Rechizite necesare pentru noul an scolar

| | Actualizat: 2014-09-05 17:11:16

Rechizite necesare pentru noul an scolar

In curand va incepe noul an scolar, asa ca este necesar sa te gandesti la cumparaturile pe care trebuie sa le faci pentru copilul tau in acest sens. In afara de cartile si caietele esentiale, un elev are nevoie si de alte lucruri.

    Ghiozdan

    Atunci cand pleci in cautarea ghiozdanului, alaturi de copil, acesta are un singur gand in cap: personajul preferat din desenele animate/film. Asadar, in timp ce fetitele viseaza la Hannah Montana, iar baieteii la Spiderman, tu ar trebui sa ai in vedere faptul ca ghiozdanul trebuie sa fie practic si util. Alege un ghiozdan bine compartimentat, cu spatiu special pentru sticla cu apa, cheile de la casa si eventual un breloc pe care sa scrie numele si clasa copilului tau.

    Penar

    Penarul trebuie sa fie incapator si usor/rapid de desfacut. Foarte multe penare trebuie deschise cu grija pentru ca altfel este foarte greu sa le inchizi - iar copilul tau cu siguranta nu va fi prea rabdator.

    Instrumente de scris

    Stiloul este extrem de important, mai ales pentru copiii care intra in clasa I. Acum ei isi formeaza scrisul si au nevoie de o unealta care sa "alunece" pe coala de hartie si nu de una care sa ceara efort in procesul de scriere. Opteaza pentru un stilou bun, a carei penita este bine lucrata si nu zgarie sub nicio forma.

    Echipamentul de sport

    Desi multi parinti ignora acest lucru, echipamentul de sport este esential atunci cand vrei ca micutul sa participe cu drag la orele speciale. Alege un trening in culori simple, nu prea deschise, pentru ca altfel va sta cu grija sa nu il murdareasca. De asemenea, pantofii sport trebuie sa fie usor si foarte comozi.

    Citeste si despre