Va propun acest subiect intrucat in ultimul an multi parinti au solicitat ajutor in legatura cu copiii lor care sunt in clasa I sau care vor merge in aceasta toamna la scoala.
Majoritatea dintre ei au constatat ca micutul are diferite dificultati, fie in ceea ce priveste atentia, acumularea de informatii, fie in legatura cu relatiile cu invatatoarea sau cu ceilalti copii.
Dintre acesti parinti, ingrijorati si derutati de ceea ce se intampla cu copilul lor, multi s-au declarat surprinsi si nepregatiti pentru a face fata acestor probleme.
Desi unii dintre ei primisera semnale din partea personalului din gradinita, au considerat ca problemele dispar cu timpul sau ca la scoala "va fi altfel".
Din pacate, in multe cazuri, dificultatile s-au accentuat sau au aparut unele noi.
De aceea, mi-am propus sa abordam in cateva articole aceste probleme care au aparut in speranta de a fi de ajutor parintilor si invatatorilor si de a deschide o comunicare pentru a preveni pe cat posibil aparitia acestor dificultati si a incerca sa le gasim o rezolvare celor existente.
Inca de la inceputul anului scolar, unii parinti au sesizat aspecte legate de timiditatea excesiva a copiilor lor, refuz de a merge la scoala, reactii psihosomatice (voma, febra, diaree etc) dimineata sau atunci cand copilul era ascultat sau scos la tabla, plans frecvent, tristete, apatie, incapacitatea de concentrare a atentiei.
Fiecare dintre ele se incadreaza fireste intr-un context dar merita o dezvoltare mai ampla pentru ca solutiile care se impun sunt diferite.
Alte probleme care au aparut ulterior au fost: copilul nu-si face prieteni, este agresat sau agreseaza alti copii, da raspunsuri gresite desi stie, nu se descurca la teme, temele dureaza foarte mult, invatatoarea sesizeaza ca este agitat, are diferite tulburari de comportament, minte, fura, pleaca de la ore etc.
Asa cum am spus, multe probleme existau inca de la gradinita, cum ar fi violenta, timiditatea sau lipsa de atentie. Altele au aparut odata cu inceperea scolii. In acest context ne punem cateva intrebari:
Astept raspunsuri din partea voastra, parinti si invatatori, din experientele voastre legate de inceputul scolii, de trairile si comportamentul copiilor de clasa I-a, de dificultatile pe care le-ati intampinat si de metodele pe care le-ati folosit.
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie va initia in aceasta vara un proiect pentru sprijinirea parintilor si invatatorilor si pentru prevenirea dificultatilor copiilor din clasele primare.
Anca Munteanu - specialist in psihologia copilului
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
Detalii specialist