- Fiica mea are 14 ani. Este desteapta, talentata si incapatanata. De la varsta de 13 ani este foarte nerespectuoasa si mereu ma contrazice. Pentru ca este singurul meu copil, nu stiu daca acest comportament al ei este normal. Daca este pedepsita, mereu face pana la urma cum vrea ea. Este o fata capabila, dar foarte lenesa. Am incercat sa o fac sa se apuce de invatat, dar s-a suparat pe mine si mi-a spus ca eu nu ii ofer destule, ca lucrurile ei nu sunt toate de firma si ca ar trebui sa ii cumpar mai multe haine ca ceilalti copii sa nu se ia de ea. Cum sa reusesc sa o conving sa se apuce de invatat, fara sa traiesc cu acest sentiment de vinovatie, mi-e frica sa nu fac ceva gresit si sa nu reusesc sa ii recastig respectul.
Raspuns:In primul rand este remarcabil faptul ca va puneti astfel de intrebari pentru ca ele constituie punctul de plecare in incercarea de a repune relatia cu fiica dvs. pe un fagas normal, autentic.
Sesizati cu destula acuratete teama de a gresi si de a fi gresit in abordarea acestei relatii filiale, finalitatea fiind pierderea respectului propriului copil.
Lucrurile nu stau chiar asa pentru ca (din pacate, as spune), respectul propriului copil este foarte greu de pierdut chiar si in conditii traumatice repetate, ceea ce nu face obiectul cazului dumneavoastra. Inteleg ca fiica dvs este desteapta, talentata, incapatanata, nerespectuoasa, capabila, lenesa.
Destule calitati pe care le considerati probabil native (mostenite), dar si defecte dobandite mai ales dupa varsta de 13 ani! Nu am vazut insa: frumoasa, gingasa, dragalasa si probabil si alte calitati pe care sigur le are si tin mai putin de performantele inteletuale.
In aceste conditii se poate ca ea sa nu se simta frumoasa, sa nu-si accepte eul fizic cu prea mult entuziasm si sa incerce sa suplineasca aceasta pierdere cu haine si toate de firma!
Sa ne reamintim insa ce presupune varsta de 12 – 14 ani si cu siguranta ne vom intelege si accepta cu mai multa usurinta proprii copii.
Adolescenta, pentru ca despre ea este vorba, este o perioada care presupune schimbari si restructurari majore atat fizice, somatice, hormonale cat si psihice. Aceste schimbari sunt resimtite cu teama in principal de adolescent, care de multe ori nu este avizat ca sunt si normale si necesare, dar si de familia de apartenenta.
Este o etapa importanta a conturarii personalitatii viitorului adult, in necesara evolutie de la dependenta absoluta (nou nascut) spre autonomie si buna integrare sociala. Exista un grad crescut de agresivitate sociala in aceasta perioada, agresivitate care afecteaza relatiile sociale si, intr-o mare masura, altereaza relatiile intrafamiliale, dar cu siguranta nu ii distrug bazele.
Parintii ar trebui sa fie constienti ca sunt principalii responsabili de formarea propriilor copii ca personalitati distincte, pentru ca rolul lor este determinant comparativ cu celelalte instante de socializare: scoala, grupul de prieteni, mass-media.
Dorinta lor de a controla in continuare situatia si pe adolescent, dorinta generata de propriile temeri, creeaza un mediu ostil si impiedica eforturile tanarului de a reduce dominatia. Adesea ei impun norme care nu tin cont de valorile individuale ale adolescentului; acest fapt il fac sa constientizeze ca nu este iubit. Adolescentul se izoleaza de familie, dobandeste complexe de inferioritate si nimicnicie.
El nu poate accepta disciplina si neaga valorile familiei, revoltandu-se sau supunandu-se neconditionat. Sa nu uitam ca dezaprobarea propriului parinte atrage dupa sine dezaprobarea propriei persoane. Si tocmai acum, intr-o perioada de profunde cautari ale propriei identitati ! Dragostea neconditionata, atentia, respectul, increderea, incurajarea, siguranta, valorizarea, validarea sunt necesitati pe care parintii ar fi benefic sa le asigure adolescentului in scopul dezvoltarii psihocomportamentale normale a acestuia.
Acestea previn aparitia resentimentelor, a starii de frica, a maniei, a disperarii si a neincrederii in sine si in ceilalti la viitorul adult.
Revenind, in urma acestui excurs va-ti putut da seama ca fiica dvs. se comporta cat se poate de normal pentru aceasta perioada. Insotiti-o in aceasta etapa, asigurati-i necesitati-le enumerate mai sus, aveti rabdare, perseverati si rezultatele scolare se vor imbunatati de la sine (daca nu au fost probleme inainte de 13 ani), iar garderoba va putea fi formata din hainele care chiar ii plac, fara a fi toate de firma.
Mircea Raslescu
- Psiholog - Psihologia copilului si adolescentului
Cabinetul Alter Ego-