Odata cu intrarea la scoala, relatia ta cu copilul se modifica, uneori dramatic. Daca ai norocul ca celui mic sa ii placa sa invete si sa isi faca temele singur, te poti considera o mamica sau un tatic fericit. In alte cazuri, copilul poate intampina dificultati de adaptare sau de invatare sau pur si simplu poate refuza sa invete, in ciuda unui intelect dezvoltat. De aici si pana la certuri, soldate cu cresterea tensiunii in familie, nu mai e decat un pas.
Rolul scolii in viata copilului
De cate ori nu ai auzit fraza "Gata, acum esti mare, mergi la scoala", rostita de un adult in fata unui copil care abia a inceput clasa intai? Aceasta afirmatie ii intareste copilului convingerea ca acum e si el un om mare, un adult si va incepe sa se comporte ca atare.
Atunci cand tu te trezesti dimineata ca sa pleci la serviciu, el se trezeste la fel ca si tine, cu preocuparea ca trebuie sa mearga la scoala. Pentru copil, scoala este o responsabilitate la fel de mare cum este serviciul pentru parinte.
"Scoala poate oferi copilului o preocupare pe masura sa, un scop personal si un loc unde sa plece de acasa pentru a se simti util social", puncteaza psihanalistul Speranta Farca, cercetator in cadrul Institutului de Stiinte ale Educatiei si autoarea ghidului “Copilul meu merge la Scoala”.
Copilul simte nevoia de a avea un rost al lui si isi va face singur prietenii pe care si-i doreste. Aceasta realitate contribuie la dezvoltarea normala din punct de vedere emotional si relational a copilului.
“In scoala, copilul gaseste un mediu in care poate avea un grup constant de colegi in raport cu care poate experimenta relatii sociale diverse. Activitatea intr-un grup constant de copii ii dezvolta inteligenta sociala: invata cum sa comunice cu fiecare in parte, experimenteaza roluri si pozitii sociale, stabileste relatii complexe, strica si repara relatii, se pozitioneaza intr-o ierarhie”, mai spune Speranta Farca.
Psihanalistul pune accent pe rolul pozitiv al scolii si enumera avantajele ei:
- Scoala este un spatiu neutru din punct de vedere afectiv, care ii permite sa experimenteze si alte obiceiuri si metode decat cele invatate in familie.
- Scoala ajuta copilul sa se simta valoros, prin impartirea de sarcini adaptate varstei si pe care copilul le poate indeplini cu succes.
- Scoala ii permite copilului sa-si manifeste independenta, sa ia decizii de unul singur si sa-si asume responsabilitati.
- Scoala ii ofera copilului ocazia sa se remarce prin reusite si sa-si consolideze stima de sine.
- Scoala asigura tranzitia copilului de la lumea observabila la lumea "simbolica", intruchipate de relatiile "matematice de adunare, scadere, inmultire si impartire".
Primul an de scoala: ce asteptari are copilul
Este normal pentru un copil de 6 ani, care merge pentru prima data la scoala, sa experimenteze sentimente de emotie amestecate cu teama. El poate idealiza scoala si poate fi usor dezamagit, daca nu discuti cu el in prealabil, pentru a-ti face o idee despre imaginea pe care si-a creat-o despre scoala. Copilul mic percepe scoala la inceput ca pe o lume magica si nu este constient de faptul ca il astepta responsabilitati.
Nu-i trasmite copilului temerile, nesigurantele si frustrarile tale. Sustine-l in aceasta "calatorie a cunoasterii" si incurajeaza-l sa vina la tine cu orice intrebari ii trec prin cap. Discuta cu el relaxat si ofera-i raspunsuri simple, dar lamuritoare, pentru a-l ajuta sa-si seteze corect asteptarile.
Succesul scolar depinde de echilibrul emotional al copilului
Infiintarea clasei pregatitoare la scoala a venit din nevoia de a-i asigura copilului timpul necesar sa se acomodeze cu mediul nou, competitiv din unitatile de invatamant. Pshihanalistul Speranta Farca afirma ca grupa pregatitoare de la gradinita ii asigura copilului doar pregatirea intelectuala, nu si una de mediu si cerinte.
