Sahul: de la hobby la materie de studiu

| | Actualizat: 2012-07-05 00:00:00

De-a lungul timpului, au fost pareri care au caracterizat jocul de sah ca fiind o arta si o stiinta in acelasi timp. Amuzant si creativ, sahul ajuta practicantul sa isi construiasca stima de sine si sa isi intareasca increderea in fortele proprii, fiind poate singurul joc care provoaca mintea jucatorului ajutandu-l pe acesta sa descopere noi orizonturi.

Beneficiile sahului asupra elevilor

Sahul este deja materie de studiu in 30 de tari din lume, cum ar fi Venezuela, Islanda, sau Rusia. La baza acestei rezolutii de a introduce sahul in scoli se afla argumentul potrivit caruia sahul este unul dintre putinele instrumente care ajuta la formarea rationamentului copiilor.

Potrivit studiilor, prin practicarea jocului de sah, copiii deprind abilitati de rezolvare a problemelor, isi dezvolta capacitatea de concentrare si de memorare, acestea fiind mai apoi aplicate in viata de zi cu zi. In acelasi timp, sahul stimuleaza dezvoltarea gandirii logice, a creativitatii si imaginatiei, intrucat nicio partida de sah nu este identica cu o alta anterioara.

Totodata, in timpul jocului de sah, copiii invata sa gandeasca in avans, sa analizeze optiunile pe care le au si sa evalueze mai multe situatii care sunt valabile in acelasi timp.

In cadrul scolii, sahul are rol de liant intre elevii de diferite varste, acestia avand ocazia sa invete ce presupune competitivitatea si sportivitatea si, totodata, sa isi faca noi prieteni si cunostinte in randul colegilor.

Procedura de introducere a sahului ca materie obligatorie de studiu in scoli sub programul "Sahul in scoala" a fost demarata de Parlamentul European pe data de 30.11.2011. Sahul este vazut ca "un sport accesibil pentru copiii din toate grupurile sociale si poate sprijini coeziunea sociala si contribui la obiectivele politicilor, cum ar fi integrarea sociala, combaterea discriminarii, reducerea ratelor criminalitatii si chiar combaterea diferitelor dependente".

Concentrare, rabdare si perserventa

Un prim pas in pregatirea cadrului necesar introducerii sahului ca materie de studiu in scoli il reprezinta programele de tip pilot organizate de fiecare institutie de invatamant in regim independent.

Un astfel de exemplu este si programul pilot desfasurat de Scoala cu clasele I-VIII nr. 22 "Mexic " din Bucuresti in parteneriat cu compania privata INSOFT Development & Consulting. Astfel, timp de doua luni, cei 24 de elevi selectati din clasele a III-a si a IV-a au avut oportunitatea sa descopere tainele sahului chiar de la maestra internationala Luiza Marin si marele maestru Mihail Marin, care i-au indrumat pe intreaga durata a cursului si le-au dezvaluit strategia si tactica de joc.

Elementul inedit al programului l-a reprezentat imbinarea intre lectiile interactive learnIN si metoda traditionala de invatare a sahului. Micutii au dovedit rapiditate in asimilarea informatiilor care, datorita structurii lectiilor multimedia learnIN, au fost prezentate prin intermediul unei suite de aplicatii interactive –tutoriale, situatii problema, teste, animatii 2D si 3D precum si secvente audio, adaptate nivelului lor de intelegere si invatare.

Pe parcursul perioadei de cursuri, cu ajutorul lectiilor interactive learnIN, sahistii juniori au invatat pas cu pas atat felul in care se muta piesele de sah, cat si principalele idei de joc care ii pot ajuta sa devina din simpli jucatori, potentiali maestrii.

 

"Copiii au fost foarte receptivi cu atat mai mult cu cat au avut parte de o experienta inedita. Lectiile de sah au fost prezentate pe calculator, prin intermediul cursurilor learnIN, structura si interfata acestora facilitand intelegerea si invatarea rapida. Pe parcursul celor doua luni de curs, micutii au avut progrese remarcabile si au dobandit un volum mare de cunostinte intr-un timp relativ scurt" a declarat Luiza Marin, maestra internationala de sah.

Programul pilot s-a incheiat cu un concurs organizat intre micuti si care a fost arbitrat de cei doi maestri internationali. Astfel, pe parcursul a cinci runde de joc desfasurate in sistem elvetian, elevii au pus in aplicare cele mai bune tactici astfel incat sa isi dovedeasca adversarii.

Citeste si despre