau tacuti, asa ca doar zgomotul elicei imi umplea urechile. Ii mangaiam lui Hudson parul bond si eram foarte calma. Gandind retrospectiv, cred ca eram si in stare de soc. Pana atunci Hudson nu avusese mari probleme, in afara de o incheietura fracturata dupa o cazatura, iar atunci a scapat de ghips cu trei zile mai repede.
Investigatiile uterioare au confirmat AVC-ul. Aveam sa aflam mai tarziu ca o artera cerebrala era alterata de o malformatie congenitala, activata de un puseu de febra sau de un virus de care nu stiusem.
Urmatoarele 72 de ore au fost critice, desi Hudson era in stare stabila; exista riscul sa apara umflaturi la creier, iar atunci ar fi trebuit sa i se decupeze o parte din craniu pentru a micsora presiunea. Nu puteam decat sa asteptam...
Cand credeai ca ce poate fi mai rau a trecut...
In ziua a treia am observat ca Hudson era mai nelinistit si mai agitat. Mi-am spus «Kerry, aici sunt asistente bine antrenate de terapie intensiva. Nu te transforma in Mama Urs asistenta. Da dovada de respect».
Instinctul nu m-a inselat, insa. O ora mai tarziu, Hudson a incetat sa mai respire. S-a declansat Cod Alb - rezervat pentru urgente pediatrice - si o multime de oameni au umplut camera. Eu si sotul am fost trimisi afara si am privit prin usile de sticla cum Hudson era intubat si cum i s-a montat un cateter in artera femurala pentru administrarea de medicamente care sa reduca inflamatia si sa ii stabilizeze tensiunea arteriala. Nu ne-am prabusit, dar, ca mama, am stat acolo, cu picioarele de plumb, cu bratele inghetate, repetand in soapta «Nu se intampla asta, nu se intampla asta».
Medicul ne-a spus ca trebuie sa vizualizeze creierul lui Hudson si ca erau doua variante. Daca era vorba de umflarea creierului, urma sa aiba loc operatia pentru indepartarea unei parti din craniu. Era cea mai buna varianta posibila, ii putea supravietui. Dar daca era vorba de sangerare a creierului... pentru asta nu exista tratament. Fiul nostru fie avea sa moara, fie sa ramana cu handicap sever permanent. Medicul a inceput examinarea si cand imaginile alb negru au aparut pe monitor a spus imediat «Sunati la sala de operatii». Cand l-au luat pe Hudson i-am oprit si am spus «Doar un sarut». L-am sarutat pe frunte si a plecat.
Cand s-a intors, dupa ore lungi de asteptare, avea capul banajat si nu se putea vedea fereastra din craniu. Opt tuburi ii ieseau din nas, gura si din cap si il tineau in viata. A fost in coma indusa timp de 10 zile pentru a permite inflamatiei creierului sa se retraga. Desi parea linistit, ma ucidea sa il vad asa.
Cand s-a trezit nu putea vorbi, nu putea merge, nu mai stia sa inghita si sa stea singur in capul oaselor. A trebuit sa reinvete totul de la zero. Purta o casca de protectie 24/7 si petrecea ore reinvatand lucruri de baza, dar datorita rezistentei sale incredibile nu a durat mult sa se recupereze.
Ceilalti copii, Chase, Payden si Madeleine, il vizitau des, se jucau pentru a-l ajuta sa reinvete numerele si culorile, il duceau afara pentru a juca leapsa, stateau cu el in pat si se uitau impreuna la Phineas and Ferb.
In noiembrie ne-am intors acasa, in decembrie i-a fost reatasata partea de craniu indepartata, iar in ianuarie anul urmator se intorcea deja la scoala, unde colegii din clasa a doua l-au primit cu bratele deschise.
Noua normalitate post AVC
Desi Hudson este un baiat fericit si puternic, viata nu mai este la fel. Muschii de la piciorul drept sunt prea slabi pentru a putea ridica degetele cand merge si trebuie sa poarte un device care trimite impusuri electrice catre muschi si nervi, ceea ce ii permite sa fie cat de activ doreste. Desi a avansat cu scoala, capacitatea lui de a intelege ce citeste este cu patru ani in urma. Nu isi poate face prea multi prieteni pentru ca nu poate tine pasul cu conversatiile lor.
Pentru mine anii ce au urmat au fost mai dificili decat criza initiala. Am slabit in jur de 5 kg in luna petrecuta in spital, dar ce a urmat a fost mult mai greu. Cei mai multi parinti care au trecut prin asa ceva pot confirma ca trauma initiala este partea cea mai usoara. Primul an dupa, in care trebuie sa faci fata acelorasi dizabilitati, rutinei de recuperare, stagnarilor si luptei de a gasi resursele necesare pentru a-ti ajuta copilul, te epuizeaza pur si simplu. Am inceput sa am atacuri de panica, sa experimentez anxietate sociala. Am invatat sa fiu blanda cu mine, am invatat ca este in regula sa fiu trista sau furioasa si ca nu trebuie sa lupt mereu sa fiu o supermama. Cel mai greu a fost sa nu il compar pe Hudson de acum, cu Hudson dinaintea atacului.
Dar am reusit sa il ajut, sa gasesc solutii si sa ma redescopar pe mine ca om si ca asistenta. Am renuntat la postul meu pana la urma si am ajutat la crearea unui program paliativ pentru pacienti care traiesc cu boli cronice.
Hudson este supravietuitorul unui AVC si asta este noua noastra normalitate.
Intr-un fel sunt recunoscatoare pentru tot ce am invatat din asta. Sper ca alti parinti sa citeasca asta si sa aiba puterea sa isi ajute copiii in situatii similare. Nimeni nu iti cunoaste copilul mai bine decat il cunosti tu. Iar raza de lumina si speranta ca totul va fi bine a fost cand Hudson a rostit primul lui cuvant din perioaa de recuperare: MAMA"