Inainte, copiii din clasa intai aveau nevoie de cel putin trei luni pentru a se acomoda cu orarul si programa si pierdeau un start important. Acum, cei mai mici dintre elevi au la dispozitie un an intreg pentru a se acomoda cu mediul scolar.
10 greseli frecvente ale parintilor, pe care le poti evita
Pentru a-i asigura copilului tau cele mai bune conditii de invatare, nu este suficient sa il dai la cea mai buna scoala si sa-i cumperi cele mai performante rechizite. Mediul de acasa este la fel de important ca si mediul scolar, iar implicarea ta, ca parinte, trebuie sa fie constanta. Nu trebuie sa lasi totul in seama invatatorilor si a profesorilor.
Iata cum poti sprijini emotional copilul, pentru a-i spori performantele scolare:
- Nu-l ameninta niciodata cu scoala! Chiar daca ti se pare ca asa il aduci rapid cu picioarele pe pamant, copilul poate interpreta vorbele tale drept brutale, iar amenintarile de genul "vezi tu la scoala, n-o sa te mai poti juca, va trebui sa inveti" vor avea exact efectul opus.
- Nu-l santaja afectiv! Daca e copil de scoala, asta nu inseamna ca nu mai are voie sa greseasca. Greselile sunt si ele o baza de invatare si oricui ii este permis sa comita erori la un moment dat.
- Nu-ti schimba atitudinea fata de copil! Arata-i ca il iubesti, chiar si atunci cand ia note mici! Copilul tau are nevoie sa simta in permanenta afectiunea ta si sprijinul tau.
- Nu exagera importanta scolii! Mentine mereu o imagine realista, pentru a nu-ti pierde credibilitatea in fata propriului copil.
- Nu mai da verdicte negative! Ele sunt reflexia propriilor tale temeri si nu au nimic de-a face cu perceptia copilului.
- Ai rabdare! Asculta ce are de spus, nu-l grabi si nu ridica tonul la el. Nu vei face decat sa tai orice punte de comunicare cu el.
- Nu-ti transfera propriile spaime asupra copilului! Se va simti nesigur si respins. Scoala devine foarte importanta in viata copilului cand lui ii place acolo si experimenteaza in acel spatiu trairi valoroase.
- Acorda-i timp sa se acomodeze! El trebuie sa se invete cu noile reguli, cu cerintele, comportamentul si limbajul specific acestui mediu.
- Nu-ti modifica compotamentul fata de copil! A deveni elev nu inseamna a deveni "om mare", cum au senzatia majoritatea copiilor. Copilul tau are inca nevoie de tine, de dragostea si de atentia ta. El trebuie sa se simta in permanenta protejat, iar familia trebuie sa ii ofere acelasi mediu sigur de pana atunci.
- Copilul nu trebuie sa se sacrifice pentru viitorul lui! Lasa-l sa-si traiasca copilaria, lasa-l sa se joace si sa se bucure in continuare de lucrurile care ii plac.
- Arata-i intelegere cand se simte neputincios! Unele teme pentru acasa presupun un efort major de dezvoltare emotionala.
Esecul scolar si mecanismele care il intretin
Specialistii sunt de parere ca cele mai multe probleme pe care copilul le poate avea la scoala ar putea fi evidate daca tu, ca parinte, esti mai relaxat, mai increzator in copilul tau si ai capacitatea sa te bucuri alaturi de el, pentru el.
In plus, nu trebuie sa pierzi niciodata din vedere faptul ca tu esti oglinda copilului. Daca esti calma si nu te grabesti sa il judeci, daca ii oferi ajutor concret atunci cand este in dificultate, aratandu-i totodata cum poate cauta solutii si singur, daca ii explici ca are voie sa greaseasca si ca vei fi mereu dispusa sa il ajuti si sa il sprijini atunci cand i se pare ca nu gaseste iesire dintr-o problema, cel mai probabil copilul va fi ferit de esecuri scolare.
