7 lucruri de care adolescentii au cu adevarat nevoie de la parintii lor

| | Actualizat: 2017-11-28 00:00:00

Comunicarea cu adolescentii pare uneori imposibila. Tinerii se afla la varsta marilor intrebari, la varsta la care isi schimba dispozitia des si parca devin din ce in ce mai incapatanti si nu accepta nicio parere. Parintii, insa, trebuie sa dea dovada de multa rabdare in abordarea adolescentilor si sa incerce sa ii inteleaga. Adolescentii nu au nevoie sa se simta cicaliti si criticati!

7 lucruri de care adolescentii au cu adevarat nevoie de la tine

Iata care sunt lucrurile de care adolescentii au nevoie de la parintii lor:

1. Sa ii intelegi

Un adolescent traieste perioada marilor framantari, se simte neinteles, de aceea se poate transforma dintr-un copil comunicativ cu parintii lui, intr-unul inchis in el, care prefera sa stea in camera lui.

Este nevoie de multa intelegere din partea ta, asa ca incearca sa gasesti modalitati prin care poti sa comunici cu el. De exemplu, faceti impreuna un lucru care ii face placere, pentru ca o atmosfera calma, placuta, il va face sa fie mai deschis, astfel incat sa puteti comunica. Asculta-l fara sa ii pui prea multe intrebari, incearca sa ii fii un bun confident si sa ii dai sfaturile cele mai bune. Chiar daca poate in acel moment nu o sa ia in considerare sfaturile tale, in sinea lui se va gandi bine la ceea ce i-ai spus.

2. Sa nu le subestimezi problemele

Coplesiti de grijile lor zilnice, adultii pot considera problemele adolescentilor atat de mici, incat atunci cand acestia li se plang, parintii vin imediat cu replica: "Hai, mai mama, astea-s probleme? Uite cate nenorociri se intampla pe lume", "Lasa ca o sa iti treaca, nu mai lua in seama", "Nu are rost sa te consumi pentru asta, sunt alte lucruri mai importante pentru care ar trebui sa te preocupi".

Intr-adevar, aceste replici ale parintilor au intentia sa ii motiveze pe adolescenti, sunt spuse din punctul de vedere al parintilor, ca sa le ridice moralul tinerilor. Insa adolescentii nu vad, de cele mai multe ori, lucrurile asa, ci pot interpreta spusele parintilor ca si cum acestia nu sunt interesati de problemele lor, pe care le minimalizeaza. Incearca, de fiecare data cand adolescentul isi deschide sufletul si iti vorbeste despre suferinta lui, sa il asculti, sa ii dai cateva sfaturi, sa ii spui ca esti langa el si ca ii intelegi suferinta.

3. Sa nu ii critici mereu

La varsta adolescentei, tinerii incep sa isi creeze un stil vestimentar cu care parintii nu prea sunt de acord. Hainele, accesoriile pe care le poarta odraslele nu sunt, de multe ori, pe placul parintilor. Si ce fac atunci acestia? Incep sa ii critice pe adolescenti, ceea ce nu face decat sa ii indeparteze de ei. Iar la criticile legate de infatisare se mai adauga si altele legate de prieteni, de modul cum invata etc.

Critica excesiva nu va aduce nimic bun relatiei dintre tine si adolescent, pentru ca il va face sa se inchida in el, sa nu mai comunice cu tine, chiar sa devina rebel. In loc sa iti arati toata ziua nemultumirile legate de orice, adopta o atitutine mai prietenoasa, incearca sa te pui in locul adolescentului tau si sa iti aduci aminte ca si tu ai fost la fel ca el.

4. Sa ii apreciezi

Adolescentii au nevoie, mai mult ca oricand, de apreciere din partea parintilor lor. Parintii trebuie sa le arate copiilor lor ca ii apreciaza, ca acestia sunt importanti pentru ei. Un adolescent are nevoie sa ii fie apreciate eforturile si realizarile, este un factor care il ajuta sa dobandeasca mai multa incredere in el.

Este important ca parintii sa le arate aprecierea copiilor, de orice varsta, pentru ca astfel ii motiveaza.

5. Sa nu ii iei peste picior

Adolescentii pot trai tot felul de situatii care pe tine, ca parinte, te pot face sa fii sarcastic sau sa ii iei peste picior. Nu face acest lucru, incearca sa te pui in pielea copilului tau si sa raspunzi cu calm, fara ironie, atunci cand aveti o discutie in contradictoriu, de exemplu.

In momentele tensionate, nu ridica tonul la adolescentul tau, iar daca el face acest lucru, nu te purta la fel. Lasa-l sa se calmeze si apoi spune-i ca un astfel de comportament nu este unul care sa ii faca cinste si ca trebuie sa iti vorbeasca si el cu calm, sa va respectati unul pe celalalt.

6. Sa ii lasi sa ia singuri decizii

Din prea multa grija, pentru ca vor ca totul sa fie bine cu odraselele lor, parintilor le este teama sa ii lase pe adolescenti sa ia decizii. Ideal ar fi ca adultii sa isi lase adolescentii sa ia hotarari, atunci cand considera ca este cazul.

A-l lasa sa ia singur decizii si sa isi asume faptele este un mod de a responsabiliza copilul, pentru ca va invata din propriile sale greseli. Atunci cand adolescentul ia o decizie, iar tu crezi ca nu este cea mai buna, il poti avertiza asupra acestui fapt. El va decide apoi, in functie de ceea ce i-ai spus si tu si de ceea ce crede el, ce va face.

7. Sa empatizezi cu ei

Adolescentii trec prin tot felul de crize, se pot simti raniti din cauza unei despartiri (adolescenta coincide si cu varsta primelor iubiri), din cauza unei tradari venite din partea unui prieten etc. Ca parinte, nu ezita sa ii spui ca ii esti alaturi, ca ai incredere il el ca va depasi momentul. Il poti incuraja, de asemenea, sa practice activitati care ii fac placere, de la cele sportive, pana la hobby-uri. De asemenea, daca are un talent la desen ori la muzica, incurajeaza-l sa si-l dezvolte.

Citeste si despre