Copiii nu transpira la fel de mult ca adultii, iar coprul nu-si poate regla usor temperatura. Este important sa stii ca, in cazul copiilor, insolatia este o urgenta medicala care pune viata micutilor in pericol.
Asadar, este important sa iei masuri de prevenire a insolatiei in timpul verii, atat in cazul bebelusilor cat si in cazul copiilor. Insolatia poate duce rapid la aparitia accidentului vascular cerebral din cauza temperaturii prea mari a corpului!
Prevenirea insolatiei la copii
Pentru a ajuta la prevenirea insolatiei este important sa iei cateva masuri de siguranta in timpul verii. Iata care sunt acestea:
- Asigura-te ca micutul tau bea multe bauturi reci, mai ales atunci cand face exercitii fizice. Hidratarea este extrem de importanta;
- Copilul trebuie sa poarte haine lejere si de culoare deschisa, din materiale naturale, precum inul sau bumbacul;
- Alege locurile umbroase de joaca astfel incat copilul sa nu stea in bataia directa a soarelui nici macar in cursul diminetii sau la apus;
- Evita sa iesi din casa cu copilul intre orele 11:00 si 17:00;
- Evita jocurile intense in aer liber cand temperatura depaseste 30 de grade Celsius;
- Ofera-i copilului gustari sub forma de fructe, care ajuta si la hidratare;
- Nu lasa niciodata un copil in masina, chiar daca mergi pentru doua minute sa iei ceva de la magazin. O masina parcata se va incalzi rapid, ajungand in doar 10 minute la 50 de grade Celsius. Organele interne incep sa se opreasca atunci cand temperatura corpului atinge 40°C. Moartea poate surveni atunci cand aceasta atinge 41,7°C.
Insolatia, o urgenta medicala
Insolatia reprezinta o urgenta medicala care pune viata copilului in pericol, deoarece la scurt timp poate suferi un accident vascular cerebral.
Copiii ajung sa faca insolatie foarte usor, deoarece organismul acestora nu este capabil sa transpire suficient pentru a-si autoregla temperatura.
Corpul copiilor se incalzeste mult mai repede decat cel al adultilor. Acesta este motivul pentru care copiii sunt mai expusi riscului de accident vascular cerebral din cauza caldurii.
Prin urmare, daca micutul tau are insolatie, este important sa primeasca rapid tratament de urgenta. Primul pas este scaderea temepraturii corpului, prin orice mijloc, inclusiv cu dusuri cu apa rece.
Cum poti recunoaste insolatia, in stadii incipiente
Indiferent cat de precaut esti in ceea ce priveste prevenirea insolatiei, este important sa recunosti rapid primele semne, pentru a preveni ca aceasta sa devina o problema.
Inainte de aparitia insolatiei, copilul va suferi de epuizare din cauza caldurii, care nu necesita, de obicei, ajutor medical. In acest stadiu este important ca micutul tau sa se racoreasca in 30 de minute, pentru ca epuizarea din cauza caldurii sa nu se transforme in insoltatie.
Semne ale epuizarii din cauza caldurii
Semnele comune pe care copiii care sufera de epuizare din cauza caldurii le manifesta sunt: oboseala, iritabilitate si irascibilitate. Alte semne de epuizare din cauza caldurii pot include:
- sete intensa;
- slabiciune sau lesin;
- crampe la nivelul bratelor, picioarelor sau stomacului;
- lipsa poftei de mancare, senzatie de rau sau varsaturi;
- plangeri de dureri de cap;
- transpiratie abundenta;
- piele palida si umeda;
- temperatura mai mare de 38 de grade Celsius (dar mai mica de 40 de grade Celsius).
Cum sa actionezi rapid pentru a preveni o urgenta medicala
In momentul in care observi unul sau mai multe dintre aceste semne este momentul sa iei masuri de urgenta.
- Du copilul in casa, daca este posibil, in mod ideal intr-o camera cu aer conditionat sau la umbra, departe de caldura;
- Dezbraca copilul si scoate-i toate hainele inutile, cum ar fi tricoul si sosetele;
- Tamponeaza-i pielea cu apa rece. Racoriti-i cat de repede puteti. Aplica comprese reci in jurul gatului si la subrat;
- Daca copilul este bine si cooperant, ofera-i o bautura rece, de preferat apa plata;
- Pana ajungi acasa, daca esti departe de casa, stropeste-l bine cu apa, pentru a ajuta corpul sa se raceasca. Tricoul trebuie sa fie ud bine.
Cand este cazul sa suni la salavare
Daca copilul tau prezinta unul dintre urmatoarele simptome este important sa suni de urgenta la salvare, deoarece epuizarea la caldura s-a transformat deja in insolatie:
- Copilul se simte in continuare rau la 30 de minute dupa ce a fost tratat pentru epuizare din cauza caldurii;
- se simte fierbinte si uscat;
- nu transpira desi ii este prea cald;
- are dureri de cap puternice;
- temperatura este de 40 de grade sau mai mare;
- respira repede sau ii lipseste respiratia;
- este confuz;
- are convulsii;
- isi pierde cunostinta;
- nu reactioneaza.
FOTO: freepik.com