Copilul are nevoie sa se simta iubit si apreciat, indiferent de situatie. Cand afectiunea si atentia ii lipsesc, va face tot ce ii sta in putinta pentru a se remarca in fata ta. Chiar si prin adoptarea unui comportament care stie ca iti displace. Pentru unii copii, faptul ca parintele se enerveaza cand fac o greseala este sinonim cu acordarea de atentie. In astfel de situatii, copilul gandeste: "Te-am enervat ca sa-mi acorzi atentie macar acum".
Una dintre cele mai bune lucrari de specialitate, care trateaza printre altele si problema esecului scolar, se intituleaza "Tine-ma strans si lasa-ma liber" si este semnata de doi psihopedagogi de renume din Luxemburg si Cehia, Fari Khabirpour, respectiv Nadi Hofmann.
Iata ideile principale care se desprind din lucrarea celor doi specialisti:
1. Esecul scolar este o strategia folosita de copil pentru captarea atentiei.
2. Relatia cu copilul nu trebuie sa depinda de reusita sa scolara.
3. Mila si grija parinteasca sunt forme de atentie care intretin esecul scolar.
4. Suspiciunea si frica parintelui imping copilul spre esec.
5. Pedepsele si amenitarile duc la incapatanare si rezistenta la certuri.
Jocul pentru putere, o batalie pierduta pentru parinti
Cand copilul apeleaza la problemele de la scoala pentru a capta atentia parintelui, acestea devin armele copilului in "lupta pentru putere". La randul sau, parintele foloseste drept arme pedepsele sau interdictiile.
Psihopedagogii Fari Khabirpour si Nadi Hofmann explica astfel comportamentul copilului: "Pozitia interioara a acestui copil ne spune: Renunt chiar si la a avea succes la scoala daca prin aceasta te pot rani. Victoria mea asupra ta si infrangerea ta sunt mai importante pentru mine decat scoala."
Este ceea ce specialistii numesc "strategie de retaliere". Copilul poate recurge la ea fie cand in familie apare un membru nou – un nou-nascut, o mama vitrega sau un tata adoptiv, fie cand simte ca parintii se afla pe punctul de a divorta si depune toate eforturile pentru a le "repara"casnicia cu probleme. In ambele cazuri, atitudinea copilului este determinata de mutarea atentiei tale de la copil la noul membru din familie sau la propriile tale probleme personale.
Solutia consta nu in corectarea copilului, ci in modificarea atitudinii tale ca parinte. Psihologii iti recomanda sa ii dai copilului de inteles ca ii respecti decizia de a nu invata, pentru ca tu stii oricum ca el va face fata la scoala si ca depinde doar de el daca vrea sa studieze sau nu.
Sfaturile expertilor
1. Nu ii transmite copilul tau frica ta ca el va esua la scoala. Ofera-i incredere si arata-i sentimente pozitive pentru reusita, pentru succes.
2. Cand copilul tau se arata neajutorat pentru a-ti starni mila, nu intra in jocul lui. Asigura-l in schimb ca esti convinsa ca va reusi.
3. Iesi din "lupta pentru putere" aratandu-i copilului ca ii respecti decizia de a nu invata si ca nu ai niciun interes sa continui acest "razboi". In loc sa aplici pedepse si sa apelezi la metode de constrangere, arata-i ca il iubesti exact asa cum este el si ca are toata atentia ta.
4. Cand copilul are nevoie de ajutor concret, nu-ti exprima neincrederea in capacitatile lui si nu ii transmite starea ta de panica. Ii vei spori lipsa de incredere in propriile forte si se va simti si mai dezamagit de el. Sustine-l si ajuta-l efectiv.
Ajutorul nu trebuie acordat din frica de esec, ci doar daca este necesar!
Metode concrete de a-ti ajuta copilul la scoala
Copilul trebuie sa aiba incredere in tine, nu sa iti stie de frica! Asigura-l ca ai incredere in el si ca poate veni oricand cu problemele lui la tine, va veti alia si veti vedea impreuna cum il poti ajuta.
Nu-l controla non stop! Ii vei da senzatia ca nu ai incredere in el si se va simti "mic si incapabil". Arata-i, in schimb, interes, pentru a se simti important si luat in serios.
