Utilizarea intensa a retelelor sociale are legatura cu depresia la adolescenti, arata noi studii

| | Actualizat: 2019-02-11 10:59:46

Adolescentii care utilizeaza zilnic retelele de socializare timp de trei ore sau mai mult au sanse marite de a prezenta semne de depresie la varsta de 14 ani, comparativ cu prietenii lor de aceeasi varsta care le utilizeaza mai rar.

Cercetatorii de la „University College London” (UCL) au analizat informatiile adunate de la aproape 11.000 de tineri nascuti in Marea Britanie la inceputul secolului, care au participat la studiul „Millennium Cohort”. Adolescentii de 14 ani au fost intrebati cu privire la starea lor de sanatate psihica si au fost rugati sa raporteze si despre utilizarea retelelor de socializare, despre experientele de cyberbullying (hartuirea pe internet), tiparele de somn, stima de sine si imaginea corporala.

Rezultatele au relevat ca legatura dintre utilizarea excesiva a retelelor de socializare si depresie ar putea fi partial explicata prin faptul ca adolescentii care le-au folosit intens au avut mai multe sanse sa fi avut tulburari de somn si sa fi experimentat hartuirea cibernetica.

Utilizarea intensa a retelelor de socializare si cyberbullying par, de asemenea, sa diminueze respectul de sine si satisfactia fata de imaginea corporala.

Fetele care utilizau frecvent mediile sociale au avut tendinta de a avea simptome depresive mai mari decat baietii. Fetele care au stat logate timp de trei pana la cinci ore pe zi au inregistrat o crestere cu 26% a simptomelor depresive, in timp ce baietii au avut o crestere de 21%, comparativ cu cei care au folosit retelele de socializare timp de una pana la trei ore pe zi.

Cu toate acestea, atunci cand cercetatorii au luat in calcul rapoartele privind hartuirea cibernetica, tiparele de somn, stima de sine si imaginea corporala, aceste simptome marite s-au diminuat partial. Cand a fost luata in considerare hartuirea pe internet, simptomele depresive ale fetelor care utilizau la greu mediile sociale au scazut cu 9%, in timp ce simptomele baietilor au scazut cu 5%.

Cand au fost luate in considerare tiparele de somn, simptomele fetelor au scazut cu 8%, iar la baietii au scazut cu 7%. Iar cand raportarea s-a facut la stima de sine, simptomele crescute ale fetelor au scazut cu 6%, iar ale baietilor cu 3%. Si cand imaginea corporala a fost luata in considerare, simptomele fetelor au scazut cu 9%, iar ale baietilor cu 4%.

Cercetatorii au descoperit ca fetele cu varsta de 14 ani erau utilizatori mai ferventi ai retelelor sociale, mai mult de doua cincimi (43%) dintre acestea foloseau mai mult de trei ore pe zi canalele de social media, comparativ cu o cincime (21%) dintre baieti. Doua cincimi (40%) dintre fete si un sfert (25%) dintre baieti au raportat hartuirea cibernetica, iar doua cincimi (40%) dintre fete, comparativ cu aproape o treime (28%) dintre baieti, au spus ca au avut adesea tulburari de somn.

Profesorul Yvonne Kelly, autorul principal al studiului, a explicat: "Aceste descoperiri sunt extrem de relevante pentru elaborarea actuala a politicilor pentru utilizarea in conditii de siguranta a retelelor sociale”. Ea solicita industriei sa reglementeze mai strict timpul petrecut de adolescenti pe retelele de socializare. Mediile clinice, educationale si familiale sunt toate puncte de contact potentiale prin care tinerii ar putea fi incurajati si sprijiniti sa reflecte asupra utilizarii canalelor sociale, dar si asupra altor aspecte ale vietii lor, inclusiv asupra experientelor on-line si tiparelor de somn.

"Acasa, familiile ar putea sa reflecteze asupra momentului si locului in care este in regula ca adolescentul sa foloseasca social media si sa fie de acord cu limitarea timpului petrecut online. Interdictia de folosire si scoaterea dispozitivelor mobile din dormitoarele adolescentilor pe timpul noptii ar putea fi, de asemenea, de luat in considerare."

Shirley Cramer, director executiv al „Royal Society of Public Health” (RSPH) a comentat: "Aceasta noua cercetare importanta confirma faptul ca trebuie sa crestem gradul de constientizare si intelegere printre parinti, scoli si factorii de decizie politica cu privire la rolul social media in sanatatea psihica a adolescentilor, in special tinand seama de riscurile crescute pentru fete."

 

Citeste si despre