Nu face pe atotstiutoarea! Copilul se va simti prost, se va inchida in el si va inceta sa iti mai ceara ajutorul.
Ajuta-ti copilul din iubire, fara sa ii transmiti vreun sentiment de superioritate.
Indeamna-l sa caute singur raspunsul la intrebarile lui. Ofera-i cuvinte cheie sau sugereaza-i sa consulte un dictionar sau o enciclopedie.
Fii sincera cu copilul tau! Daca nu stii raspunsul, recunoaste acest lucru si propune-i sa va documentati impreuna pe tema respectiva.
Cand copilul ia o nota proasta la scoala, nu-l umili cu reprosuri de genul "nu ai invatat suficient" sau "ti-am spus ca vei lua nota mica daca...". Va ajunge sa-ti faca in ciuda, invatand si mai putin, doar ca sa-ti arate ca poate iesi invingator in batalia care se declanseaza intre voi. Cel mai intelept este sa il intrebi ce i-a lipsit sau cum de a ajuns la acest rezultat. In felul acesta, il stimulezi sa analizezi singur situatia si sa-si explice in mod rational si obiectiv propriul esec.
Cea mai buna metoda de a determina copilul sa nu mai comita aceeasi greseala este sa-l intrebi cum considera el ca trebuie facute lucrurile de acum inainte. Il vei stimula sa invete din propriile esecuri si ii vei inspira totodata ideea ca greselile pot avea un rol constructiv. Ele iti permit sa te corectezi si sa devii mai bun, sa te dezvolti si sa fii capabil sa gasesti mereu noi strategii de rezolvare a unei probleme.
Daca copilul tau este constiincios si invata mereu pentru examene, dar sufera un blocaj mental in momentul examinarii si nu reuseste sa obtina rezultatul dorit, ajuta-l sa-si depaseasca frica. Spune-i ca are voie sa greseasca! Transmite-i sentimentul ca valoarea lui ca om este independenta de rezultatele scolare.
Ce sa faci daca copilul are frica de scoala?
Emotiile copilului sunt ce multe ori reflexia propriilor tale trairi. Daca tu spui seara cu tristete "of, maine iar pleci la scoala", ii vei trasmite automat propria ta frica, propria ta stare de anxietate. Anxietatea de separare la copii este, in multe cazuri, raspunsul la anxietatea parintelui hiperprotectiv, care nu vrea sa se desparta de copilul lui, de teama sa nu i se intample ceva.
Frica de scoala se trateaza mergand la scoala. Vechiul principiu romanesc "cui pe cui se scoate| are o explicatie logica si este fundamentat din punct de vedere psihologic. Cand iti este frica de ceva, iti poti invinge teama abia atunci cand te confrunti singur cu situatia anxiogena.
Specialistii au constatat ca acei copii care sufera de anxietate de separare provin de cele mai multe ori dintr-o familie care are o atitudine critica vizavi de scoala si de personalul scolar. Daca tu percepi scoala drept amenintatoare sau daca te enervezi frecvent pe profesori sau critici des sistemul de invatamant, nu ar trebui sa te mire faptul ca cel mic refuza sa mai mearga la scoala.
Desigur, exista si cazuri cand anxietatea de separare este declansata de un eveniment negativ petrecut la scoala. Aceasta poate avea legatura cu o forma de nedreptate, de violenta, de discriminare sau de maltratare.
Tu cum te comporti cu copilul tau atunci cand are probleme la scoala? Ce metode aplici pentru a-l ajuta sa-si corecteze greselile? Ce sfaturi poti oferi celorlalti parinti, care se lupta cu anxietatea de separare a copilului sau cu esecul lui scolar? Scrie-ti parerea in sectiunea de comentarii de mai jos!
Pe aceeasi tema:
Cum iti pregatesti copilul pentru primul an de scoala?
Ghidul tau in 7 pasi pentru inceperea scolii: sfaturi simple pentru mamici
Pregateste-ti copilul pentru scoala: sfaturi pentru parinti
Anxietatea de separare la copii
Teama de esec la copilul scolar
Ajutor! Copilul meu uraste scoala!